Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Nu am minivacanță. Scriu despre pictorița Viorica Muraru
La radio se anunță că stațiunile de pe litoral au fost luate cu asalt de turiști, iar pe Valea Prahovei este trafic intens. Lumea a plecat în minivacanță. Eu prefer să scriu despre tablourile făcute de pictorița Viorica Muraru.
Veți avea și dumneavoastră, onorabili cititori, ocazia să le vedeți. Acum, un dialog introductiv.
-Vă rog să vă prezentați.
-Mă numesc Viorica Muraru (după fostul soț), născută Pînzariu, sunt absolventă a Școlii Populare de Arte Botoșani, secția pictură, profesor îndrumător, pictor Hreniuc Victor.
Nu rețin începutul primilor pași în artă, oricum în copilărie, undeva de prin școala primară, din ce îmi amintesc. În școala gimnazială deja compuneam povestioare, poezii, fabule. Plângeam că nu-mi cumpărau ai mei o vioară (lecțiile de vioară le făcea profesorul de muzică, dar doar dacă aveam și instrument propriu). Rețin și că la o ora de desen, domnul profesor Murad Dan mi-a lăudat desenul ( ,,cel mai bun”). Era un măr desenat în două culori, la care eu făcusem întrepătrunderea acestora perfectă și pe ,,tovarășul” îl redasem identic. Tot ce găseam (placaje, sticlă, scânduri, coli de hârtie), ,,pictam” cu vopseaua în ulei rămasă în tuburile ce mi le dădea doamna doctor Meheș (în biroul căreia îmi petreceam ore în șir privind-o cum pictează). Am avut parte de o copilărie plină de frumos: tata desena, amenaja tot ce ne înconjura într-o estetică de invidiat, mama cânta și dansa (făcuse parte și dintr-un ansamblu artistic), fratele sculpta, o soră iubea și ea vioara. Eram toți cu înclinații artistice, însă doar ca autodidacți. Amintiri!
După Școala de Arte, situația financiară nu mi-a mai permis să continui ceea ce iubeam cel mai mult, însă am ținut legătura cu pictura prin alte forme: vizite la galerii, muzee, am colecționat cărți, reviste, albume etc.
După pensionare, la 22 de ani distanță față de când am absolvit, mi-am reluat stângaci și fără prea mari posibilități – și de data aceasta – marea mea dragoste, marele meu refugiu. Când pictez, parcă intru într-o transă, simt că mă transform, parcă nu exist decât ca și minte și mână. Inspir adânc și gata transformarea! Din păcate, după atâția ani mi-am pierdut ,,stilul propriu” de care-mi zicea domnul Hreniuc, că îl am. Posibil ca multele filmulețe și imagini de pe unele pagini de internet, m-au ,,dezechilibrat”. Văd multe lucrări ce nu mai țin cont de ,,regulile de bază în realizarea unei lucrări”. Da, arta trebuie să bucure privitorii și să creeze trăiri mărețe! De aceea, respect tot ceea ține de dedicarea în frumos! Pentru mine, un vers m-a mișcat și m-a făcut să-i simt profunzimea: ,,In me la morte, in te la vita mia…” (În mine moartea, în tine viața mea) / Michelangelo, Rime, 37.
-Cum a fost anul 2022 ?
– 2022 a fost un an bun! Nu-mi pot permite să spun altfel. Am exersat pe un număr de 59 pânze de diferite dimensiuni, totul spre a mă regăsi.
-Dar 2023 cum a început? Ce vă doriți în acest an?
-Pentru anul 2023, îmi doresc să retrăiesc sentimentele ce le-am avut la vernisajul expoziției de arte vizuale ,,Arta…la feminin” , ediția a IV a, la Galeriile de Artă Botoșani, din data de 11.03.2023. Am avut onoarea să particip cu lucrarea ,,Măicuța” alături de nume de valoare, la fel ca și lucrările acestor doamne, pictori în fața cărora mă înclin. Ce-mi mai doresc? Să nu mai existe atâta invidie, răutate între cei ce creează (mai bine sau mai puțin bine). Important este că există acțiune în frumos, iar frumosul/arta nu mai lasă loc de urât, de rău! Avem loc toți pe Pământ.
-Frumos spus. Felicitări pentru tot! Să vedem acum și niște imagini.
Comentarii
Invitații cristoiublog
Lasă un răspuns