Necesare precizări de termeni pe un subiect fierbinte

După cum era de așteptat, apariția în spațiul public a unor relatări și comentarii despre acțiunea de protest organizată, zilele trecute, în fața Colegiului Național „Școala Centrală” din București, după ce elevii din clasele a VII-a și a VIII-a au vizionat un film cu un mesaj foarte discutabil, a provocat o serie de reacții critice. Printre care s-a aflat și textul pe care l-am încredințat acestui redutabil canal online. La fel de previzibilă fiind, recunosc, și reacția emoțională a unor cadre didactice ale colegiului care au considerat că abordarea critică a acestui subiect ar fi de natură să aducă grave prejudicii renumelui Școlii Centrale. Unii dintre dânșii contestând narativele aflate pe fluxul de informații și având cu totul alte aprecieri în legătură cu semnificația evenimentului ca și cu intențiile organizatorilor. De aici, însă, și până la cascada de invective și de amenințări pe care unii emitenți le-au postat pe paginile lor de socializare este cale lungă și nu am de gând să mă angajez în discuții sterile, la un asemenea nivel de abordare și chiar de limbaj.

Ceea ce vreau, totuși, să discut referitor la situația creată este faptul că, asemenea procese de intenție sunt declanșate numai după ce opinia publică a reacționat, ferm și categoric, cerând o cercetare corectă a cazului și aplicarea unor sancțiuni celor care se fac răspunzători. Implicit, luând distanță față de încercarea de a le trece sub tăcere, în speranța că după trei zile vor fi date uitării. Să admitem, așadar, că lucrurile nu stau așa după cum se spune și că, părinții lor au fost consultați pe Whats App și au fost de acord ca fiul sau fiica lor să vizioneze filmul respectiv. Film despre care, contestatarii de dată foarte recentă, spun că nu ar fi unul de promovare al comunităților LGBT, ci mai degrabă unul care să avertizeze tinerele generații asupra unor factori de risc ai lumii de azi.

În acest caz, de ce nu au reacționat domniile lor încă de la data în care au început să apară primele informații de acest fel și, numai abia după ce reacția publică a fost atât de promptă și de severă, și-au adus aminte că ar avea ceva de obiectat? Știm cu toții că o regulă esențială a jurnalisticii este aceea de a verifica orice informație din trei surse diferite, ceea ce am făcut și eu, atunci când m-am documentat asupra subiectului. Numai că nu am găsit nici măcar o singură postare care să conteste ceea ce s-a povestit în cazul de față. Postare sau luare de atitudine, bazată pe dovezi ferme și pe argumente riguros susținute și care ar fi fost de așteptat să vină în primul rând de la conducerea Colegiului Național Școala Centrală. Era de așteptat să vină, dar nu a și venit. Și atunci de ce se mai miră cineva de ceea ce se întâmplă?

Aceasta ar fi prima chestiune de principiu pentru care am dorit să nu las lucrurile nelămurite. Direcțiunea Școlii Centrale, cadrele didactice, părinții și, de ce nu?, poate chiar și elevii care doreau să conteste relatările și comentariile despre acest incident puteau recurge la un Drept la replică. Au recurs domniile lor, în timp real, la acest drept? Și, dacă da, cui a fost adresat și cine le-a refuzat să beneficieze de acest drept? Iată întrebări la care, până nu vom avea răspunsuri clare, am tot dreptul să cred că asta nu s-a întâmplat și că, numai acum, când reacția publică este cea care este, se încearcă deturnarea atenției de la adevărul faptelor. Situație care contravine în mod efectiv exigențelor unui parteneriat, sincer și stabil, între mass media și opinia publică, într-o societate democratică și într-o democrație consolidată.

Deturnare a atenției care, și de această dată, vine la pachet cu procese de intenție și cu tentative de intimidare, ba chiar cu amenințări cu procese de calomnie. Recurgându-se, ba la scenariul unor oculte interese de schimbare a conducerii Colegiului Național Școala Centrală, ba la cel al întinării prestigiului său, la care, se zice!, ar achiesa și cei care cu comentat incidentul de acum mai bine de două săptămâni. Scenarii pe care le resping în mod categoric și de care mă dezic în mod deschis. Și nu numai că mă dezic dar nici nu vreau să las lucrurile așa, fiindcă nu este prima oară când, în locul unor replici temeinice și credibile la demersurile mass media, se livrează procese de intenție doar pentru a deturna atenția opiniei publice și a-i intimida pe cei care ar putea avea o abordare critică.

Cam asta aș fi avut de spus și de scris în legătură că acest subiect neplăcut și profund incorect răstălmăcit. Foarte adevărat, eu nu m-am regăsit nominalizat în aceste (pretinse) luări de poziție. Dar, pentru că textul meu a apărut pe acest prestigios și profesionist canal al mediei alternative, am dorit să precizez termenii în care am abordat subiectul, așa încât orice controversă(ea însăși, pretinsă) să nu afecteze, în nici-un fel, reputația și imaginea blogului vechiului și statornicului meu confrate și coleg de generație, Ion Cristoiu.

În rest, până la o viitoare revedere, să auzim numai de bine!
Textul îl găsiți aici: https://www.cristoiublog.ro/nu-acesta-este-viitorul-pe-care-il-dorim-copiilor-nostri/