Nicolae Ciucă: Vom negocia cu toate forțele responsabile, astfel încât, într-o perioadă de timp cât mai scurtă, să reușim să alcătuim guvernul și să poată să fie aprobat în Parlament

Nu-i nicio bucurie să fii Neghiniță

Fiecare dintre noi, în copilărie, atunci când citeam o poveste ne lăsam purtați de imaginație și alunecam în visare dorindu-ne să fim măcar unul dintre personaje. Eu îmi amintesc, cu mare plăcere, o poveste a lui Delavrancea, „Neghiniță”. Un om cât o neghină care se strecura în urechile oamenilor și le citea gândurile. Mi-aș fi dorit să pot să fiu, măcar o zi, Neghiniță. Anii au trecut, am uitat că aveam așa o dorință ciudată, care oricum nu mi-ar fi fost de nici un folos, dar în imaginația fantastică a copilăriei mi se părea ceva minunat.

Și uite cum, fără să vreau, am fost, pentru câteva minute, personajul copilăriei mele, dar să nu credeți că am intrat în urechea cuiva, ci pur și simplu m-am așezat la o coadă la supermarket.
Da! Cum mereu sunt pe fugă, cum alerg între două joburi, mamă, femeie în casă, grădinar etc, am intrat repede să fac mici cumpărături. Ce-i drept, era o oră cam aglomerată, de vârf, când lumea iese de la serviciu și face cam ceea ce făceam eu. În fața mea, la rândul format, două doamne bine îmbrăcate, cu aspect de intelectuale și înaltă ținută morală. Mi se păruse că mi-am mai auzit numele rostit în timp ce scormoneam rafturile magazinului, dar mi-am zis că e de la oboseală. Și, la naiba, nici nu am un nume așa comun!

Și cum stăteam la rând, doamnele și-au continuat discuția despre mine și munca mea. Una dintre ele, conciliantă, deloc agresivă, însă cea de a doua, care se erija în prietenă cu mine și pe care o întâlnisem cu câteva zile în urmă, îi explica cu mult patos tot ceea ce i-am povestit eu și că ea deține adevărul absolut, iar eu sunt… nici nu vreau să mă mai gândesc.
Și-au pus cumpărăturile de pe bandă în sacoșe, au continuat discuția cu febrilitate și au ieșit, dar s-au oprit și în fața magazinului de povești.

Am ieșit, recunosc, cu picioarele tremurându-mi de nervi, am zis să trec peste moment, însă nu m-am putut abține și m-am oprit în dreptul lor. Am salutat politicos și am întins mâna să mă prezint celei la care mă confesasem cu câteva zile în urmă. Am văzut cum chipu-i devine livid, apoi se face grena, am zâmbit și am plecat cu un imens sentiment de furie amestecată cu repulsie și milă, de oroare și chiar greață.

Ajunsă acasă, aș fi vrut să povestesc alor mei, însă eram atât de scârbită încât nu puteam articula o vorbă. Mă frământ de vreo trei zile dacă să relatez acest episod, petrecut la început de săptămână, am ezitat, dar am zis, totuși, să scriu. Este vorba despre acest cuvânt, nelipsit al zilelor și al vieții noastre: bârfa.

Toți bârfim, fără să vrem sau intenționat, pentru că ne face plăcere. Dar, de la a relata un aspect căruia îi mai poți adăuga o floricică să pară mai chic, până la a ponegri este totuși o mare diferență.
Pentru mine, nu este durere mai mare în suflet decât denigrarea sau relatarea unor neadevăruri despre mine sau despre lucruri și fapte ce nu le-am făcut.

Este minunat să fii în centrul atenției, spun unii, chiar și cu o reputație scandaloasă decât în anonimat.
Nu pot fi de acord cu asta. Pentru că nedreptatea pe care o facem atunci când rostim neadevăruri despre alți oameni poate lăsa urme adânci, cicatrici ale sufletului ce nu se vor mai vindeca niciodată.

Bârfa, ca fapt divers, un fel de jurnal de cancan, o pot înțelege ca pe dorința de a fi la curent cu ceea ce se întâmplă în comunitate. Acest tip de bârfă este oarecum inofensiv și o facem majoritatea dintre noi.

Însă, oamenii ce au o stimă scăzută de sine și un profund sentiment de inferioritate, pe care îl ascund cu remarci răutăcioase față de oricine se evidențiază prin ceva, găsesc în bârfă reglarea propriului complex de inferioritate, denigrând pe cine au la îndemână, chiar și în necunoștință de cauză.

Voluptatea de a bârfi a acestora se transformă apoi în povești senzațional de răutăcioase, chiar mizere. Dorința aceasta o întâlnim, cred, la persoanele avide de atenție, care au impresia că sunt buricul pământului.

Aceștia pleacă de la un sâmbure de adevăr și croșetează povești ireale, ce nu au nici o legătură cu cel bârfit. Le împing în grotesc și minciună, pentru că, poate, asta este hrana sufletului pentru ei, poate asta le creează satisfacția și încărcarea cu energie și îi face să se simtă importanți și puternici.

Sunt alegerile lor, însă alegerile lor rănesc suflete, iar nepăsarea cu care ar trebui să-i tratezi nu este decât de suprafață, deoarece te afectează. Te defăimează în fața altora care, până ajung să te cunoască, se lasă vrăjiți de poveștile generos pigmentate cu neadevăruri.
Să nu vă doriți să fiți Neghiniță, nici măcar involuntar. Nu e magie, nici miracol, e doar trist!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Nu-i nicio bucurie să fii Neghiniță”

  • Aici nu este vorba despre o bârfitoare rauvoitoare pur si simplu. Daca ati fi avut idee ce înseamna mitomania si cum se comporta cei care sufera de aceasta tulburare de personalitate (o dereglare psihiatrica, în ultima instanta) nu v-ati fi facut atâta sânge rau.
    Sa fiti convinsa ca cei care o cunosc pe doamna care v-a suparat, îi cunosc si suferinta si nu cred prea multe dintre povestile pe care ea le inventeaza.

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog