Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Nu peste mult timp ne vom bucura și vom fi mulțumiți că suntem lăsați să respirăm
Vă mai propun un subiect, cu voia d-voastră, pe lângă cel al nebuniei acordării concediului medical soției mele, cauzat de izolarea la domiciliu, în urmă unui test RT-PCR pozitiv și pe care am avut satisfacția să-l văd abordat pe site-ul domniei voastre. Mă refer la aberația condiției restrictive de a avea minimum 35 ani de cotizare la momentul solicitării unei eventuale pensii anticipate, să zicem la vârstă de 63 ani, pentru că, simplu, nu mai ai un loc de muncă. Bănuiesc faptul că nu trebuie să detaliez că șansele de a-ți găsi unul, la această vârstă, se apropie dramatic de zero. De asemenea, nu cred că trebuie să detaliez faptul că în acești 30 ani “de după”, tulburi, că să nu zic dramatici, puteai să te alegi cu goluri în contributivitate de ordinul anilor.
Și te trezești că mai ai doi ani până la pensionarea la limita de vârstă și dacă, eventual, nu ai și alt venit în casă, în speță soț/soție, poți fi lăsat să mori de foame sau să devii povara pe umerii copilului/copiilor sau și mai rău, să nu ai pe nimeni. Mă gândesc la faptul că este totalmente împotriva demnității și drepturilor omului această restricție, chiar dacă s-ar fi întâmplat să fie în acesta situație și o singură persoană, ceea ce cred că nu este cazul, pe lângă cazul meu cunoscând multe altele.
În opinia mea, ar fi fost absolut firească o anumită penalizare până la împlinirea vârstei legale de pensionare, în funcție de minusul avut în raport cu cifra de 35 de ani, penalizare, în realitate, existând și dacă ai 35 de ani, doar pentru tupeul de a fi solicitat pensia mai devreme de 65 de ani și să obții ceea ce ar fi uman și demn. Nu mai spun că ieșirea la pensie la 65 de ani ar fi trebuit să fie opțională și nu obligatorie. Este dramatic ce consecințe are acest text de lege.
Sunt absolvent de învățământ superior- politehnica bucureșteană.
Este infam ca la 63 de ani, și după aproape 32 de ani de muncă, „cotizata”, și 37 de ani de muncă reală – din ’82, când am terminat facultatea de aeronave – toate drepturile mele sa fie evaluate cu zero. Bine că securiștii și milițienii ies la pensie la 45 de ani cu pensii foarte mari și nu fac decât să amintesc de colosalele, pentru România, pensii speciale. Probabil că nu peste mult timp ne vom bucura și vom fi multumiți că suntem lăsați să respirăm.
(Text de Gabriel Mosor)
Comentarii
