Campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare din data de 9 iunie începe vineri,10 mai, şi se încheie în 8 iunie. Campania în audiovizual se va încheia în 7 iunie

Nepotolitele patimi ale Omului

Arghezi despre Rusia sovietică. În România lui 1935 se discută includerea avortului ca infracţiune în Codul Penal. Arghezi consideră măsura îndreptată împotriva mersului normal al vieţii. Pentru a fi mai convingător, în tableta „Avortul” din „Adevărul literar şi artistic”, din 3 martie 1935, el trimite la o realitate din Rusia sovietică:

„La Odessa, în regimul bolşevic, municipalitatea, care prin partea locului pare să fie şi autoritate executivă, s-a scîrbit atît de mult de invazia pe trotuare a urinii, încît a lăsat o ordonanţă penală, afişată în tot oraşul. Cine va mai fi prins cu faţa întoarsă pe stradă, în anumit fel, va fi împuşcat fără judecată. Căci nici comuniştii n-au ajuns la acea perfecţiune ideală de a suprima detestabilele obişnuinţi ale rinichiului şi ale vezicii şi probabil că însuşi domnul Stalin, care subt toate celelalte raporturi înfăţişează puritatea infailibilă, practică detestabila infirmitate a sculării de cîteva ori pe zi de la biuroul dumisale din Kremlin şi a trecerii într-o încăpere, poate că nu cu totul scutită de miros.

Ordonanţele se fac cu acelaşi material ca şi legile, şi sunt în toate regimurile mult mai uşor de construit decît o vespasiană. Cîţiva studenţi, usturaţi de o inexorabilă necesitate, treceau, pe înserat, prin Odessa şi au luat poziţie în dreptul unui zid. Erau parcă vreo şase inşi aşezaţi la rînd. Şase gloanţe de carabină iau dat numaidecît peste cap. Sîngele le-a curs în acelaşi timp cu urina şi poate că murdăria a fost şi mai mare. Desigur că autoritatea sovietică a sporit simţitor pe urma energicului act. Dar de asta are omul nevoie? Să întreţie magnificienţa unei forţe devastatoare şi prestigiul unei poliţii care ştie să tragă la ţintă precis? Pentru atîta lucru se face o revoluţie şi o primenire de sisteme?”.

*

De la aristocrată la țărancă. La vremea apariţiei sale, romanul Cronică de familie a lui Petru Dumitriu a fost salutat de către proletcultişti drept o denunţare a trecutului burghez. Critica exploatării capitaliste era una din condiţiile de esenţă ale literaturii realist-socialiste. Orice proză dedicată perioadei anterioare lui 23 august 1944 trebuia să conţină un atac virulent la adresa lumii înalte din această perioadă, la adresa instituţiilor României moderne. Era Cronică de familie aşa ceva? Incontestabil, nu. Petru Dumitriu e nu numai un mare romancier, dar si un mare gînditor al condiţiei umane. În viziunea sa, omul, indiferent de locul ocupat pe scara socială, e mînat de aceleaşi patimi. Dincolo de strălucirea veşmintelor, a decorurilor şi atelajelor, dincolo de cuvintele mari, se ascund nevoile etern-umane, cărora le suntem supuşi cu toţii, de la rege pînă la ultimul pălmaş. Acest scepticism fundamental străbate întreaga operă a lui Petru Dumitriu. Chiar şi într-un roman scris în străinătate şi consacrat civilizaţiei vestice, Extremul Occident, prozatorul surprinde, dincolo de maşinăriile moderne, de luxul societăţii de consum, nepotolitele patimi ale omului. Sub semnul acestei viziuni, Cronică de familie se distinge prin neiertătoarea cruzime cu care romancierul surprinde dedesubturile etern-omeneşti ale personajelor din înalta societate. Aristocrata cea mai cultivată nu diferă, prin ascultarea oarbă a patimii carnale, de ţăranca analfabetă. Critica proletcultistă a vremii a blagoslovit Cronică de familie ca fiind un instrument major în educarea revoluţionară, antiburgheză a cititorilor.

Adevăratele sensuri ale cărţii erau deturnate. Culmea e că acestei pervertiri îi cade victimă însuşi Petru Dumitriu. Luînd în serios eticheta de critică a trecutului burghez, pusă romanului de estetica proletcultistă, prozatorul îi expediază lui Geo Şerban, în 2 iunie 1993, cu prilejul retipăririi la Editura Fundaţiei Culturale Române, o scrisoare în care pune viziunea sa crudă asupra înaltei lumi interbelice pe seama presiunii comuniste. Ceea ce reprezintă esenţa filosofică a cărţii trece în ochii scriitorului drept o concesie gravă făcută epocii:

„Trecutul trebuia descris în culori întunecate. Le-a avut, dar a avut şi lumină. Aspectele luminoase erau interzise. Boierimea română şi clasa mijlocie cuprindeau şi oameni buni, nobili, generoşi, uneori admirabili. Interzişi. Monarhia a fost întemeiată de un om profund respectabil şi continuată de un al doilea, care şi-a sacrificat tradiţia şi originea germană a dinastiei, pentru a conduce ţara în război, la victorie şi la unire. Toate astea erau teme interzise”.

Dacă n-am şti că aparţin lui Petru Dumitriu, am pune aceste rînduri pe seama unui obscur publicist anticomunist. Grija marelui scriitor de a evita eventualele critici postdecembriste, pentru viziunea sa ascuţită asupra boierimii române, e admirabilă în planul politicii. În planul literaturii, e catastrofală. Petru Dumitriu n-a scris în Cronică de familie despre boierii „nobili” şi „generoşi”, despre „omul profund respectabil” care a fost Carol I, nu pentru că i-ar fi interzis comunismul, ci pentru că, prin viziunea sa despre lume, el n-avea cum să scrie altfel. Sunt aproape sigur că cititorii de azi, mult mai pricepuţi într-ale literaturii decît îi crede marele prozator, îşi vor da seama de acest adevăr. Prudenţa lui Petru Dumitriu se va dovedi astfel inutilă.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Nepotolitele patimi ale Omului”

  • Sa vedenm ce scrie Argetoianu despre Carol I si despre Ferdinand:Toata copilaria si tineretea mea au fost otravite prin legenda Marelui Capitan,cand toata lumea stie ca in razboiul din 1877 dom utorul Carol a fost,din punctuk de vedere al conducerii,o desavarsita nulitate.De la marele razboi incoace ni se bat urechile cu regele intregitor de neam ,Bietul Ferdinand !Carol a fost un Iohanis din trecut.

  • Petru Dumitriu a luat o plasa care i-a adus multe probleme neplacute si in final dezradacinarea totala.A fost atat de naiv incat a crezut ca o sa fie primit cu flori in vest dar operioada lunga de timp n-a fost bagat in seama.A tras mata de coada cum se spune. pentru ca asa a meritat .Cei mai tineri nici nu stiu de el.A fost un ratat .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *