O afacere: Crăciunul

Pe Lipscaniul Hiroshimei, care e bazarul din centru, stau de-o parte şi de alta a pasajului pietonal, plantaţi la uşile magazinelor, mai mulţi Moşi Crăciuni. Am nevoie de un anume efort ca să-mi dau seama că-i vorba de Moş Crăciun. Construcţia de gumă e tipic asiatică . După cum stă, dar mai ales după cum rîde, Moş Crăciunul de aici pare mai degrabă un Buddha înfricoşător, mişcorat la dimensiuni europene, decît bătrînelul blajin de pe meleagurile noastre. Peste tot, reclame multicolore, tablouri uriaşe şi fistichii ca nişte sorcove urează văzduhului Sărbători fericite! Nu e singurul loc din Japonia unde dau peste ceea ce presa noastră postdecembristă ar scrie, dînd curs noului limbaj de lemn, Pregătiri intense pentru sărbători. La Tokyo, la Hiroshima, la Osaka, în toate marile oraşe, magazine şi hoteluri se întrec în a se împodobi din cap pînă-n picioare cu ghirlande luminoase. De la etajul douăzeci al hotelului Miyako, din Osaka, lunecă în jos, ca acrobatul pe frînghia circului, o dîră de lumină strălucitoare. Vitrinele îţi vîră sub nas cadouri pentru Crăciun. La o populaţie de peste 120 de milioane de locuitori, Japonia are un milion de creştini. Ajunşi şi răspîndiţi cu greu în acest spaţiu al şintoismului şi buddhismului. Judecînd, totuşi, după moşcrăciunismul întîlnit în cale, a-i jura că religia de bază a ţării e creştinismul.

Peste astfel de preparative febrile am dat şi la Paris. Întîmplarea a făcut să nimeresc şi aici în preajma Crăciunului. În unele locuri pregătirile erau gata. Vitrinele se transformaseră în ieslea sfîntă cu capre din plastilină şi isuşi din cauciuc, totul în paie sintetice de Hollywood. Copacii de pe Avenue des Champs Elysées rodiseră mii de becuri, prăvăliile ofereau, pe bandă rulantă, cadouri de-a gata, la pachet. În altele se mai lucra încă. Se desenau vitrine, se tăia cu bomfaierul Ieslea Sfîntă, se aduceau la faţa locului brazii de rigoare. Pregătirile din Europa nu m-au mirat. Cum ar spune mai nou Radio Bucureşti, trecut de partea lui Dumnezeu cu o iuţeală mai mare decît sărise, pe vremuri, de partea lui Stalin, Crăciunul e una din marile sărbători ale creştinităţii. Europa fiind a creştinităţii, nimic de mirare ca ea să consacre Crăciunului pregătiri minuţioase. Dar Japonia? Aici, din cîte ştiam, sintoiştii şi budhiştii n-au această sărbătoare. Să fi fost preparativele peste care am dat expresia unei atenţii deosebite arătate de majoritarii şinto-buddhişti faţă de minoritarii creştini? Întrebărilor le-am găsit răspunul amintindu-mi de cadourile de-a gata de la Paris. Ca să-i faci o bucurie cuiva de Crăciun, pe vremuri alergai dintr-un loc într-altul pînă-ţi săreau ochii. De undeva, luai parfumul. De altundeva, aflat la cîţiva kilometri, cutia de carton. După care dădeai fuga-fuguţa după felicitări. Başca faptul că, o dată culese, aceste piese trebuiau asamblate în ceea ce se numeşte cadou. Comercianţii au sesizat rapid această alergătură. Şi cum omul modern înclină tot mai tare către luatul de-a gata, viaţa ideală fiind imaginată ca un fotoliu din care individul să mînuie totul – de la schimbarea guvernului pînă la prăjitul cartofilor – mai marii comerţului occidental s-au gîndit să-i vină în întîmplinare şi la capitolul cadou de Crăciun. Aşa că ei au pus la cale un cadou tipic, fabricat în milioane de exemplare, avînd tot ce trebuie în materie de Cărciun: parfum, forfecuţă, beteală ieftină, carton legat cu şnur roşu, plus felicitarea standard: Crăciun fericit!, cu varianta Sărbători fericite! Fraţi de sînge cu negustorii europeni, cei japonezi s-au gîndit şi ei la pleaşca pe care o numesc turiştii străini. Potrivit unei socoteli simple, cum sînt toate cele menite a scoate bani din orice. Mulţi turişti sînt creştini. Chiar şi aici, la mii de kilometri de ţară, în Japonia, îi taie nevoie de a tîrgui de sărbători. Un Crăciun? Foarte bine. Vi-l oferim pe tavă. Contra cost, fireşte. Moşi Crăciunii hidoşi, rînjind trecătorilor, sînt aşadar, comerciali. Ca de altfel şi Buddha de prin prăvăliile occidentale, scos şi el la vînzare în serie. De astă dată, pentru asiaticii veniţi în Europa.

Orice ghid al New York-ului te va pisa la cap cu propoziţia că faimoasa capitală americană e un amestec de rase, religii şi neamuri. Din acest punct de vedere capitala SUA e alcătuită din mai multe oraşe: al creştinilor catolici, al creştinilor ortodocşi, al buddhiştilor, al evreilor. Mult timp, banala constatare nu mi-a spus nimic deosebit. O notă de propagandă turistică – am crezut – umflată pînă la exagerare, ca tot ce aparţine literaturii menite a spori afluxul de călători. Revăzînd însă filmul făcut în Japonia pe cont propriu, mi-am dat seama ce mare afacere e pentru New York acest talmeş-balmeş de religii. Fiecare religie îşi are Crăciunul, Paştele şi Anul Nou propriu. Şi cum de Crăciunul sau Paştele său, fiecare cetăţean simte imboldul de a cumpăra pe rupte, comercianţii o pot duce astfel ca-ntr-un Rai al vînzătilor, din ianuarie pînă-n decembrie. După Yom Kippurul evreiesc, vine Ramadamul islamic. După Paştele catolic, Paştele ortodox.După Anul Nou creştin, Anul Nou chinezesc. Şi-aşa mai departe…

Am ajuns la Londra la început de februarie. Adică la vremea preparativelor pentru Anul Nou chinezesc. În Chinatown-ul londonez, momentul cumpărăturilor ajunsese cu acul la linia: forfotă maximă. E lesne de imaginat ce se întîmplă în Chinatown-ul newyorkez, unde, potrivit tuturor statisticilor, trăiesc cei mai mulţi chinezi din lume. După ce-au exploatat sîngeros Anul Nou creştin pe stil nou şi Anul Nou creştin pe stil vechi, comercinaţilor li se oferă un nou zăcămînt aurifer: Anul Nou chinezesc. Iar cadouri de-a gata! Iar ghirlande! Iar flori! Iar felicitări! Iar vagoane de mîncăruri! Şi iar, fireşte, alţi şi alţi bani intraţi în buzunarele negustorilor.