Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Noi, cei din linia întâi. Acum, doar esențiali

Luni, am fost invitata lui Cozmin Gușă la Gold FM, la emisiunea „Ce-i în gușă, și-n căpușă”. Cu Cozmin mă cunosc de când lumea, dar când era politician l-am taxat. Când a fost cazul, nu aiurea-n tramvai, doar de dragul de a-l contrazice. Îmi amintesc că se opunea din greu vânzărilor marilor companii naționale și era foarte pătimaș. Rău am făcut că nu i-am dat mai multă atenție, că exact așa s-a întâmplat.

În timpul discuțiilor, mi-a spus că eram, pe vremea mea, maică, rea. Rea, în sensul de bună jurnalistă. După emisiune, am vrut să scriu ceva, deoarece discuția cu Cozmin mi-a deschis apetitul și mi-a și împrospătat amintirile, dar m-am luat cu altele și am amânat. Asta a fost bine, deoarece m-am tot gândit la acele vremuri. Cum am făcut presă, infinit mai bine decât acum, fără nimic aproape, adică fără acele unelte ajutătoare, pe care dacă acum i le-ai lua unui tânăr jurnalist ar fi mort. Nu aveam mobil, nu aveam internet. Culmea, eram, totuși, la zi cu toate informațiile. Fără această imensă cantitate de deșeuri care, dacă nu sunt gestionate corect, sufocă. În fine, e foarte bine că am evoluat, că doar nu o să plâng după vremurile în care oamenii stăteau în peșteri, se hrăneau bio și scriau cu hieroglife. Cumva, cu atâtea emoticoane și apetență pentru bio, cam pe acolo suntem, doar că încă nu țopăim ca Tarzan.

Ieri și azi am tot rememorat întâmplări din acea perioadă și m-am tot gândit cum naiba, fiind toată ziua pe teren, repet fără mobil și internet, reușeam să transmit știrile în redacție. Adică, în București, eu fiind în Târgu Mureș. Deoarece nu sunt celebră, fac mențiunea că am fost corespondent la Evenimentul zilei, apoi la posturi tv, radio, agenție de presă. La un moment dat, aveam șapte locuri de muncă, dar deja apăruseră uneltele ajutătoare, mobilul și internetul. Când era doar cu fax, nu cred să fi existat instituție de unde nu trimiteam. Scris de mână, pe atunci scriam frumos.

Și acum să revenim la partea cu răutatea. Nu știu dacă eram chiar așa pe câtă era reputația, dar sigur mi-a folosit. Și unele trucuri. De exemplu, eram în biroul unui procuror și l-am rugat să-mi dea niște date dintr-un dosar. El, deși eram amici, nu și nu. „Atunci, să știi că îmi rup hainele de pe mine și ies urlând din birou că te-ai dat la mine”, i-am spus eu. (Ce noroc că nu era atâta tehnică de ascultare pe atunci). A tras un dosar, l-a pus deasupra celorlalte și a zis: „Lasă, mai bine plec eu din birou”. Și a ieșit. M-am repezit la dosar și am aflat ce voiam.
Mi-am amintit câteva întâmplări la nivel înalt și le voi descrie aici.

A venit Ion Iliescu în Târgu Mureș, cred că era prin 1995. Desigur, nu era cine știe ce eveniment, doar că în redacție îmi țineau loc în ziar, în caz că. Să nu uităm că în Târgu Mureș Iliescu s-a dus de-a dura pe scări la Palatul Culturii și singurul care a avut fotografie a fost colegul meu de la un ziar local. Dar nu atunci, la acea vizită. Eu cred că apar în toate fotografiile oficiale, pentru că mă băgam în sufletul lor. Doar de aproape poți observa o grimasă, o scamă, un gest. Prin urmare, cele mai dure lupte le dădeam cu sepepiștii. Eu, mică și slăbuță, mă băgam pe sub mâna lor, ei mă luau de guler și mă aruncau cât colo. Eu mă băgam pe partea cealaltă, unde pățeam același lucru. Cu sepepiștii mai de treabă mă înțelegeam, îmi făceau semn să nu mă lipesc, totuși, de ăla pe care-l păzeau. O zi întreagă am alergat după Iliescu. Noi, presa, aveam un microbuz care oprea la naiba și fugeam ca nebunii să-l prindem pe președinte. Seara, ajungem în Sighișoara, Iliescu avea întâlnire cu nu știu ce goange mici de prin zonă. Când să intrăm și noi în sală, se pun sepepiștii de-a curmezișul. Mă enervez, mă duc și-l iau pe unul de piept și strig: „Băi, dar chiar nu ți-e rușine? Că dacă nu am fi fost noi, fraierii ăștia să alergăm toată ziua după președinte, nici dracu n-ar ști că Iliescu a fost în Târgu Mureș”. Și se creează o busculadă și iese Iliescu. Și-l iau și pe el în primire: „Domnule președinte, vreți să afle poporul că ați fost pe aici? Atunci să ne lase ăștia să ne facem meseria, că eu nu de dragul dumneavoastră stau aici”. Și ne-a lăsat, iar eu am umplut locul din pagină pe care mi-l rezervaseră. Nu cu bălării.

Doru Ioan Tărăcilă era ministru de Interne și venise și el în Târgu Mureș. Aceeași poveste, toată ziua după fundul lui. Fusese nu știu ce scandal și aveam ordin de la București, ca, moartă-coaptă, să obțin o reacție de la el. Cum îi băgam reportofonul în gură, cum mă vântura un sepepist. În sfârșit, alaiul ajunge la Prefectură. Eu, în coasta lui Tărăcilă. El întreabă de toaletă, era la doi metri, se îndreaptă, singur, într-acolo, iar eu, precum o gazelă, sar și până să se dumirească ăia, eram după el. De-abia intrase, nu apucase să se descheie la șliț. M-am pus cu spatele în ușă și i-am spus: „Acum nu mai scăpați!”. El, care mă văzuse că toată ziua am încercat, a râs și mi-a promis că îmi spune, dar când iese de acolo, că are o presiune. Și așa a fost.

Mai târziu, când nu mai eram la EvZ, dar aveam șapte joburi, printre care și tv, a venit Mircea Geoană. Era ministru de Externe și se întâlnise cu omologul lui ungar. Era un scandal cumplit legat de spațiul aerian, dacă se permite sau nu survolarea lui de nu știu cine. Nu-mi mai amintesc. Ungurul a spus clar că face ceva, nu mai știu dacă permitea sau nu, dar Geoană a scăldat-o. Mă sună șefii din București, că e obligatoriu să spună și Geoană. Eram în Palatul Administrativ din Târgu Mureș. Eu îi fluturam microfonul, să vadă că sunt importantă, mă rog, postul, nu eu. Și atunci, la început, chiar era. Mă întreabă despre ce este vorba, îi zic și-mi spune să-l aștept, că își conduce oaspetele până jos. Stau 5 minute, stau 10. Mă gândeam că-l conduce până în Ungaria, de nu mai vine. Și cobor. Jos, țipenie de om, nici Geoană, nici ungur, nimeni. Țeapă! Dau câteva telefoane și aflu că Geoană era la Continental, unde se dădea o recepție. Între timp mă mai sunaseră ăia din București de vreo zece ori. Toți pe rând, în ordine ierarhică. Îmi iau operatorul și plecăm spre Continental. Eu eram foc și pară. Operatorul rămâne pe hol, eu intru în sală și-l văd pe Geoană. Mânca și discuta cu cineva. M-am dus, i-am luat farfuria din mână, i-am pus-o pe masă și l-am invitat afară. Politicos. Evident, pe drum, i-am coborât toți sfinții din calendar. Normal, a dat o declarație tot în dorul lelii, dar aveam ceva și nu mai urlau ăia din București ca posedații la mine.

Cam astea ar fi doar câteva, mai scriu când îmi amintesc.
Voi încheia cu un citat din Jeff Jarvis, un reputat jurnalist, care spunea, recent, într-un interviu: „Jurnalismul trebuie să revină la rostul sau dintâi, de convocare a comunității, de facilitare a comunicării sociale respectuoase, informate și productive. Slujim angajamentul civic, nu generăm doar un produs numit conținut”.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Noi, cei din linia întâi. Acum, doar esențiali”

  • Interesant, deci, Cozmin Gusa „se opunea din greu vânzărilor marilor companii naționale”. Bine ca nu s-a opus preluarii Combinatului Metalurgic de catre rusi, pe care el, în persoana, i-a dus la Câmpia-Turzii, orasul sau natal. Preluare care a fost un esec total, si pentru care ghirișenii nu-l vor ierta niciodata.

    • Am urmarit interviul mentionat in articol.Continuarea prin acest articol este foarte inspirata. Multumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *