Nemţii au fost înfrînţi şi de înapoierea Rusiei sovietice

Capitolul Hubrisul lui Hitler: Bătălia amînată pentru Moscova din eseul Stalingrad semnat de Antony Beevor, în 1998 la Viking Pres, debutează cu observaţia făcută de feldmareşalul Gerd von Rundstedt într-o scrisoare trimisă soţiei la 12 august 1941:
„Nemărginirea Rusie ne devorează“.

Era după ce armatele lui von Rundstedt încercuiseră Armata Roşie la Uman.
Epistola se referă la un moment (august 1941), cînd nemţii înaintau nestăvilit în teritoriul URSS.
Cu toate acestea, potrivit lui Antony Beevor, starea de spirit a comandanţilor germani „începuse să penduleze între automulţumire şi nelinişte“.
Explicaţia?
„Cucereau teritorii uriaşe şi, totuşi, orizontul părea din ce în ce mai îndepărtat sau, mai bine zis, nesfîrşit. Armata Roşie pierduse două milioane de oameni cu toate acstea apăreau tot mai multe armate sovietice“.

Războiul-fulger al lui Hitler îşi bazase succesul de pînă atunci pe cucerirea rapidă, în viteză, a unor teritorii normale sau pe colapsul Puterii în cazul altora.
Rusia sovietică opunea acestor temeiuri două realităţi categorice:

1. Un teritoriu imens, stăpînit de o Meteorologie tulbure.
2. Un regim de dictatură, pentru care omul ca individ nu conta.

N-avuseseră importanţă pentru scopurile care scuză mijloacele milioane de ruşi nevinovaţi trimişi de Stalin în faţa plutoanelor de execuţie.
Cum să aibă importanţă alte milioane de ruşi acum cînd interesele lui Stalin coincideau cu cele ale Maicii Rusii?!

Pe nemţi i-au înfrînt Geografia şi Meteorologia.
Istoric de excepţie prin acuitatea observaţiei, Antony Beevor adaugă un al treilea duşman de moarte al nemţilor:
Înapoierea Rusiei sovietice.

Războiul-fulger presupunea autostrăzi, şosele, căi ferate, într-un cuvînt infrastructura pe care să dea fuga tancurile, maşinile cu oameni şi cu materiale.
Rusia sovietică nu dispunea de o astfel de infrastructură.
Istoricul britanic notează:
„Motoarele se blocau din cauza norilor de praf şi se stricau mereu, iar stocul de piese de schimb se împuţinase. Comunicaţiile proaste au pricinuit şi ele pierderi grele. Şinele de cale ferată aveau ecartamentul mai mare şi, ca atare, se impunea schimbarea lor; în locul şoselelor marcate pe hărţile lor, armatele au găsit drumuri nepietruite, care se acopereau de noroi lipicios la prima ploaie scurtă de vară.
În multe zone mlăştinoase, trupele germane au fost nevoite să construiască «drumuri acoperite cu bîrne», din trunchiuri de mesteacăn aşezate unele lîngă altele. Cu cît înaintau mai mult pe teritoriul Rusiei, aprovizionarea se făcea din ce în ce mai greu. Coloanele de tancuri care le deschideau drumul erau nevoite să se oprească destul de des din lipsă de combustibil“.

Să adăugăm acestor realităţi altele, tipice înapoierii:
Sărăcia gospodăriilor ţărăneşti trecute prin cataclismul care a fost colectivizarea: numărul mic de localităţi prin raportare la suprafeţele imense.

Aprovizionarea nemţilor se făcea şi la faţa locului, după cucerirea unei localităţi.
Cu ce dracu’ să te aprovizionezi de la cele cîteva bordeie ale unui cătun pierdut în stepa fără hotar?!

Concluzia:
Nemţii au fost înfrînţi şi de Înapoierea Rusiei sovietice, nu numai de Geografie şi Meteorologie.
Gîndite pentru o ţară normală, maşinăriile lor nu degeaba poreclite şi nemţeşti, au clacat la întîlnirea cu o ţară a cărei situaţie economică reclama Calul şi nu Tancul.