Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Neomarxismul a umplut țara de savanți în COVID, de la Guvern până la SNSPA

De data asta, „activiștii” au emanat „studii pe dezinformare” scrise pe genunchi și „liste negre”, publicate printr-un ONG obscur. Avocatul Gheorghe Piperea cere explicații.
Continuă atacurile cu tentă neomarxistă asupra libertății de gândire. Un ONG obscur, condus  cu un fost șef de secție la organul CC al PCR „Era Socialistă” și o decană de la „raiul sorosist” numit SNSPA sunt acuzați că au întocmit și difuzat public un așa-zis studiu pe „dezinformările Covid-19 din România”.  „În „studiul” mai sus enunțat, care are un conţinut exclusiv subiectiv și un evident scop publicitar și ideologic, nu există nicio urmă de efort de verificare a falsului/adevărului în ceea ce priveşte textele publicate de mine”, arată avocatul Gh. Piperea, care apare ca „dezinformator” în studiuEste un nou atac la libertatea de gândire, care survine la puțin timp după ce un fantomatic organism al Guvernului Orban (Grupul de Comunicare Strategică), condus tot de un fost „produs” SNSPA, solicitase și obținuse de la lachei ai Sistemului (Agenția ANCOM și Ministerul Afacerilor Interne), în disprețul libertății presei, blocarea accesului spre web-site-uri independente care ar fi publicat presupuse „știri false și conspirații” (aprilie 2020).

Sorosimul și ruda mai miloagă, Neo-marxismul

… așadar, au umplut România de savanți în virusologie și n-ar fi de mirare ca un vaccin-minune să erupă direct dinspre SNSPA sau din curtea Guvernului. S-a constatat ulterior că substratul acțiunii a fost doar cenzura primitivă și brutală. Publicația sibiană „Justițiarul”, de exemplu, fusese prima din România care dezvăluise afacerile penale ale familiei prezidențiale Carmen și Klaus Iohannis. Bomboana de pe colivă a fost faptul că șeful fantomaticului Grup de Comunicare Strategică (fostul jurnalist descris de profesioniști media ca „mediocru”, Andi Eduard Manciu) este un produs al SNSPA, dar care ”nu a absolvit studiile universitare de licenţă”.

SNSPA este fosta academie comunistă Ștefan Gheorghiu

rebranduită”, prin neomarxism, cu activiști „salvați” inclusiv dinspre Universitatea Central Europeană (Soros), după ce i s-a impus să își mute sediul din Ungaria. Noul „brand” decurge din acțiuni trecute și prezente ale conducerii instituției, și dacă România ar fi fost guvernată și ar fi avut un minister al Educației, ar fi trebuit să rezolve aici o dilemă importantă: de ce Statul Român nu transformă fosta Academie comunistă într-o Universitate științifică și acceptă pentru ea asumarea unui statut îndoielnic, descris ca  „fabrică de activiști neomarxiști”, pe niște valori care frecvent contrazic Constituția țării?

Mai nou, „activiști” de la SNSPA

…au început să pună „etichete” (nota bene, pe „dezinformare”, confundând oamenii cu sticlele) și ignorând că, la urma urmei, și cochetăria cu fonduri sorosiste a „școlii de studii politice” din București alimentează legitim, suspiciunile că instituția sprijină exclusiv o propagandă de o anumită factură: una aflată eventual mai spre extrema stângă. Dacă „activiștii” de acolo și-au luat luat libertatea de a face ”liste negre” cu „dezinformatori” (două nume obscure sunt invocate în scandal- o anume Alina Bărgăoanu și un personaj prezentat de presă ca fiind trecut pe la… fosta revistă ”Era socialistă”(!), numit Paul Dobrescu) fără să înțeleagă că este un atac la libertatea de gândire, atunci „colectivul” SNSPA are o problemă și o mare nevoie de training-uri pe libertatea de expresie. Viața e simplă, orice cenzor talentat o poate înțelege: lumea are dreptul să gândească și altfel decât gândește un Guvern.

Avocatul Gheorghe Piperea

… care s-a regăsit și el pe „listele negre” neomarxiste snsp-iste, a promis că va mege în instanță cu autorii dacă nu retrag „studiul” din spațiul public. Redăm în continuare Comunicatul avocatului Gheorghe Piperea.

„Am cerut ong-urilor care mi-au fabricat printr-un așa-zis studiu științific ștampila de „prim dez-informator digital” al țării precum și SNSPA, care a colportat acest „studiu” și a făcut posibilă distribuirea sa în presa on-line și pe la unele televiziuni, să îl retragă de urgenţă din spaţiul public şi să publice o dezminţire însoţită de scuze publice pentru calificarea greşită şi prejudiciabilă a opiniilor mele ca dezinformări.
Reacția destinatarilor acestei notificări este previzibilă, așa că urmează procesul de daune morale.

Cred că e bine să se rețină câteva dintre considerentele acestei notificări.

Precizez, în primul rând, că „studiul” amintit, sub aparenţa unui conţinut ştiinţific, se auto-proclamă “o analiză a dezinformării în spaţiul digital” și “primul studiu complet al dezinformării”, fiind plasat (cel mai probabil, în mod ilegitim) sub egida echipei de cercetători ai S.N.S.P.A. şi menţionând board-ului European Digital Media Observatory (nu se știe în ce calitate). În al doilea rând, „studiul” nu doar că este o ameninţare la libertatea de opinie a tuturor, dar se întâmplă să și utilizeze total impropriu termenul de dezinformare şi fake-news cu privire la judecăţi de valoare şi opinii proprii pe care le-am emis în spațiul public.
Prezentarea Studiului atât pe paginile Eurocomunicare şi S.N.S.P.A., cât şi în presă, ridică serioase întrebări asupra respectării regulilor minime ale deontologiei profesionale, creând confuzie între ONG-ul Eurocomunicare şi instituţia de stat de învăţământ superior S.N.S.P.A., și chiar punând problema conflictului de interese în care se poate găsi cordonatorul ONG-ului care este, în același timp, şi decan al S.N.S.P.A., dar mai ales problema utilizării resurselor financiare și umane şi a prestigiului instituţiei de stat pentru un studiu propagat, în scopuri ideologice și publicitare, de Eurocomunicare, o instituție de drept privat.

Deşi afirmă că este vorba despre o analiză relativă la dezinformare, analiză asociată cu strategia Comisiei Europene de gestionare şi combatere a ştirilor false în spaţiul online, “studiul” nu respectă normativele și terminologia Uniunii Europene şi nici cadrul sau scopul planului de acţiune împotriva dezinformării întocmit la nivelul Uniunii, ci face exclusiv aprecieri subiective şi emite opinii proprii ori judecăți de valoare.
Astfel, conform Codului UE de bune Practici, dezinformarea este „o serie de informații al căror caracter fals sau înșelător poate fi verificat”, informații care sunt, în mod cumulativ, (a) „create, prezentate și diseminate pentru a obține un câștig economic sau pentru a induce publicul în eroare în mod deliberat” și (b) care „pot provoca un prejudiciu public”. Noțiunea de „dezinformare” nu include publicitatea înșelătoare, erorile de citare, satira și parodia sau știrile și comentariile partizane identificate în mod clar.
Pentru UE, dreptul la libertatea de exprimare și la un internet deschis este esențial, orice disproporție între politicile publice, inclusiv cele din domeniul sănătății, și libertatea de expresie și de conștiință fiind considerată riscantă pentru statul de drept și democrație și, deci, dezavuată.
În „studiul” mai sus enunțat, care are un conţinut exclusiv subiectiv și un evident scop publicitar și ideologic, nu există nicio urmă de efort de verificare a falsului/adevărului în ceea ce priveşte textele publicate de mine. Dimpotrivă, „studiul” exprimă repetitiv și exclusiv dezacordul autorilor săi cu conţinutul textelor mele. Autorii „studiului” impun ca singur reper justeţea de necombătut a modalităţii în care autorităţile publice au gestionat pandemia de coronavirus. De altfel, metoda „științifică” a acestui produs ideologic și publicitar este redusă la aceste două iterații : (i) oricine pune la indoială caracterul „științific” al datelor publicate de birocrații guvernamentali este un eretic dezinformator; (ii) pagina de facebook a unei persoane cu 74 de mii de urmăritori, unde sunt postate astfel de erezii, îl fac pe titular primul dezinformator al țării, inamicul public nr.1.
Esențial în planul credibilității acestui „studiu” este faptul că știrea, informația, nu se confundă cu opinia, cu judecata de valoare și, mai ales, nu se confundă cu exprimarea opiniilor contrare, cu protestul, cu critica sau cu manifestările împotriva măsurilor autorităţilor (care, apropo, se dovedesc a fi greșite, vătămătoare chiar pentru public). Textele publicate de subsemnatul reprezintă opinii proprii şi judecăţi de valoare cu privire situaţii, măsuri, teme, drepturi etc. care sunt dezbătute de toată lumea în spaţiul online. Aceste texte nu pot fi calificate ca dezinformări pentru simplul motiv că ele reprezintă expresia libertăţii de opinie, pe care aşa-zisul studiu o anihilează sub aparenţa unei analize obiective a conţinutului materialelor incomode sau controversate. Contrar acestui așa-zis studiu, Planul UE de acțiune împotriva dezinformării din decembrie 2018 are în centru respectarea art. 10 din CEDO privind libertatea de opinie ca drept fundamental al cetăţeanului, fiind relevantă în acest context şi jurisprudenţa Curţii de Jusţie a Uniunii Europene şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la proporţionalitatea şi limitele acestui drept.
Important, de asemenea, pentru determinarea existenţei dezinformării este scopul diseminării informaţiilor verificabile false, constând fie în intenţia autorului de a induce în eroare publicul, fie în câştigul economic urmărit. Nu numai că nu există astfel de motivații în ceea ce mă privește, dar autorii „studiului” nu fac nici măcar un minim de efort pentru identifica și evidenția așa ceva. Din acest punct de vedere, s-ar putea suține că „studiul” în sine este un fake news.

Nu există, aşadar, niciun motiv legitim pentru ca eu să fiu transformat în „domnul Goldstein” din romanul lui G. Orwell, 1984, motiv pentru care voi solicita în instanță ceea ce pârâții vor refuza să facă de bună voie (retragerea „studiului” din spațiul public, eliminarea mea de pe lista „dezinformatorilor”, dezmințiri și scuze publice), plus daune morale.”

 (https://blogtraianhoria.wordpress.com/)


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Neomarxismul a umplut țara de savanți în COVID, de la Guvern până la SNSPA”

  • Neomarxismu la cassa de nebuni sau la puscarie

  • Cred, domnule Traian Horia, ca oamenii care rezista fatis in fata acestei nebunii, ar trebui sa se uneasca intr-o miscare civila. Suntem multi care va vom urma. Ne putem depasi fricile, angoasele si vom putea fi, noi civilii, alaturi de figuri publice carora li se aude glasul ridicat impotriva acestor nevolnici criminali imprastiati de la guvern si pana la „Imbruxelezu”. Luptatorii singuratici nu rezista. Trebuie sa ne unim, macar pe jumatate cat sunt de uniti acesti criminali sinistri. Cred sincer ca trebuie sa lupt. Nu vreau acum, la 54 de ani, sa alunec din nou in desertaciunea ideologiilor demente. Comunistii, neomarxistii, toti acesti scelerati de stanga grea, sulfuroasa pareau a fi, daca nu o amintire oribila, macar niste nevolnici imputiti finantati de marii derbedei globali. Uite ca nu-i asa. Murdaria asta globala, internationala asta socialista jegoasa nu se preda; reinvie din propriile fecale si corupe noi minti, noi suflete. Sa nu ma credeti un extremist de dreapta. Nu sunt. Si nici liberal nu mai sunt; pentru ca daca pronunt acum cuvantul liberal, imi aduc aminte cu greata de bicisnicii si borfasii care se impopotoneaza acum cu acest titlu. Iar apoi imi aduc aminte de bietul Bratianu si mi se strange sufletul. Ce a fost liberalismul si ce murdarie inseamna acesta, in Romania, in zilele de cosmar pe care le traim. Mai toata viata am fost defensiv. Doar pe 21 si 22 decembrie 1989 am fost activ si apoi in iunie 90 am gasit curajul sa strig; Dar pot reinvia oricand . Virulenta acestor derbedei nu te poate face decat sa iti retrezesti instinctele de supravietuire si sa devii la fel de virulent ca acesti viermi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *