Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene

Napoleon: „Istoria e o suită de minciuni asupra cărora s-a căzut de acord”

Ca și azi. Ben Hur – film clasic – respiră aerul vechi, dar fermecător, al producțiilor hollywoodiene de top. Montările sînt fastuoase, menite a trezi în spectator sentimentul măreției, trăirile sînt spasmodic dramatice, anticipări ale zbuciumului de telenovelă de azi, marcate prin muzică și tresăriri ale Naturii, în acord cu emoțiile eroului, așa cum se scrie la Bacalaureat. Mi-a reținut atenția spectacolul întrecerii cu care de luptă, reconstituire istorică a întrecerilor de pe vremea romanilor. Mulțimea trăia aceste întreceri la temperatura încercată de galeriile meciurilor de fotbal de azi.

*

Ce film s-ar putea face! Am găsit cartea despre care am crezut că are Memorii din Războiul din Est și prin urmare și despre Stalingrad. Se numește Eroi români pe frontul de Răsărit. 1941-1944 și a apărut în 1995 la editura Eminescu, sub semnătura lui Alexandru Duțu și a Floricăi Dobre. Nu e de memorii, ci de portrete de eroi. Și nu de eroi de rînd (nu-mi e de folos pentru teza morții de prisos), ci de eroi din corpul ofițeresc. Firește că mă opresc la cei cărora datele morții trimit la Stalingrad. Nu sînt mulți. Explicabil dacă mă gîndesc că aici românii n-au luptat. Fie au fugit, fie au căzut prizonieri. Dintre toate morțile impresionează prin eroismul ei dramatic, de film american bun, moartea lui Alecu Ioan Sion. Ofițer de carieră, Sion a lupta în primul Război mondial. În timpul campaniei din Est, a comandat Divizia 15 Infanterie, zisă și Divizia de Oțel. Potrivit cărții, pe Cotul Donului, Divizia avea un efectiv de 453 ofițeri, 391 subofițeri, și 13 586 soldați, în rezerva Armatei a 3-a. După Spargerea Frontului, Divizia cade în încercuire împreună cu alte divizii, denumite ulterior Grupul Lascăr, după Generalul Mihail Lascăr, cel mai vechi în grad, comandantul Diviziei a 6-a, din Armata a 3-a, considerată una dintre cele mai bune divizii de pe frontul de Răsărit. Pe 22 noiembrie 1942, din Grupul încercuit iese, cu acceptul lui Mihail Lascăr, Divizia a 15-a, condusă de Sion. Divizia a trecut de încercuire, lungită pe 30 de kilometri, a lăsat toată tehnica militară la trecerea văii Zariza și a ajuns la Bol. Docinskaia, cu doar 3000 de soldați din cei peste 13 000 cît avusese la început. Din dimineața zilei de 23 noiembrie 1942, Generalul a purces la organizarea apărării împreună cu Divizia 22 Blindate Germană. Noaptea, Divizia Blindate s-a retras la trei kilometri de sat. Zadarnic a cerut ajutorul Generalul Sion, înconjurat deja de ruși. Pe 24 noiembrie, la ora 10, rușii au atacat satul. Militarii noștri au luat-o la fugă fără a ține cont de ordinele lui Sion. Generalul a murit în luptă, împreună cu șoferul și cei trei aghiotanți.
Ce film uriaș s-ar putea face despre această tragedie!

*

Bietul Mareșal! Am terminat cartea despre Întîlnirile Antonescu-Hitler, publicată la editura Cozia în 1991 sub titlul Antonescu-Hitler. Corespondență și întîlniri inedite. 1940-1944, două volume. Ultima întîlnire, cea din 5 august 1944, după atentatul eșuat împotriva Fuherului, pare ruptă dintr-un coșmar trăit cu ochii deschiși de Mareșal. Hitler se lansează într-o diatriabă de vreo oră împotriva nomenklaturii, autoare a atentatului, urmată de descrierea minuțioasă a noilor arme și a ce va face și va drege el acum, că opozanții din interior au fost distruși.

Bietul Antonescu!
Venise la Hitler cu neliniștile sale. Rușii trecuseră Prutul, și de la o zi la alta se aștepta ofensiva hotărîtoare spre București, nemții își retrăseseră blindatele din Moldova, anglo-americanii pisau România cu bombardamente și el, Mareșalul, era obligat să asculte o dizertație a lui Hitler, la care venise după ajutor, despre nomenklatura din armată care-l boicotase, care nomenklatură avea relații strînse cu Moscova. Nu deținem nici o mărturie cît de cît fiabilă despre cum a plecat Mareșalul de la Hitler. Nu e prea greu se ghicit că a plecat cu moartea-n suflet.

*

O minciună a Istoriei. După cum m-a învățat regretatul Stelian Moțiu, după ce cumpăr o carte n-o pun în biblioteca personală pînă n-o răsfoiesc, pentru a o depozita și în memorie, gata s-o folosesc în diferite împrejurări. Am luat de la FNAC-urile din Ghent și Anvers mai multe cărți de Istorie, mai precis de Istorie pe gustul tuturor, așa cum numai francezii știu să întocmească. Les Grandes Mesonges de Lʼhistorie semnată Patrick Pesnot în colaborare cu Monsieur X, are drept Motto o vorbă a lui Napoleon:  „Istoria e o suită de minciuni asupra cărora s-a căzut de acord”.

Îmi atrag atenția printre minciuni Les mesonges de Budapest. Curios, caut la pagina 257, ca să văd despre ce-i vorba. Cartea demontează drept Minciunile de la Budapesta printre altele întreținerea revoltei din 1956 de către Free Europe, post pilotat de CIA. În secret, Americanii îi asigură pe ruși că nu vor interveni în sprijinul rebelilor de la Budapesta. Prin Free Europe, ei cultivă iluzia unui ajutor militar dat rebelilor. Au interesul ca Hrușciov să intervină pentru a-i ciobi acestuia imaginea de comunist cu fața umană. Pe de altă parte, rușii au și ei interesul ca Revoluția maghiară să sară mult peste hotarele perestroikăi: Revenirea capitalismului, cererea de ieșire a Ungariei din Tratatul de la Varșovia și ororile comise de rebeli (multe sînt ale agenților KGB).

De ce?
Răspund eu:
Pentru Uniunea Sovietică marele pericol îl reprezintă comunismul cu fața umană, care ar putea contagia și Rusia și nu lupta pentru reîntoarcerea la capitalism, respinsă și de comuniștii liberali. Diversiunea e valabilă și pentru căderea Regimului Ceaușescu. Sînt în ultimii ani ai lui Ceaușescu multe aberații care au dus la discreditarea regimului. La vremea respectivă mă întrebam cum poate fi Nicolae Ceaușescu atît de nătărău ca să nu-și dea seama că erau forțări inutile ale lucrurilor. Acum suspectez că Securitatea, deja trădătoare, lucra la această discreditare prin comiterea de abuzuri revoltătoare.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

21 comentarii pentru articolul „Napoleon: „Istoria e o suită de minciuni asupra cărora s-a căzut de acord””

  • @Tiberiu Tatulescu , 11.33
    Imi ridic palaria !

  • Maestre, văd că răsfoiți cărțile.
    Eu aseară zic, hai să deschid și eu televizorul pentru prima dată în acest an.
    Am mai avut o tentativă într-o seară dar am dat de Bau-Bau adik epidemia de gripă și o nouă variantă de Covid și l-am închis rapid.
    Deci aseară deschid pe România TV. Reportaj cu o anchetă despre Complexului Energetic Oltenia.
    Prin telefon un lider sindical care spune că în ultimele zile ale lui decembrie Guvernul a încheiat pe șest un contract cu OMV Austria care vrea să facă un parc de fotovoltaice. Știam că acest Complex cu toate minele de cărbuni a fost închis de Guvernul Orban-USR.
    Mă gândesc, șpagă/comisiun de câteva sute de mii de euro.
    Zic, joacă tare și guvernul Ciucă, e pe înbogățire rapidă.
    Mut pe Antena 3. Un reportaj cu ultima mină de uraniu închisă tot de guvernul Orban.
    Zic, tot sute de mii de dolari șpagă zis și comision. Acum importăm uraniu din Canada.
    Aștia – PNL și USR au mers la rupere! PNRR-ul a devenit găina cu ouă de aur pentru ei!

    *
    După reporajul cu mina de uraniu urmează BOMBA! Guvernul privatizează pădurile României!!
    Adik va scoate pădurile de la Romsilva și le va da în administrare unei societăți private. Nu sunt numai pădurile, sunt cu râuri, cu drumuri, cu spațiul aerian cu tot!!! Cei care au semnat sunt Ciucă (PNL), Cîciu (PSD) și ministrul Mediului (UDMR).
    Bravo zic, ăsta nu-i tunul secolului, e TUNUL MILENIULUI! Probabil trilioane și trilioane doalari șpaga zis și comision!
    Bre, îți stă mintea-n loc de ce pot ăștia să facă! Mâine-poimâine ne trezim că nu mai avem nici graniță, o vânde guvernul peste noapte!
    Nimeni nu zice nici pâs, nici măcar AUR nu dă guvernul în judecată, sau o plângere la parchet ceva. Probabil că în treaba asta e băgat și vârful țării.
    Guvernul ăsta nu trebuie dat jos, trebuie direct la Beciul Domnesc.
    De ce DIICOT nu face nimic? Să ia urma banilor lor din paradisurile fiscale.
    În fine, nervoasă închid TV.

    *
    Mă uit pe net. Titlu: „Dispare definitiv Chimica Mărășești. A rezistat la doua războaie mondiale, dar nu și tranziției”. E vorba de fabrica de clei de oase.
    Neică zic, ăsta-i coșmar nu e realitate!
    Deci Ceușescu a fost împușcat pentru „subminarea economiei naţionale” fiindcă a plătit integral datoria de ala FMI (11mil. dolari).
    Ăstora care-și bat joc de România ce să le faci? Ce pedeapsă peste cea a lui Ceușescu merită?

    • O să mă întrebați dacă am dovezi.
      Păi pentru ce ar face Guvernul asemenea grozăvii că doar nu-s nebuni de legat?
      Normal că pentru șpagă, altă explicație nu e. Am înțeles că este între 3 și 30% comision la orice tranzacție!

      • @
        anul trecut imi trecuse prin minte o chestie care…imi mai trecuse si inainte cu ceva vreme :)), ca altfel era greu de explicat unele chestii, cum ca niste extraterestri mititei, mici-mici, se vara in capul si mai apoi in mintea conducatorilor de pe planeta si …preiau controlul :))

        eu nu ma uit la tv, dar daca ceea ce spuneti asa e, atunci se prea poate ca in curind oamenii sa considere ca nu …impotriva propriilor conducatori e cazul sa lupte, ci impotriva extraterestrilor varati in mintea conducatorilor :)), ceea ce s-ar putea sa justifice manifestarea unui imbold 🙂

        prima mea varianta, in cazul ‘tunului mileniului’, e ca in capul celor care ne conduc s-au varat niste extraterersti si, preluind controlul, isi fac de cap paici.
        e greu de plasmuit un asa tun, insa sa indraznesti si sa l mai pui in practica e deja …un tupeu care sigur se bazeaza pe ceva extrem de concret si milenial-potent fata de care tradarea de patrie, de neam, …etc, e pistol cu apa.

        • a doua varianta e la capatul opus:)), ca solutia chiar are justificare in cazul in care e efectul unui patriotism demn de respect :))

          insa probabilitatea, in acest caz, e ca in cazul cu extraterestrii:)), deci firav,

          varianta care se pare ca ramane pe masa fiind aia ca degradarea spiritului uman a ajuns la prasele pe planeta asta.
          ( deci daia am inceput cu extraterestrii si patriotii puri, ca variantele sunau multmai bine decit varianta asta :)) )

  • La multi ani cu sanatate, Maestre !

  • Încep cu sfirsitul
    Dvs cred ca arvtrebuii sa fiți încarcerat 6 luni la locul de munca in biblioteca Congresului SUA
    Bine un an pentru ca aveți multe de căutat acolo și despre război și despre CIA și despre FBI
    Doar cu ce publica unii sau alții nu cred ca este suficient pentru ce ei publica doar ceea ce este in contextul cărții pe care o scriu

    Cum am mai spus bunicul meu a fost acolo la Cotul Donului
    El povestea ca nemții au refuzat sa dea materiale și sa acorde atenție dorinței de a fortifica aliniamentul frontului
    Au refuzat pe motiv ca au sa facă Crăciunul in Stalingrad și ca este o risipa sa fortifici acele aliniamente
    Dacă azi am putea sa dovedim acest refuz blamul ca datorită noua a fost posibila încercuirea ar putea sa fie șters
    Deja am început sa caut sa văd in ce arhive germne am putea sa găsim acele documente

  • „Istoria e o suită de minciuni asupra cărora s-a căzut de acord”

    asta s-o creada Napoleon! :)))
    pentru ca o asemenea ineptie sa fie perpetuta pina in vremurile noastre a trebui sa fie spusa de unu’ cu renume:))

    Istoria are doua componente,
    -una e istoria viitorului, care e suma absoluta a dorintelor manifestata de oameni, de cind e omul paici, si care devine Prezent, atunci cind suma asta de dorinte e …data la Pace,
    – si istoria trecutului, care e o dare la pace cu p mic a felului cum e vazuta, in mod relativ, Realitatea, Prezentul, insa prin felul in care e data la pace ea genereaza la rindul ei dorinte:)0, care automat scriu istoria viitorului, in mod absolut!, deci plenar echilibrat, deci intr un mod in care chiar ‘minciunile asupra caror s-a cazut de acor’ sint echilibrate in mod absolut

    daca zicerea lui Napoleon ar fi facut ceva parale atunci cel care n ar fi facut nci macar tot atatea parale era chiar Universul :)), Creatia :)))
    Esenta Creatiei e Sistemul de Balante, care iti permite miscarea libera la modul absolut, dupa dorinta!, insa dorinta intotdeauna iti va fi implinita in mod absolut!:))),

    Istoria e o suita de dorinte asupra carora s-a cazut de acord …dindu le la Pace, aceasta Pace fiind chiar Adevarul.

    • Napoleon: „Istoria e o suită de minciuni asupra cărora s-a căzut de acord”

      auzind asta, orice om normal si a spus: atunci hai sa iesim din rahatul asta, sa vedem ce e dincolo de el, ca in suita asta prea bine n o sa ne fie :))
      si asa a facut, a iesit, observnd ca pina si dorintele mincinoase se implinesc in mod absolut, caz in care ‘s-a cazut de acord’ devine ‘facere de Pace’, adica fix ceea ce e Realitatea.
      mai inainte ca ‘istoria trecutului’ sa fie o suita de minciuni, ea e parte a Realitatii 🙂 )), deci e Adevar 🙂 ( gen …adevarat este ca …ai mintit!, daca ai facut o :))) )

    • Numai învingătorii scriu istoria
      Nici Austria nu a avut naziști nici in Ucraina nu a fost Bandera – o conventie
      Așa a fost cu denazificarea Austriei și a Ucrainei care au fost trecute in știrile ca fiind tari care nu au nevoie de asta
      Așa a ajuns Kurt Waldheim secretar general ONU apoi președintele Austriei pina cind evreii au hotarit ca trebuie deconspirat și spus ca aflat ofițer SS.

      • poate ca …Numai învingătorii scriu istoria, insa referinta Absoluta e intotdeauna Adevarul :))

        ‘faptele’ raman cee ce sint, insa povestirile despre fapte pot fi, si chiar asa si sint!:)), dupa chipul si asemanarea povestitorului.
        Invingatorii pot fi povestitori, insa cele care scriu istoria sint dorintele oamenilr, atunci cind ele se implinesc, Stiloul cu care se face asta fiind intotdeauna Adevarul ( adica cele care se implinesc sint intotdeauna dorintele oamenilor, iar ele se implinesc prin …dare la Pace intre toaaate dorintele oamenilor :)))

        Invingatorii intotdeauna scriu povestea faptelor, faptele in sine fiind scrise intotdeauna cu Stiloul care se numeste Adevar a carui cerneala e insasi Pacea.

        • Eu încerc sa găsesc in arhive jurnale de operații
          Notele telefonice date și primite
          Bunicul soției a fost unul din telefoniștii de front ai maresalului știu exact ce trebuie sa caut doar ca in Grmania asta este extrem extrem de anevoios

        • Toti mincinosii spun adevarul. Doar cei are spun antiadevarul nu spun adevarul :))

          • Pentru a scrie o alta iștorie decat cea scrisa de Adevar, e insuficient sa minti, tre s o scrii cu Antistiloul numit Antiadevar:), insa chiar si pasta vei incepe s o scrii…la Infinit!:)))

          • Fac și eu ce pot cite zile mai am
            Nu am nici un complex aici in Germania

          • exista Adevar, exista minciuni, exista Antiadevar

            minciuna e pas intermediar intre Adevar si Antiadevar.

            in opozitie cu Adevarul e Antiadevarul, nu minciunile :))

            din schemele logice de pe planeta asta lipseste Antiadevarul :)),
            operati cuvel, ca si el opereaza cu voi!:))))

          • Hrist e Adevarul
            Antihrist e Antiadevarul

            cum sa pricepi care e faza cu Antihrist cita vreme nu operezi logic cu Antiadevarul?!:))

            Adevarat, Fals, Antiadevarat

            Artificialul e mai mult decat Fals, e Antiadevarat

            spre ex Nemurirea e Antiadevarata, nu Falsa.

          • deci cu Istoria e olecut mai complex decit pare la prima sau la o suta privire:))

  • „Istoria e o suită de minciuni asupra cărora s-a căzut de acord”
    Si cand te gandesti ca la vremea aia n-a cunoscut Raportul de condamnare a comunismului al lui Base , si nici Raportul alorlalti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *