Alegeri locale, rezultate parțiale: – Consilii locale: PSD – 36,26%, PNL – 29,41%, AUR – 9,35% – Primari: PSD – 38,47%, PNL – 32,72%, AUR – 6,29%

Narative bune și narative rele (I)

Atunci când propaganda oficială de la noi, referitoare la războiul din Ucraina, dorește să combată o teză fără argumente, o califică drept „narativ rusesc”. Aceasta este o încercare de a nega tezele prin anti-teze și etichetele prin alte etichete. Există, însă, mai multe narative, nu numai rusești; chiar și acestea din urmă modificându-se în timp. Când noile „narative rusești” coincid cu vechile „narative românești”, care le-au precedat, autorii români devin „trompete moscovite”. Când vechile „narative rusești” devin utile în atingerea scopurilor propagandei oficiale românești (de fapt doar un penibil și servil ecou al propagandei Occidentului euro-atlantic) ele sunt de îndată „naționalizate”; adică, „euro-atlantizate”. Iată motivele care ne împing să cercetăm fascinanta „lume a narativelor”.

„Narativul sovietic”, „narativul rusesc”, „narativul ucrainean” și „narativul românesc”

 Războiul Occidentului euro-atlantic plural cu Rusia, desfășurat pe segmentul de front ucrainean, a readus în discuție atât problema frontierelor Ucrainei, cât și pe aceea a tratatului politic de bază româno-ucrainean încheiat în 1997.

Declarația profesorului Andrei Marga, potrivit căreia frontierele Ucrainei sunt „nefirești” întrucât ele includ teritorii aparținând, din perspectivă istorică, dar și etno-demografică, altor națiuni, a trezit un imens scandal. Printr-o nouă poziție lipsită de decență și de minimă demnitate națională, Ministrul de Externe al României, s-a grăbit să afirme că spusele predecesorului său (Andrei Marga deținând în trecut și portofoliul afacerilor externe în guvernul român) ar prelua „narativul rusesc”, cu subînțelesul că dacă „narativul” este rusesc el este chiar prin aceasta fals și, deci, reprobabil.

Desigur, se subînțelege din nou, este fals și prin contrast cu „narativul ucrainean”, potrivit căruia în 1918 România, Polonia și Ungaria ar fi ocupat teritorii ale unui stat ucrainean, altminteri, inexistent, și anume, respectiv, Bucovina de nord, ținutul Herței și ținutul Hotinului, Galicia și Transcarpatia.

Trebuie remarcat că „narativul ucrainean” reia pe fond „narativul sovietic” care susținea că nașterea României Mari prin încorporarea Basarabiei ar fi fost un act imperialist pe linia politicii expansioniste a Regatului României. O teză combătută de istoriografia română în perioada regimului comunist ceaușist, dar care nu tulbură somnul ministrului Bogdan Aurescu. „Narativul românesc” era „național-comunist” și de aceea incompatibil cu viziunea „globalismului triumfător” și uniformizator, anti-național și anti-democratic, susținută azi la București, în notă neocolonială, de guvernul unor partide care, în ciuda numelor, de fapt uzurpate, nu sunt nici național și nici liberal, nici social și nici democrat.

De Bucovina de nord și ținutul Herței, însă, sovieticii nu vorbeau, căci acelea nu aparținuseră Imperiului țarist, al cărui succesor era, sub aspect geostrategic, URSS, ci fuseseră revendicate pur și simplu de Stalin, în 1940, sub pretextul impertinent că ar compensa pierderile suferite prin ocupația românească a Basarabiei timp de 22 de ani. Cu alte cuvinte nici măcar Iosif Visarionovici nu pretindea că bucovinenii (recunoscuți ca fiind români, spre deosebire de „moldovenii” basarabeni) ar fi locuit pe pământuri ucrainene. Potrivit „narativului sovietic”, imperialismul românesc se limita la unirea cu Basarabia.

Iată că „narativul ucrainean” extinde „narativul sovietic” și asupra Bucovinei. Potrivit gândirii domnului Aurescu acesta trebuie să fie un progres, fără îndoială acceptat și confirmat, cel puțin prin tăcere sau prin condamnarea „narativului rusesc”, de către aliații occidentali ai României.

Actualul „narativ rusesc” renunță la „narativul sovietic” și, prezentând anexarea Bucovinei de nord, Herței, Hotinului, Galiciei și Transcarpatiei, dar și a Malorusiei, adică Dombasul, pentru a fi incluse în teritoriul Ucrainei, ca acte ilegitime, cere repararea nedreptății și restituirea teritoriilor menționate statelor din care au fost rupte, cu sau fără violență, dar, în orice caz, prin „decret imperial sovietic” și, evident, cu încălcarea principiului naționalității. Trebuie să mărturisesc că acesta este și narativul pe care în copilărie mi l-au suflat la ureche, nu fără teamă, tatăl meu și bunicii mei paterni, alungați de ocupația sovietică de pe pământurile lor natale din Bucovina de nord și Basarabia, pentru ca apoi, începând cu școala generală și terminând cu anii de studenție să mi-l repete, inițial cu rezerve, iar apoi cu tot mai mult curaj, profesorii de istorie, geografie sau limbă română.

Spre deosebire de „narativul românesc” de atunci, „narativul rusesc” de azi nu pomenește nimic de Bugeac – teritoriul de sud al Basarabiei încadrat de limanul Nistrului și de brațul Chilia, braț prin care se ajunge la gurile Dunării, transformându-l pe deținătorul său în putere dunăreană. De ce? Pentru că, pe de o parte, Rusia, în mod tradițional dorește să ajungă ea acolo, dar pe de altă parte, cu greu poate pretinde că ar fi vorba despre un teritoriu istoric rusesc, așa cum nici ucrainean nu este. Este vorba despre un pământ disputat de-a lungul vremilor între valahi (românii de sud), moldoveni (românii de est) și tătari, peste care, în evul mediu, a domnit Ștefan cel Mare și Sfânt, pentru ca, în perioada modernă, să revină în componența României Mari.

„Narativele intereselor” și „narativele adevărului”

Narativul profesorului Marga nu avea cum să nu se suprapună peste cel rusesc atât cât este vorba despre fapte reale. Aceasta este realitatea. Dacă și rușii o recunosc, ei trebuie lăudați. Nu au recunoscut-o totdeauna. Chiar dacă au ajuns la concluzii corecte din motive incorecte, concluziile nu au de ce fi respinse. A le respinge înseamnă să recunoaștem – fără nici un temei și împotriva intereselor noastre – că România Mare a fost un stat imperialist care s-a format prin subminarea drepturilor teritoriale ale altora. Asta spun, de fapt, criticii lui Andrei Marga.

Dacă acestea sunt faptele, rezultă că nu România, ci Ucraina este rezultatul unui proiect politic imperialist – este vorba despre imperialismul sovietic – și în acest sens granițele sale sunt „nefirești” pentru un stat care dorește să se integreze ca „stat național” într-o Europă a națiunilor, respectiv într-o uniune de state-națiune care își gestionează în comun interesele pe baze federale. Este exact ceea ce am spus și eu chiar înaintea profesorului Marga: RSS Ucraineană desprinsă din URSS în 1991 nu este un stat național, ci o entitate geopolitică de tip sovietic care folosind metodele de guvernare ale statelor națiune fără a-și asuma caracterul multinațional ajunge inevitabil la autoritarism intern, exprimat, în cele din urmă, tot inevitabil, prin agresivitate externă. Până când aceste contradicții nu vor fi rezolvate, indiferent de cum va ieși Rusia din actualul război, Ucraina va fi o sursă de conflicte, insecuritate și instabilitate în vecinătatea sa și de acolo, prin contagiune, în întreaga Europă.
Nici eu nici profesorul Marga nu am făcut altceva decât să atestăm existența unei probleme. Ea există indiferent de dorințele noastre.

Cum se poate rezolva este o altă discuție. Rușii cred că prin forță. Eu unul, ca și Andrei Marga, cred că prin mijloace politice, cu condiția ca în soluționarea problemei să se implice toate statele vecine Ucrainei, principalele puteri relevante ale lumii de azi (mă gândesc la membrii permanenți ai Consiliului de Securitate ONU) și UE. Mai ales atunci când în „pachetul păcii” intră și tranzacțiile teritoriale se știe că nimeni nu le acceptă pur și simplu fără garanții și compensații pe care numai puterile mari le pot oferi sau, cel puțin, facilita.

Nici războiul din Ucraina nu are o soluție simplă ucraineano-rusă. Terminarea lui se găsește într-un ansamblu complex de înțelegeri implicând atât vecinătatea imediată și apropiată a zonei de conflict, cât și continentul european și chiar întreaga emisferă nordică.

Mai există, însă, și un alt „narativ rusesc” legat de Ucraina pe care mai nimeni nu l-a identificat până acum. El sună astfel: „prin tratatul româno-ucrainean din 1997 România a cedat teritoriile sale Ucrainei”, cu varianta agravantă potrivit căreia „aceasta este o cedare fără precedent acceptată de un stat fără luptă pe timp de pace”. Acest narativ, total mincinos, a fost strecurat în mințile românilor cu mult succes, în ciuda văditei sale iraționalități: nu poți ceda ce nu ai.

(Va urma)


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Narative bune și narative rele (I)”

  • Un articol foarte interesant ,ca de altfel toate articolele și spusele dumneavoastră, domnule Adrian Severin! Ele ne ajută să înțelegem foarte bine și obiecthv ce se întâmplă astăzi în Europa și in lunea întreagă și ca fiecare român de bun simț să realizeze că trebuie să lupte pentru drepturile și libertățile lui ,pentru imaginea României in lume și pentru apărarea valorilor ei naționale și spirituale !Vă mulțumim din tot sufletul și dumneavoastră și domnului Andrei Marga și tuturor românilor care luptă pentru aceste idealuri mărețe ,de nezdruncinat , pentru români și România !Felicitări !

  • Perfect adevarat, tratatul nu este un act de cedare, ci de recunoastere a teritoriului noului stat Ucraina. Dar poate puteti explica de ce tratatul are un termen de 10 ani, cu reînnoire la 5 ani, de ce a fost stipulata o limita de timp, ca si un contract de arendare, fata de alte tratate incheiate fara limita? Pentru o buna intelegere a situatiei razboiului, ne puteti spune daca si Rusia are un tratatat de recunoaștere a teritoriului Ucrainei, a granitelor?

  • Dle Cristoiu…dl Severin este pe nedrept perceput ca fiind semnatarul de parte romana a Pactului Ribbentrop-Molotov(devenit astfel Ribbentrop-Molotov-Severin).Zic pe nedrept deoarece dl Severin nu mentioneaza faptul ca in anul 1996 a fost amenintat cu razboi din partea SUA si NATO de catre ambasadorul SUA in Romania la acea vreme.
    Cu doar un an inainte in 1995 Jugoslavia se dezmembrase si ambasadorul SUA l-a intrebat pe dl Severin daca vrea ca Romania sa aiba soarta Iugoslaviei.
    L-am auzit pe dl Severin facand aceasta marturisire intr-o emisiune cu Cosmin Gusa pe Gold FM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *