O carte de dezvăluiri senzaționale din culisele politicii românești postdecembriste

Am făcut o pauză în lecturile despre Decembriadă pentru a termina excelenta carte lui Alfred H. Moses, Jurnal de București. Drumul României de la întuneric la lumină, tipărită de Grupul Editorial Art în 2019.

Autorul a fost ambasadorul SUA în România anilor 1994-1997. Anterior fusese trimis special al Casei Albe pentru emigrarea evreilor din regimul Ceaușescu. În 2019 el a publicat în America, la Brookings Institution Press volumul Bucharest Diary: Romaniaʼs Journey from Darkness to Light. Prefața, dedicată ca de obicei confesiunilor despre cum și de ce s-a ivit cartea, jură că e vorba de un jurnal zilnic ținut de Alfred H. Moses pe vremea cînd era ambasador. Aserțiunea merită nițică analiză. Adevăratele jurnale sînt cele ținute de o persoană cu atribut de personalitate fără ca despre asta să știe multă lume. Jurnalul e pus apoi la păstrare și lăsat urmașilor cu limbă de moarte să fie publicat la un anumit număr de ani după plecarea autorului din lumea asta spre lumi mai de soare pline. Specificul jurnalului e dat de fixarea autorului în conjuctura zilnică. Armand Călinescu a ținut un jurnal pînă în seara dinaintea asasinării. Consemnările din fiecare zi sînt autentice, pentru că:

1. Ținerea jurnalului e secretă. Persoanele despre care autorul dă seamă nu știu că despre ele scrie cineva pe ascuns. Prin urmare părerea autorului despre ele din jurnal nu e influențată de grija că lumea din jur s-ar putea supăra.
2. Autorul nu știe în clipa în care rămîne singur cu jurnalul ce se va întîmpla a doua zi. Armand Călinescu scrie și în seara zilei de 20 septembrie 1939. Rîndurile lăsate posterității nu profețesc asasinarea de a doua zi.

Jurnalul lui Alfred H. Moses nu întrunește condițiile unui jurnal autentic. Chiar dacă schițele vor fi fost consemnate la vremea respectivă, totuși, perspectiva e cea din 2018, cînd autorul și-a trimis lucrarea la tipar. Nu știu dacă asupra unor caracterizări autorul a revenit în funcție de evoluția relațiilor sale din 1994-1997. Sînt sigur însă că în 2018, cînd a dat gata lucrarea, el știa ce s-a întîmplat ulterior cu personajele sale.

Esența unui jurnal de autor e dată de viziunea acestuia asupra oamenilor și întîmplărilor. Din acest punct de vedere, jurnalul e și o formulă de ceea ce numește proză subiectivă. Pe parcursul paginilor oamenii și întîmplările nu sînt cele reale. Sînt cele văzute dinspre autor. Viziunea autorului e marcată de poziția sa în lumea despre care scrie, de caracterul său, de cultura sa, în fine, de personalitatea sa.

Cine e din acest punct de vedere autorul jurnalului?
Autorul e ambasadorul american în România. În România și nu în Rusia sau în China sau în Germania. România e o țară care cerșește protecția Americii. La nivel de lideri, o țară aproape vasală. Babuinii șefi cred sau chiar știu că scaunele lor depind de Casa Albă și prin aceasta de ambasadorul american. România, aflată în concurență cruntă cu alte țări din Est, știe că soarta ei depinde de America. Un exemplu. În perioada cît a fost Alfred H. Moses ambasador se decidea admiterea în NATO a unor foste țări socialiste. România se înfige în față să facă parte și ea din primul val. Poate că o altă țară, mai puțin babuinizată, ar fi zis, să le fie de bine, ei vor regreta că nu m-au admis în NATO. România își face însă un țel de viață și de moarte din intrarea în NATO. Babuinii șefi sînt convinși că intrarea în primul val depinde nu de realitățile interne, nu de imaginea țării în lume, ci de cît de tare se gudură ei în fața noilor Stăpîni. Prin urmare, Alfred Moses, care știe deja că România nu va intra în NATO, se vede obligat să joace teatrul amăgirii. Babuinii șefi sînt astfel făcuți fericiți toată ziua dacă de dimineață li s-a spus că vor intra în NATO. Repet, viziunea autorului nu e dată de situația reală a României în raport cu SUA. E dată de comportamentul tipic fanariot al noilor boieri români. Acestia nu mai știu cum să intre în grațiile ambasadorului. Atenție, avînd grijă să nu-și sacrifice interesele de afaceri. Ei zic, da, da, la to do list al ambasadorului american, dar dacă acesta le cere să facă ceva împotriva lăcomiei lor, atunci babuinii își văd mai departe de treburi. A fi în grațiile americanilor înseamnă a avea automat capital electoral în România. De aici goana turbată din rîndul babuinilor șefi pentru a smulge un zîmbet amabil din partea Stăpînilor. Ștabii americani sînt pîndiți pentru a le smulge o fotografie alături de un babuin. Fotografia e răspîndită apoi în rîndul babuinilor de rînd cu scopul vădit de a-i face să cadă pe spate de admirație față de Babuinul șef care s-a tras în poză.
E fatal în aceste condiții ca jurnalul să dezvăluie în persoana autorului pe nimeni altcineva decît un străin care se simte stăpîn în România.

E drept, Alfred H. Moses nu e lovit de vanități ieftine, nu-și umflă foalele inutil. Numai că el nu poate scăpa de conștiința că e Trimisul Înaltei Poți, că n-a venit pur și simplu în România de la Washington, ci a descins de la Washingon ca Trimis al Stăpînilor. Exemplu de ce înseamnă un ambasador al țării sale și nu unul al altora, el urmărește în România, cu o consecvență rar întîlnită interesele Americii. În această urmărire, el se confruntă cu personalitatea de babuini a politicienilor români. Aceștia se gudură în fața Americii. Această gudurare scoate din sărite pe un om normal. E o slugărnicie băloasă, hărțuitoare, enervantă pentru un om lucid. Dincolo de pupături sonore, de mese tipic românești, șocante pentru un străin pragmatic, de coregrafia protocolui de tip bizantin în decadență, pîndesc însă interesele de inși rapace atunci cînd vine vorba de afaceri, de cîștiguri necinstite. Toate aceste lucruri sînt știute de ambasador, care-și bate joc de toți slugarnicii, admirînd în secret demnitatea, coloana vertebrală, bărbăția.

Pragmatismul definitoriu al ambasadorului se deslușește și din dezvăluirea fără menajamente a culiselor, a ceea se ascunde dincolo de fațadă. E poate meritul uriaș al cărții această dare pe față a esenței ascunse de fațadă. Eu, care știu ca Istoric al clipei, cele petrecute în văzu lumii cu prilejul vizitei lui Hilary Clinton la noi, ca soție a lui Bill Clinton, rămîn nițel descumpănit aflînd din carte că adevărurile acestei vizite sînt net diferite de ceea ce am crezut cu toții că e realitate. Un alt exemplu: vizita fostului președinte Bush. Ea apare în chip oficial ca un gest făcut de fostul președinte de dragul României. În realitate, așa cum arată cartea, e o călătorie plătită de bancherul Sever Mureșan. Și nu de dragul României, ci de dragul afișării cu Bush.

Noutatea cărții constă tocmai în această succesiune de dezvăluiri din culisele României postdecembriste.
Deși știu că multe dintre dezvăluirile din carte nu vor conveni unor personalități în viață, care se văd astfel pictate altfel decît ar fi crezut, voi publica în serial, cu aprobarea editurii fragmente semnificative din carte. Titlurile și intertitlurile au fost puse de mine, și din necesitatea de a da textelor dintr-o carte senzaționalul cerut de publicarea în presă.

Sînt convins că aceste fragmente vor îmboldi pe mulți cititori să meargă și să cumpere cartea lui Alfred H. Moses tipărită de Grupul Editorial Art sub titlul Jurnal de București. Drumul României de la întuneric la lumină.