Deși o consideră principalul Dușman al țării noastre, românii vor îmbunătățirea relațiilor cu Rusia!

Pentru dezbaterea iniţiată la România 9, realizată de Ionuţ Cristache pe TVR 1, marţi, 25 aprilie 2017, seara, Marius Pieleanu mi-a trimis documentul de bază:
Raport de cercetare. Relaţii internaţionale. Municipiul Bucureşti.
Acest titlu fără însuşiri, tipic producţiilor ştiinţifice, dă seamă de o cercetare realizată în Bucureşti, între 1 aprilie 2017 şi 17 aprilie 2017, pe un eşantion de 387 de persoane, de studenţii lui Marius Pieleanu şi Alfred Bulai, anul II şi Masterat, Departamentul de Sociologie din SNPSPA.

Obişnuit, românilor li se aduc la cunoştinţă sondaje de opinie întemeiate exclusiv pe clasamente:
Din politică, din Presă, din Sport, mai puţin din Cultură şi deloc din Știinţă.
Ca orice clasament, inclusiv cele ţinînd de pescuit sau de prins muşte în zbor, astfel de sondaje de opinie au un impact mediatic deosebit: de la difuzarea şi răspîndire pînă la meliţarea rezultatelor la talkshow-uri pe televiziunile de ştiri.

Sondajul de opinie cu tema Relaţii internaţionale face parte dintr-o altă categorie cercetări sociologice.
E vorba de cele care-și propun incizii e în conştiinţa colectivă de la un moment dat.
E vorba nu de un clasament, ci de raportarea românilor (întruchipaţi în cazul de faţă de bucureşteni) la Lumea din jur, întruchipată de ţări mai mult sau mai puţin vecine.

În numeroase rînduri am deplîns puţinătatea unor astfel de radiografii ale stărilor de spirit, considerîndu-le, ca unul care a făcut Cercetare de teren pe vremuri (în 1969, la Facultatea de Filozofie din Cluj, în anul al III-lea, sub conducerea lui Achim Micu, trimis în America special pentru a iniţia prima generaţie de sociologi în experiența sondajelor de opinie), deosebit de importante pentru politicieni, pentru jurnalişti, pentru politologi, ba chiar și pentru simplii cetățeni.
Slaba dezvoltare luată de astfel de iscodiri ale stărilor de spirit de la un moment dat, alături de slaba implicare a sociologilor noştri în dezbaterea Problemelor de bază ale României, mi se par a alcătui una dintre cauzele amatorismului funciar din dezbaterea publică şi chiar din luarea unei decizii în România.

Se înţelege că am parcurs rezultatele acestei cercetări (deosebit de semnificative, pentru că a avut un eşantion din Bucureşti, localitatea cu cei mai informaţi oameni din ţară) nu numai din interesul unei documentări, în vederea emisiunii, dar şi din curiozitatea de a şti cum văd românii influenţa Lumii asupra lor.

Una dintre întrebările ale căror răspunsuri mi-au atras atenţia sună astfel:
Vă rog să nominalizaţi două ţări care sunt, din punctul dumneavoastră de vedere, principalii inamici ai României?
Întrebarea anterioară se referea la cele două ţări văzute ca principali prieteni ai României.
Am sărit peste ea, pentru că oricît m-am chinuit, n-am găsit o explicaţie cît de cît logică ierarhiei:
Germania pe primul loc, cu 15%, şi SUA pe locul al doilea, cu 13%.
Că America e considerată una dintre prietenele României, mai înţeleg, fie şi dacă-mi amintesc de celebrul Să vină americanii! din anii stalinismului românesc. Dar că Germania se află pe primul loc, în timp ce Franţa e pe locul trei, cu 11%, n-o să înţeleg în veci. Excepţie făcînd năzbîtia de a considera că românii au rămas cu conştiinţa fixaţi la anii 1941-1944, cînd pe toate drumurile, drumeagurile şi potecile din România se hăulea despre Prietenia Româno-Germană.

Aceeaşi explicaţie absurdă am fost tentat s-o dau şi răspunsurilor la întrebarea despre duşmani.
Pe primul loc, Rusia, cu 30%.
Pe locul al doilea, Ungaria, cu 22%.

Ca să citesc documentul a fost nevoie să mă întrerup din studierea harnică a Propagandei Războiului Sfînt, cum i se spunea în anii 1941-1944, Războiului din Est. Luasem la rînd Rapoartele preoţilor militari, care însoţiseră unităţile noastre pînă la mama dracului, în Caucaz, pamfletele, poeziile şi reportajele de război, gen Ard malurile Nistrului și Am luptat în Crimeea, de Const.- Virgil Gheorghiu, şi-mi era capul plin de clişeele prin care era prezentată opiniei publice de la noi Rusia. Într-un număr anterior din cristoiublog.ro reprodusesem articolul Între noi şi Rusia din publicația de propagandă pentru ostași Sentinela, 26 decembrie 1943 – 1 ianuarie 1944, care se încheia cu un îndemn pe care cercetarea de azi pe Bucureşti părea a-l învia din morţi:
„Iată de ce trebuie să-i învăţăm pe copii noştri încă din fragedă copilărie ce înseamnă pericolul din Răsărit.”

Despre revenirea spectaculoasă la anii Războiului Sfînt în privinţa imaginii Rusiei în conştiinţa colectivă românească am mai scris. Asemănarea e uluitoare şi prin consemnarea Ungariei drept al doilea principal duşman. În primii ani postdecembrişti, sunt sigur că o cercetare de teren ar fi plasat Ungaria pe primul loc. Erau vremurile de glorie ale PRM şi PUNR, ale lui C.V. Tudor şi Gheorghe Funar.

De ce a trecut Ungaria pe locul al doilea şi Rusia pe primul loc?
În cazul Războiului Sfînt imaginea Rusiei de dușman mortal al României își avea explicația mai întîi în realități.
Rusia ne luase Basarabia și Bucovina, prin Diktatul de la Moscova.
Rusia fusese proclamată dușman al României și din punctul de vedere al regimului.
Ani întregi, în interbelic, se scrisese despre pericolul comunist, care venea de la Moscova.

Acum însă nu se poate spune că Federația Rusă ne-a luat ceva.
Chiar dacă regimul Putin e văzut în România ca unul de autoritate, nu mai putem suspecta Moscova că vrea să instaureze la noi comunismul.
Ca să nu mai spun că, spre deosebire de interbelic, în postdecembrism n-a fost activ la noi un Partid comunist și cu atît mai puțin un partid pro rus.
Imaginea Rusiei de dușman principal își are cauza exclusiv în campania politico-mediatică angajată pe tema caracterului agresiv al Moscovei, dar și pe tema Occidentului – din care noi credem a face parte – amenințat de Imperialismul rusesc.

În primi ani postdecembriști, situarea Ungariei pe primul loc își avea temeiul în campania politico-mediatică dusă împotriva Budapestei și a UDMR.
Acum, din cîte se vede, pericolul întruchipat de voința Budapestei de a ne lua Ardealul s-a micșorat în spațiul public, dacă nu chiar a dispărut.
E greu de explicat dispariția naționalism extremismului din România ultimilor ani prin conștiința românilor că luarea Ardealului nu mai e un pericol.
Sigur e că și absența din spațiul public a unor lideri politici sau de opinie cu discurs naționalist extremist spectaculos a împins Ungaria pe locul al doilea în clasamentul dușmanilor.

Singura deosebire față de Războiul Sfînt e dată de faptul că în ultimii ani, campania s-a referit exclusiv la caracterul agresiv al Rusiei în politica internaţională şi în politica faţă de România.
Nu s-a ajuns, ca în anii Războiului Sfînt, la o prezentare pamfletară a realităţilor din Federaţia Rusă, deşi, dacă ar fi să judecăm după titlurile neghioabe date de site-uri textelor despre Vladimir Putin, între conducătorul de azi al Rusiei şi Stalin din anii 1941-1942 nu sunt prea mari deosebiri.

În textul din Sentinela, finalul se voia justificarea Trecerii Nistrului:

„Iată de ce trebuie să fim convinşi că noi nu avem altă cale decît să continuăm pînă la sfîrşit războiul din Răsărit, pînă cînd ameninţarea dinspre Soare Răsare va dispare pentru totdeauna”.

Dacă sondajul ar fi rămas, în materie de Rusia, doar la întrebarea cu duşmanii, aş fi crezut că românii abia aşteaptă să li se spună să treacă Nistrul. Fie de Mareşalul Ion Antonescu, revenit de pe Lumea Ailaltă, fie de Preşedintele Klaus Iohannis, revenit din Lumea Asta. Eram convins că asta aşteaptă românii și după ce luasem în calcul nu numai răspunsul la întrebarea cu duşmanii, dar şi alte răspunsuri, strîns legate de Pericolul numit Rusia. Ca, de exemplu, opţiunea a 51% dintre români pentru staționarea a mai multe trupe NATO pe teritoriul României (ca să ne apere de Ruşi, firește) sau proporţia uriaşă, de 64%, care consideră venirea lui Donald Trump în fruntea SUA ca un lucru rău pentru România (asta deoarece românilor li s-a vîrît în cap că Donald Trump e prietenul Rusiei, nu-i aşa?!)

Autorii sondajului au pus în final întrebarea:
Dvs. personal aţi dori ca România să-şi îmbunătăţească Relaţiile externe cu Rusia?
Răspunsul ar putea să descumpănească, dacă ne raportăm la imaginea Rusiei drept duşman:
69% vor ca relaţiile externe cu Rusia să se îmbunătăţească!
Intră în conflict acest răspuns cu cel despre Rusia principal duşman?
Evident, nu.
Mai întîi, pentru că românii se dovedesc pragmatici în relaţiile internaţionale.
Considerarea unei ţări drept principal duşman nu înseamnă că trebuie să ai cu ea relaţii – precum cele de azi – apropiate de nivelul declanşării Războiului.
Apoi, românii nu vor război, nici măcar cu Rusia.

Din acest punct de vedere raportarea la Rusia a românilor de azi trimite nu la raportarea din ani Războiului Sfînt, ci la cea din anii Nicolae Ceauşescu.
La fel ca în anii Nicolae Ceauşescu, românii vor relaţii normale cu Rusia, fără ca asta să însemne micşorarea suspiciunii faţă de Colosul de la Răsărit.