Mihail Gorbaciov și Boris Elțîn s-au bătut pentru Putere atît de tare încît au dărâmat Uniunea Sovietică

Memoriile lui Mihail Gorbaciov, ultima parte a acestora, ca să fiu mai precis, deoarece m-am apucat de lectura lor după moartea fostului lider sovietic, pe cale de a fi faraonizat de Occident, cel care l-a tras pe sfoară pentru a cîștiga Răboiul Rece, mă conving de adevărul Tezei potrivit căreia Istoria își face drum prin intermediul oamenilor. Marxismul a ținut să ne încredințeze că legile și nu oamenii sînt cei care fac Istoria. Pînă la un punct axioma Legității întîmplărilor din Istorie merită luată în seamă. Pînă la un punct, adică pînă acolo unde Marxismul folosește axioma pentru a ne dovedi că Istoria urcă spre comunism. Urcă, nu e o figură de stil. Imaginea Istoriei, așa cum mi s-a întipărit pentru toată viața în minte, e cea a urcușului, a înaintării către ceva superior etapelor de pînă atunci. Sclavagismul era văzut ca inferior Feudalismului, Capitalismul ca superior Feudalismului, Socialismul, mai sus de Capitalism și firește, în vîrf, încă neatins Comunismul. Culmea e că imaginea Istoriei care urcă de la o epocă la alta, fără a ajunge la Socialism, atingînd vîrful prin Capitalism, e sugerată, dacă nu chiar susținută și de Occident. Economia de piață și Democrația sînt văzute ca regimuri superioare tuturor regimurilor din Istorie. O dată ajunsă la Democrația de tip occidental, Istoria împietrește. De aici pretenția Occidentului de a impune, de cele mai multe ori cu forța, Democrația și economia de piață, făurite în Vest de a lungul a decenii, în doar cîteva luni țărilor Lumii care nu-și dau seama că urmau să ajungă în creștetul Istoriei.

Eu cred însă că, da, Istoria are un drum al ei, dar care nu e neapărat un suiș, poate fi un drum de șeș, pe care ea și-l croiește prin oameni. Ca orice drum, cel al Istoriei, are răspîntii, răscruci, de unde o poate lua în mai multe direcții diferite. Opțiunea de a o lua într-o direcție e determinată exclusiv de oamenii mari, deseori providențiali, sau mai precis de firea umană, care nu se supune logicii, raționalului.

De ce s-a prăbușit Uniunea Sovietică?
Pentru că legitățile Istoriei o cereau.

Dar atunci de ce nu s-a prăbușit China, o altă țară comunist sau Coreea de Nord sau Cuba?
Pentru că Uniunea Sovietică a pus Istoriei la dispoziție oamenii prin care Istoria a luat-o pe un anume drum.

Mihail Gorbaciov n-a început Perestroika de dragul rușilor și cu atît mai puțin de dragul Istoriei.
Ajuns la putere, el a vrut să-și consolideze puterea. Și cel mai bun mijloc era eliminarea concurenților în numele Reformei, așa cum Hrușciov și-a eliminat adversarii în numele destalinizării.

La fel a procedat și cu liderii din Est.
Honecker, Jivkov au fost schimbați, pentru că Gorbaciov a ținut să-și pună oamenii săi, în numele Perestroikăi.

Șeful Rusiei era Boris Elțîn. Boris Elțîn voia să fie el șef și nu Gorbaciov. Ca să ajungă președintele URSS era mai greu. Mai ușor a fost să-l scoată din joc pe Gorbaciov destrămînd Uniunea Sovietică. Gorbaciov nu avea cum să fie șeful unei inexistențe. Prin destrămarea URSS Boris Elțîn a devenit șeful țării care moștenea URSS.

Intriga a fost țesută împreună cu Leonid Kravciuk de la ucraineni și Anatoli Șușkevici de la belaruși. Kravciuk era șeful Ucrainei încă din 1990. Da, dar ca și Elțîn, nu era un șef absolut, deoarece la Moscova era șef Gorbaciov. Și atunci a complotat pentru destrămarea URSS. Pentru înlăturarea lui Gorbaciov prin spulberarea instituției pe care o conducea. La fel a procedat și Anatoli Șușkevici.

De precizat:
Nu susțin că acțiunea celor trei a fost bună sau rea.
Susțin că interesele au ținut de lupta pentru putere și nu de lupta pentru independența țărilor lor.
Că interesele personale ale politicienilor poate coincide sau nu cu interesul național e o altă poveste.