Monotonia de campanie a fost alungată, au făcut vraiște în piață

Luni. Au mai rămas câteva zile până la alegeri și nu am reușit să scriu ceva măreț din această campanie. Nimeni nu pare interesat de alegerile locale, alea europarlamentare parcă nici nu există. De aceea, când am primit vestea că vine premierul Ciolacu, însoțit de suită, la piața din cartierul meu, am zis că nu pot pierde ocazia. Bine, tot acolo, în zonă, a venit și domnul Cîrstoiu, când a fost lansat la apă și ați văzut ce s-a ales.

Înainte să plec de-acasă, căutam ceva și am găsit un plic de ceai de tei. Mi-am zis că mi s-a arătat un semn, așa că repede am făcut o infuzie, să am în caz că are domnul Ciolacu nevoie. Cine nu știe faza cu Ciolacu și ceaiul să se documenteze.

Ajung destul de repede la Piața 16 februarie. Uite, eu l-aș fi întrebat pe domnul Ciolacu de unde crede că vine numele pieței. Sigur ar fi zis că 16 februarie este Ziua Internațională a Cititului Împreună, că dacă aude de revolte, își stuchește în sân, acolo unde își ține sutele. De-abia ce a calmat-o pe doamna Firea, mai bine să zică de citit. Și să citească, împreună cu domnul Ciucă, capodopera literară ce stă să apară pe piață, cartea domnului general. Bine, în această perioadă nici de generali nu-i recomandat să-ți amintești.

Trotuarul spre piață era măturat de un nepalez. Temeinic. Nu-l interesa nici că trec oameni, nici că face colb, el mătura de parcă viața lui depindea de asta. Cred că i s-a spus că așa misiune, să măture înaintea lui Ciolacu, nu visa nici când își făcea planuri să migreze.

Ajung în piață, nu era nimeni. Adică, erau oameni, dar nu era foșgăială de vizită la nivel înalt. Bine, și eu sunt maniacă cu punctualitatea. Până am zărit un tip în costum, care inspecta tarabele. Din ochi, deși i-ar fi putut trece prin cap că cineva ar putea plasa o bombiță sub grămada de barabule. Mi-am făcut de lucru și am ajuns lângă el. Haina îi era descheiată și i-am putut vedea pistolul. După ce a constatat, din ochi, că nu e niciun pericol, a ieșit. Eu, după el. S-a oprit la un chioșc de patiserie. Nu ăla cu apostolii, un no name. M-am pus și eu la coadă. El și-a luat o merdenea, eu un covrig. S-a așezat pe un gard, m-am așezat și eu. Mai luam o gură de covrig și merdenea, ne mai uitam unul la altul. A, deși era înnorat amândoi purtam ochelari de soare, zici că eram personaje din seriale americane proaste. Am vrut să leg o conversație, despre merdenele, de pildă, dar am realizat că nu e interesat de trăncăneală. Nici măcar de ce stau pe capul lui.

L-am lăsat baltă și m-am dus iar la intrarea în piață. Exact în locul în care s-a terminat aventura de candidat în parcul Bazilescu a domnului Cîrstoiu, am zărit grupurile de susținători, PSD și PNL. Că aveau geci. Cu un cap mai sus era George Tuță, candidatul coaliției la Sectorul 1. În loc să-i facă vânt în mulțime, au făcut zid în jurul lui. Măcar de venea cu cățelul ăla de poșetă, cu care s-a pozat zilele trecute, că atrăgea ceva atenție, cineva tot s-ar fi oprit să-l mângâie. Cățelul, nu pe domnul Tuță.

Cred că domnul Tuță ar putea câștiga, după ce pierde alegerile, titlul de Mister. De la mister, adică taină, secret, enigmă. Omul ăsta, care candidează la fotoliul de primar al capitalei capitalei a reușit să rămână la fel de necunoscut cum a intrat în campanie. Așa l-o fi învățat domnul Hellvig, dracul știe.

A venit și momentul descinderii. Presa a fost instruită cum să stea, unde să stea. Trecătorii erau nemulțumiți că era blocat drumul, erau nemulțumiți și de faptul că toată mizeria de acolo zace de ani și că doar acum, de alegeri, îi bagă cineva în seamă. Adică, erau cam ostili, nu aveau de ce să fie veseli. Și nu erau oamenii doamnei Clotilde, că și pe ea o boscorodea lumea.

A ajuns domnul Ciolacu, însoțit de doamna Firea. El, ca de obicei, vesel, prea vesel. Afară a fost cum a fost, dar în piață, unde coridorul e foarte strâmt, vânzătorii s-au văzut nevoiți să-și apere marfa cu propriile trupuri. Jurnaliști, operatori, fotografi au intrat și prin spatele tarabelor, răsturnau roșii, cartofi, fasole. Bieții oameni, după ce că nu vând mare lucru, păreau sub asaltul unei hoarde.

Evident, toți se plângeau. Și se plângeau mai mult doamnei Firea. Ori că aveau mai multă încredere și nădejde în ea, ori că nu-l cunoșteau pe Tuță, iar Ciolacu părea că le dă cu flit. Doamna Firea a și cumpărat ceva produse. Și cred că ea ar mai fi stat cu oamenii, dar se zorea domnul Ciolacu. La intrare au fost abordați de o doamnă, care voia să-i ducă nu știu unde, să vadă pe viu nu știu ce dezastru, nu departe de piață. Premierul i-a promis că merge, așa că doamna i-a așteptat și la ieșire.

Din piață au vizitat doar un culoar, pe celălalt nu s-au mai dus, așa că oamenii care vând acolo au scăpat fără daune.

După ce a dat declarații presei, domnul Ciolacu i-a spus doamnei că merge altădată acolo. Femeia a rămas în mijlocul străzii și a spus: „Ne-ați lăsat cu ochii-n soare, domnule Ciolacu. De ce să vă votăm?”. Ciolacu era deja departe, nu a auzit.

Doamna Firea, vă doresc să nu aveți nevoie de ceai pentru domnul Ciolacu după alegeri. De fapt, ar fi bine să fie invers.