NATO nu reuşeşte cu nici un chip să-i scoată din sărite pe sîrbi

(28 martie 1999)

Ieri, pe la prînz, după primele ore petrecute în Serbia, mi-am dat seama de ce NATO bombardează în neştire obiective civile. NATO vrea să-i scoată din sărite pe sîrbi. Nu să-i demoralizeze, cum credeam înainte de a ajunge la faţa locului, ci să-i enerveze, să-i înfurie chiar.

Ieri, pe la prînz, m-am plimbat prin centrul Novi Sadului, unul dintre cele mai bombardate oraşe ale Serbiei. Oraş tăiat în două prin spulberarea podurilor care legau părţile despărţite de Dunăre. Oraş în care au fost lovite rafinăria, sediul Consiliului Executiv al Adunării Provinciei Autonome Voivodina, fabrica de elemente de construcţii. Oraş în care sună noapte de noapte alarma. Oraş peste care trec ziua, fără a bombarda, ci doar pentru a stîrni un zgomot cît mai înfricoşător, avioanele Alianţei. Ştiind aceste lucruri, m-aş fi aşteptat să întîlnesc un oraş pe picior de război. Un oraş în care lumea se furişează pe lîngă ziduri, în care magazinele sînt oblonite, în care oamenii pot bea o cafea sau o bere numai într-un subsol întunecos şi umed, apărat de planşee de beton armat.

Nici vorbă de aşa ceva.

Dacă n-ar fi fost priveliştea celor trei poduri rupte barbariceşte, dacă n-ar fi fost traficul redus, aş fi jurat c-am ajuns  într-un oraş din Occidentul Europei, cum ar fi, de exemplu, Viena. Toate magazinele erau deschise. Mărfurile, toate din import, şi nu făcături precum cele de la noi, nu şi-au sporit preţurile. Ba chiar, dacă le-am compara cu preţurile din România, ele sînt mult mai ieftine. Într-un loc, am văzut o echipă de muncitori trebăluind la ridicarea unei case. În piaţa de fructe şi legume, tot ceea ce cumperi, inclusiv o legătură de mărar, ţi se dă într-o pungă. Pe străzile pietonale se plimbă perechi îndrăgostite.

Distrugerea podului i-a pus pe locuitorii Novi Sadului într-o situaţie grea. Pentru a ajunge dintr-o parte într-alta a oraşului, de acasă la serviciu şi invers, ei au la dispoziţie doar bacurile Armatei. La locurile de aşteptare n-am văzut aglomeraţia de tip bucureştean din staţiile noastre de tramvai sau autobuz:

Înghesuiala cu datul din coate şi înjurături, încercarea disperată de a sări peste rînd.

Aceeaşi atmosferă civilizată, europeană, am sesizat-o şi la o coadă unde se vindeau ţigări, un produs ce se găseşte mai greu în Serbia de cînd NATO a distrus Combinatul de  ţigări de la Niş. Şoseaua de la Vîrşeţ la Novi Sad e mărginită de ogoare uriaşe. N-am văzut o singură bucată de pămînt nelucrată. Deşi ţăranii nu mai pot primi decît 7 litri de motorină la hectar, în loc de 30, cît aveau dreptul pînă la distrugerea rafinăriilor, în multe locuri se muncea de zor. Aşteptau să intre în funcţiune, liniştite, aripile sistemelor de irigaţii, sisteme care, spre deosebire de ce s-a întîmplat în România ultimilor 10 ani, n-au fost nici distruse, nici furate. La punctul de frontieră sârbesc, aşteptînd să ni se pună ştampila pe paşaport, am urmărit emisiunea de Ştiri a televiziunii centrale. Televiziune bombardată de măreţii susţinători occidentali ai libertăţii de expresie sub pretext că face propagandă şi manipulează poporul. În afara faptului că redactoarea nu citea după prompter, ci după nişte hîrtii pe care le ţinea în mînă, dat fiindcă instituţia a fost nevoită să-şi încropească un studio în locul celui cenzurat de NATO cu o rachetă, n-am sesizat nimic din ce mi-ar fi putut aminti că mă aflu într-o ţară supusă de o lună unui bombardament necruţător, într-o ţară strînsă de gît în privinţa carburanţilor. Emisiunea s-a deschis cu un grupaj de ştiri despre aniversarea noii Iugoslavii. Abia după aceea au urmat veştile despre ultimele bombardamente şi despre manifestările de solidaritate din diferite părţi ale lumii. După Ştiri a urmat un dialog pe teme de cultură, prefaţat de un videoclip în care Bill Clinton era luat peste picior.

Nu trebuie să tragem de aici concluzia că sîrbii nu se confruntă cu tragedia războiului. Noaptea, cînd sună alarma, fiecare se întreabă dacă nu cumva clădirea în care locuieşte e pe lista de ţinte a NATO. Distrugerea rafinăriilor a redus cota de benzină pentru particulari şi firme, pentru transportul în comun. Şoseaua Vîrşeţ – Novi Sad, altădată intens circulată, era pustie. Pentru a face economie de combustibil, Poşta vine numai de două ori pe săptămînă. Ţăranii se grăbesc să termine lucrările agricole conştienţi că decisivă în rezistanţa faţă de agresiunea NATO e asigurarea producţiei agricole pentru acest an.

Atmosfera de normalitate îşi are o explicaţie fenomenală. E forma de luptă a sîrbilor împotriva NATO. Acest popor ştie că agresorul nu vizează maşinăria de război a lui Miloşevici, zugrăvită în fel şi chip de presa occidentală, ci însăşi esenţa fiinţei sale: demnitatea. Tot ceea ce fac liderii unor state ce se pretind a întruchipa civilizaţia finelui de mileniu e să-i transforme pe sîrbi într-o hoardă sălbatică. Aceasta ar înseamna abatarea de la viaţa pe care au dus-o pînă acum sîrbii. Viaţa unui popor european, mult mai european decît multele dintre statele care aplaudă acţiunea NATO. NATO vrea să-i vadă pe sîrbi înghesuindu-se, pentru a smulge o bucată de pîine, bătîndu-se pentru a face rost de cît mai mulţi litri de benzină, ascunzîndu-se prin hrube. Dar, mai ales, NATO se dă de ceasul morţii să-i scoată pe sîrbi din sărite. Ceea ce ar veni în contradicţie cu omul demn, care ştie să rămînă civilizat şi în plin război. Calmul inimaginabil al acestui popor aflat – trebuie neapărat să precizez – nu numai după o lună de bombardamente, dar şi după 10 ani de conflict îi face pe liderii occidentali să turbeze de furie. Văzînd că sîrbii nu se umilesc prin coborîrea la sălbăticia la care s-ar preta orice alt popor supus bombardamentelor, embargoului, hărţuirii de către presa şi televiziunile occidentale, NATO şi-a pierdut luciditatea. Comportîndu-se de parcă ea ar fi în locul sîrbilor, Alianţa a trecut la răzbunarea oarbă împotriva unei ţări care nu vrea să-i facă pe plac, renunţînd la demnitatea comportamentului civilizat. Din acest punct de vedere, putem spune că sîrbii au cîştigat deja războiul. În timp ce ei au rămas calmi, NATO îşi iese din sărite tot mai tare de la o zi la alta.


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „NATO nu reuşeşte cu nici un chip să-i scoată din sărite pe sîrbi”

Lasă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De ce n-a scris Donald Trump pe Tweeter, „prietenul meu Liviu Dragnea a fost arestat, regret”? (înregistrarea integrală a emisiunii „Gândurile lui Cristoiu” din 13 iunie 2019)
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi
Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”: