Vladimir Putin a câștigat alegerile prezidențiale din Rusia cu 87,97 la sută

Monumentul Stâlpului

Cei care ați deschis acest text v-ați gândit, probabil, oripilați, cred, că i se face un monument lui Iohannis. Și v-a venit repede în minte, ca și mie, citatul ăla „înalt ca bradul, prost ca gardul”. Greșit, stimați tovarăși, aveți prea multă imaginație.
Monumentul Stâlpului chiar există. Am primit un pont și am pornit în căutarea lui. Este amplasat pe strada Verzișori, în București.

Unii știți deja despre talentul meu de a mă rătăci, dar și despre perseverența mea. De exemplu, într-o zi căutam ceva în Piața Rosetti și m-am dus ață acolo unde credeam eu că este. Întreb în stânga, întreb în dreapta, nimic. Pun pe telefon, cam degeaba, dar mereu vreau să mă dau mare că țin pasul cu tehnica. Acolo, pe telefon, îmi arată că mai am câțiva kilometri. „Bă, ești prost?”, am vorbit eu cu telefonul meu și l-am închis. Două doamne, chiar cucoane, îmi sar în ajutor. Și le spun că eu caut X în Piața Rosetti. „A, păi aici e Piața Kogălniceanu. Doamnă, amândoi sunt pașoptiști, dar fiecare în altă direcție”, mi-a explicat una dintre ele râzând. Mi-am tras o palmă peste frunte, am dat vina pe căldură, le-am mulțumit și am plecat în treaba mea.

Pe drum, mi-am amintit cum am dat-o în bară, tot așa, că știam eu mai bine, deși nu cunosc Clujul. Căutam o stradă cu numele unui tribun de-al lui Avram Iancu. Doar că eu, avându-l în minte pe Andreica, eram convinsă că pe el îl caut. Strada cu numele lui. Și uite așa, cu un taxi, timp de câteva ore, m-am plimbat după toți tribunii. Dar și clujenii deștepți. În loc să-i pună pe toți în aceeași zonă, i-au împrăștiat prin tot orașul.

Acum, că v-ați făcut o idee, cei care nu știați, despre ce-mi poate capul, să revenim la stâlp. Fără să mai facem glume de autobază despre Iohannis. Ok? Ok.
Mie îmi place de Cristofor Columb. El credea că a descoperit drumul către Indii, dar de fapt nimerise America. Mă rog, așa zic unii, că doar nu am fost cu el. Dacă eram, eu fiind și mai aiurită decât el, cred că-l duceam fix într-un loc despre care credeam că nu există. Patagonia, de exemplu.

De data aceasta, ca să merg la sigur, dimineața mi-am desfășurat harta pe laptop. Puteam să jur că Verzișori este într-o mahala și fix acolo m-aș fi dus. Noroc că mi-a venit ideea cu harta. Când am văzut că e în zona Tineretului, am închis frumos harta și am zis că mă descurc și cu ochii închiși. Eu sunt atât de convinsă că știu ceva ce nu știu încât nimeni nu-mi stă în cale. Doar pragul de sus de care dau. Dacă se revizuiește lista cu păcate, propun să-l bage și pe ăsta.

Cobor din metrou la Tineretului și stau pe colț. Pun pe telefon și-mi arată să o iau la stânga pe Gheorghe Șincai. Aveam dubii. Mi-am luat un covrig și m-am pus să-l mănânc pe un pervaz la o cafenea, de-aia cu 5 to go. Ceva de genul, nu-s sigură. Acolo, un tip, cam tefelist, vede că mă tot uit în telefon și se oferă să mă ajute. L-am întrebat de strada Verzișori și a avut o reacție de am fost convinsă pe loc că e paralel. I-am arătat telefonul, dar a zis că nu se pricepe la Samsung, de fapt, după grimasă, îi era chiar greață de Samsung și și-a scos aifonu lui. L-a tot sucit și s-a dumirit. „Luați autobuzul o stație…”. „Cum să iau autobuzul o stație? Ești nebun? (asta am zis în gând). Merg pe jos”. „Bine, mergeți pe jos, treceți de intersecție, apoi dați de o secție de poliție”. „A, știu secția de poliție”. „Bun, pe acolo e”.

Adică, exact în direcția opusă, către Unirii.
Am plecat. Țintă la secția de poliție. De care știu, deoarece am stat acolo cândva câteva ore cu o prietenă să-și schimbe buletinul.
Ajung la secție. Era amiaza mare, duminica. Afară, doi polițiști și un civil stăteau pe bară și frecau telefoanele. Chinezești nu aifoane. Bine, și aifoanele sunt chinezești, dar nu contează.

Bună ziua, bună ziua. Parcă le era groază că vreau să fac o plângere. „Strada Verzișori știți cumva pe unde e?”, întreb eu. Cei doi în uniformă se uită la mine și dau din cap că nu. „E pe aici, prin zonă”, încerc eu. Civilul se uită pe telefon. Al lui. „A, păi trebuie să mergeți către Tineretului…”. „De acolo vin”. „Dar trebuie să mergeți înapoi. Nu până la Tineretului, ci la prima intersecție și o luați la stânga”. Am dat să plec, dar mi-am amintit ceva. Deschid un clip pe telefon și le zic celor doi în uniformă: „Vreți să vă vedeți șefu cum dă din fund?”. Ăia, mai să cadă de pe bară. „Veniți încoace!”. Se mișcă și li-l arăt pe Bode la Untold. „Mișto, nu?”, zic eu. Au început să râdă pe înfundate și am plecat.

Am dat de un părculeț, până-n intersecție, și m-am așezat pe o bancă. Nu stau mult și vine o doamnă cu un copil. Ea, plină de aur și mai închisă la culoare. Deși mai erau bănci libere, se așază lângă mine. Doamna avea niște gene de cred că și le scotea din când în când să-și facă vânt cu ele. Și, brusc, mă întreabă dacă am citit Biblia. Îi spun că da, dar că nu am chef de discuții religioase. „Dar să știți că Dumnezeu are grijă de cei rătăciți”, mă asigură ea. „Mie-mi spuneți?”. Și m-am cărat.

Ajung în intersecție, fac stânga. Nimeni, nici chiar cei care mă asigurau că știu bine zona, nu auzise de strada Verzișori. Până am dat de un tip cu rucsac în spate. „A, pe acolo pe unde e Colectiv!”. Mânca-ți-aș sufletul, m-am gândit, păi nu puteau spune toți așa de la început? Nu că aș fi știut unde e Colectiv, dar sigur alții știau și nu mai umblam ca Moise.
Ajung acolo, mă întristez văzând pozele. Chiar am stat să le studiez pe fiecare.

Mă uit pe zidul dintr-o parte a clădirii și descopăr: strada Verzișori. Mă învârt eu pe acolo și un paznic de la un bloc mă întreabă ce caut. Îi spun că Monumentul Stâlpului. Îmi spune să merg înapoi pe stradă, că acolo e monumentul. Îl ascult și dau, într-adevăr, de un monument, dar era cel pentru Colectiv, nici urmă de stâlp.
Mă întorc și-l iau pe paznic la șuturi. „Doamnă, ăsta este singurul monument de care știu. N-am auzit în viața mea de stâlpi”. „Până unde duce strada asta?”. „A, departe, până la Timpuri Noi”.

Pornesc, că v-am zis că nu mă las. Cu cât mergeam, cu atât se făcea mai pustiu și se strica drumul. Și merg, și merg și acolo, în pustietatea aia, numa ruine, văd o firmă mare: Musette. „Dă-mă dracului, mi-am zis, dacă și produsele de lux se fac aici…”. Dar nici acolo nu era nimeni. Și merg și merg și, dintr-o dată, îmi apare un parc în față. Și-n mijlocul parcului, monumentul.

Am tras repede niște poze, de parcă ar fi dispărut stâlpul, și m-am prăbușit pe o bancă. În jur, niciun om. La un moment dat, apare unul care căuta prin coșurile de gunoi. Eu și el. Se uită și el la monument, apoi îmi spune „la revedere” și pleacă.

Am zis că înapoi nu mă întorc nicicum, mai bine merg până la Timpuri Noi și iau metroul de acolo. Ies eu de pe Verzișori, după nici 20 de metri, fac dreapta și văd un bulevard mare. Citesc: Gheorghe Șincai. Mă uit în dreapta și văd, nu departe, intersecția de la Tineretului.
O dată în viață am avut și eu inspirație la orientare și m-a deturnat tipul cu aifonu.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

12 comentarii pentru articolul „Monumentul Stâlpului”

  • Scuze d-nă Cora.
    Am făcut o eroare fenomenală, am verificat cine se adresează tuturor persoanelor privitoare la aleph nwes cu TU.Estemoderatoarea Monica Mihai.
    Consider că este de o impolitețe la adresa privitorilor!
    Încă odată vă rog să mă scuzați!

  • Dragă Cora!
    Nu neg inteligența ta și sarcasmul atunci când trebuie, am o observație de făcut la adresa ta!
    Când te adresezi publicului totuși n-ar trebui să-i tutuiești. Știu că nu are legătură cu subiectul, dar mă agresează atitudinea Ta!

  • Zambetul trist din ultima poza sta ca o dovada a stergerii tuturor simbolurilor din toate domeniile…parca scrie pe el manelizare.
    Degeaba spuneti ca este x si y simbol. Ala este stalpul lui Mucușor Dan acum sau dovedeste competenta primarului de sector….si nu numai. Se potriveste multora.
    Ala e stâpul care-l pun stimabilii la capul României de ceva timp. In zambete si maneleturi stirbe.

  • Asta nu-i monumentul lui Virgil Popescu?
    Stiti, urarea aceea de bine: „stați-ar stâlpul la cap”!
    Sper ca rezistati la o critica tovaraseasca si constructiva.
    Articolul era bun pe 20 iulie, de sf.Ilie, aka ziua energeticianului.
    😛 😛 😛

  • adica faza cu covrigaria e CONDITIE DE OPRIRE,puteati sa scrieti orice dupa aia.(„la tziganici” e o porcarie,na)

  • Stimata Doamna,
    Citind comentariul de mai sus, cu centrala Filaret, incerc sa mai fac o asociere care sa motiveze monumentul. Cladirea care adposteste celebra covrigarie a apartinul sau apartine unei institutii legate de energetica.I-am uitat numele. Trona scris mare pe un perete lateral, cum mergi catre Timpuri Noi. Stiu sigur ca este si un gen de camin – hotel pentru energeticienii care vin cu treaba prin Bucuresti. Poate in vremuri de demult acolo era un sediu principal al acestei activitati. De aici si monumentul din apropiere.Si nu-i de mirare! Monumente au si pompierii, infanteristii, aviatorii, otelarii, sanitarii (enorm la Eroiloe) etc.

  • Pe soclu (ultima poza) e desenat un zambet care seamana foarte mult cu zambetul lui virgil. Si virgil tot zambet permanent are, indiferent ce anunta in conferintele de presa, de bine sau de ..scumpiri de curent, el zambeste. Asa ca, monumentul s-ar putea numi: „Monumentul lui virgil, liberalizatorul pretului la energie”. (Sau „scumpitorul”, pentru oamenii rautaciosi).
    Apropo de monumente, ma mai intreb cum ar arata, peste cateva zeci de ani, un ansamblu circular de statui cu toti primarii Bucurestiului din 1990 pana acum, nicusor inclus (versiunea cu parul mare).

  • @Cora,

    … io inclin sa cred ca talcu’ monumentu’ e in semnu’ iconu’-lui… 🙂

  • Splendid Dna. Muntean, felicitari!

  • Chiar nu stiu de ce au pastrat acel stalp. Cred ca facea parte din alimentarea electrica a fabricii Lemaitre de la centrala
    electrica Filaret (este in linie dreapta cu centrala). In urma cu doar 50 ani locurile, casele erau altfel / mai greu de imaginat.
    Comunistii au pastrat vechea industrie si au construit pe langa ea capacitati noi de productie.
    Centrala de la Filaret a fost inchisa prin 1970-72. Cartierele din zona au fost alimentate la 110V (volti) pana atunci. Desi Bucurestiul
    utiliza in acei ani doua tensiuni electrice (110/220V) lumea era atenta si nu erau incendii.
    Amintiri . Cautam ceva pe net (stiam ca exista), dar constat din nou ca internetul este „volatil”, iar serverele sunt periodic „delete”.
    Stocarea digitala este comoda , dar nu este de durata. Trebuie permanent backup. Si eu am pierdut o arhiva digitala.
    ==================================================================================================================
    Mi-e dor sa aud in telefon sunetul de apel/ocupat al centralelor Rotary si sa merg cu „mocanita” la Burca (VN), la iarmaroc pe 6 aug.
    ================================================================================================================
    De ce citesc cu placere ce scrieti? Pentra ca schitati un portret, iar eu, cititorul, trebuie sa ii pun culoarea.

  • ” Mi-am luat un covrig „-aia au somalezi in bucatarie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *