După România educată și România climatizată, se prefigurează un nou Proiect de țară: Schimbarea becurilor (Ion Cristoiu)

Nae Ionescu despre vechile noastre apucături turceşti, precum încă să facem întîi casele şi pe urmă îngăduim străzii să se strecoare printre ele, cum va putea

1. În tableta Duminica, din Bilete de Papagal, 22 martie 1929, publicistul Tudor Arghezi dezbate luptele fratricide din cadrul Mișcării Socialiste. Prilej pentru autor de a medita mai amplu la un adevăr: Nici o dușmănie nu e mai puternică pe lumea asta decît cea între frați:

„Nimeni nu se pricepe mai bine la discordie şi ciomăgeală ca frații între dînşii. Şi ei nu se luptă niciodată ca adversarii, ci exclusiv ca fraţii, adică pînă ce unul din ei, cu nasul muşcat, cu şira spinării ruptă, olog şi unanim fracturat, cade definitiv. Dacă n-ar interveni trecătorii şi poliţia să-i oprească, adepţii aceleiaşi credinţe, s-ar deda asupra răniţilor la toate actele alienației mintale şi ar găsi mijloace patologice să pedepsească şi cadavrele. Socialiştii se extermină pentru o delicateţă, pentru nuanţă, ca în arta poetică a lui Paul Verlaine. Un gri deschis un bleu fond separă pe aceşti renăscători ai omenirii, pe viaţă şi pe moarte, interesaţi în principiu la miliarde şi pasionaţi după lăscăi.”

Citîndu-l pe Arghezi, mă văd obligat să notez ceea ce autorul tabletei n-o spune.
Și anume că, pînă la urmă din aceste ciomăgeli frățești dintre socialiști, cîștiga la scor Siguranța.
Siguranța care avea informatori și manipulatori în toate partidele din anii interbelici.

Orbiți de ură, frații nu-și dau seama că în apropierea locului în care ei se mușcă de nas pîndesc dușmanii. Din Tacitus ne dăm seama că majoritatea teritoriilor cucerite de romani erau ținute în stăpînire prin acel Divide et Impera. Frații se ciomăgeau în favoarea Dușmanului.

2. Sclipiri diamantine din Tacitus, Istorii, Cartea a II-a, dedicată Războiul civil din Anul celor patru împărați:

  • „Setea de putere, veche și de mult sădită în inimile muritorilor, a crescut mare și s-a dat pe față o dată cu creșterea imperiului;”
  • „În apărarea lor ei se folosiră de temeiuri mai mult trebuincioase decît cinstite.”
  • „Vitellius nefiind niciodată atît de copleșit de griji, încît să-și uite de plăceri.”
  • „așezămintele strămoșilor, pe vremea cărora puterea romană se ținea mai bine cu bărbăție decît cu bani.”
  • „Dar pentru a aprinde un război așa de mare era nevoie de îndelungată chibzuință.”
  • „Cînd e vorba de planuri în viața de toate zilele este cu putință o înaintare cumpătată și o încredere, după dorință, mai mare sau mai mică în noroc; pentru cei care rîvnesc la domnie nu se găsește nici o cale de mijloc între culme și prăpastie.”
  • „Toți cei care-și iau asupra lor săvîrșirea unor lucruri mari ar trebui să cumpănească dacă ceea ce încep este spre binele statului, spre cinstea lor, dacă este ușor de împlinit sau măcar nu prea anevoios; ei ar trebui totodată să țină seamă și dacă cei care-i sfătuiesc sînt gata să fie părtași la primejdii și dacă încercării îi surîde norocul, și cui îi va reveni vrednicia cea mai mare.” (E un fragment dintr-un discurs atribuit de Tacitus lui Mucianus în fața viitorului împărat Vespasiunis pe cînd se puneau la cale luptele duse de legiunile din Orient, toate de partea lui Vespasianus.)
  • „Pe cînd se căuta un prilej, un loc prielnic și, ceea ce e mai greu în astfel de împrejurări, o vorbă de început…”
  • „Mucianus a plecat cu o oaste ușor înarmată, purtîndu-se mai mult ca părtaș la putere decît ca slujitor al ei.”

3. Să construim, acesta e cuvîntul! Sintagma, împrumutată dintr-un discurs al lui George Călinescu în Camera Deputaților, poate fi pusă drept motto pe întreaga spiritualitate românească. Obsesia construirii, sau într-un sens mai larg, a înfăptuirii, chestie a dracului de grea într-o țară a vorbelor late, trompetistice, cuprinde și atenția pentru ansamblul arhitectural armonios. Bucureștii noștri balcanici se definesc prin neorînduiala construcțiilor private și publice. Tot George Călinescu observa că la noi, în București, fiecare și-a ridicat casă după cum i-a trecut prin cap, astfel că edificiile se opun unora altora, cînd nu-și arată reciproc fundul. A lipsit și lipsește și acum viziunea arhitecturală de ansamblu, gîndirea armonioasă a cartierului în care să se înscrie orice nouă construcție. În debutul lui 1927 se discută în public despre edificiul viitoarei Patriarhii. Asumîndu-și punctul de vedere al unui arhitect cu minte, Nae Ionescu scrie în editorialul Palatul şi Catedrala Patriarhală, Cuvîntul, 7 februarie 1927:

„Să nu se supere nimeni, dar noi, în toată discuţia purtată prin presă în jurul construirii viitoarei Patriarhii, nu am găsit decît un punct de vedere serios: acel exprimat de arhitectul Ion Davidescu prin ziarul «Viitorul». Aci se pune problema ceva mai vast, din punct de vedere care devine bogat în perspective, chiar pentru simplul om de bun-simţ – care, precum se ştie, ascultă, nu dă soluţii. D-l Davidescu crede că o construcţie de însemnătatea Patriarhiei nu poate fi considerată ca o problemă izolată; că aşezarea şi înfăţişarea acestui viitor monument arhitectonic e în funcţie de viitoarele şi actualele mari clădiri ale oraşului, precum şi de marile artere de comunicaţie existene sau urmînd a se deschide.

E aşa de simplu şi de evident; dar se va lua în considerare acest punct de vedere? Planul de sistematizare a oraşului e o stăruitoare dorinţă a celor cîţiva urbanişti serioşi din ţara noastră. Nu se face totuşi. De ce? Pentru că, în virtutea vechilor noastre apucături turceşti, pecum încă să facem întîi casele şi pe urmă îngăduim străzii să se strecoare printre ele, cum va putea.

Preocuparea urbanistică reprezintă o mentalitate publică evoluată, pe care noi nu o avem încă. În această direcţie, totul trebuie să fie făcut de sus în jos, de un cap modern, al unui om de curaj. Să-l aşteptăm. Ne gîndim însă că, poate, în împrejurările de azi, Patriarhia ar trebui să contribuie la promovarea acestui cap.”


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

7 comentarii pentru articolul „Nae Ionescu despre vechile noastre apucături turceşti, precum încă să facem întîi casele şi pe urmă îngăduim străzii să se strecoare printre ele, cum va putea”

  • Tatăl meu era inginer la Institutul De Proiectare Argeș din Pitești !Piteștiul este un oraș frumos ,modern ,dar ,dacă erau mai multe minți luminate ca ale tatălui meu (și nu spun asta pentru ca tata a contribuit la sistematizarea orașului Pitești și la modernizarea lui)și ale colegilor lui ,azi nu mai erau zone din oraș în care datorită canalizării defectuoase să se mai producă inundații !Iarăși un editorial pe cinste, Maestre !Felicitări și toate cele bune vă dorim !

  • Bulevardele unui oras sint masura cu care generatia de azi priveste spre cea de maine.

    O generatie mandra nu va construi bulevarde, iar o generatie profund bolnava si la cap si la inima va fi zgarcita si cu soselele. ‘Parcul’…deja e filozofie curata

  • Meteahna și bacșișurile s-au păstrat, construcțiile se fac pe principiul un încetățenit (Las că merge și așa)…vedem ce mai face și după… Să nu ne mai mirăm de exemplu de inundațiile din marile orașe, de străzile redenumite bulevarde deși dpv tehnic nu îndeplinesc condițiile tehnice în acest sens, lipsa locurilor de parcare, iluminat deficitar, etc.

  • Nu ne-am lecuit nici acum cu construirea caselor.Sunt multe locuri unde salvarea,pompierii si alte echipe de interventie nu au loc sa intre cu masini sau utilaje. Nimic pentru normalitate.

    • Priveste totusi si partea buna. Daca vine iar covrigu si smurzii vor sa vina sa te „incarcereze” iar in isoleta? Nu-i mai bine ca nu pot intra cu masina? Ca doar n-o sa te care pe brate un km. Pana la urma de ce e nevoie de bulevarde sau de autostrazi? N-a zis nenii de la WEF ca trebuie sa stam linistiti in staul si sa mergem doar la munca, in mod organizat si controlat? Pai ce, se plimba fiecare asa langa-danga, de capu’ lui?

    • De pompieri nu va mai fi nevoie pen’ca nexam gaze, nexam lemne, nexam corent. Si foc fara d-astea nu prea se egzista. Cat priveste salvarea, nu mai e nevoie. Un vaccin pe saptamana e sanatate curata!

  • Publius Cornelius Tacitus-“The more corrupt the state, the more numerous the laws”-„Cu cât statul este mai corupt, cu atât legile sunt mai numeroase”
    When the state is most corrupt, then laws are most multiplied-Când statul este cel mai corupt, atunci legile sunt cele mai multiplicate
    Toata Stima!!!

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog