O himeră antonesciană: Recreștinarea Rusiei

Un erou din Buzău. Dintre toate himerele alimentate de Războiul Sfînt, al cărui dezastru ne avertizează că trebuie să ne păstrăm în ceaunul nostru de mămăligă, cea mai dihai mi se pare Recreștinarea Rusiei. Analfabetul care nu ieșise din satul lui nici măcar ca să se trateze de blenoragie avea misiunea sfîntă, dată de Dumnezeu prin intermediul Patriarhului Nicodim, să ajungă pînă la mama dracului, la Nalcik, în Caucaz, la doi pași de Marea Caspică, pentru a readuce rușilor religia răpită de bolșevici.

Recreștinarea Transnistriei o mai înțeleg.
Chiar și Recreștinarea Odesei.
Dar să nu-mi spună mie Patriarhul Nicodim de pe vremea Războiului Sfîntcă soldatul român, de profesie țăran, trebuia să se lase călcat de șenilele rusești pentru a le da pravoslavnicilor dreptul de a se închina la icoane! De aceea, după ce epuizez Transnistria, mă opresc la Kuban și Caucaz. Volumul cu Dările de seamă ale preoților militari trece de 23 august 1944. Se înțelege că mă interesează Rapoartele de pe Frontul de Vest doar în măsura în care-mi confirmă teza Rușinii naționale care a fost ducerea războiului alături de ruși după 23 august 1944. Ce dracu să predice preoții militari alături de păgînii de pînă mai ieri?

Iau la mînă, pentru fișat, cartea de la coadă și nu de la început. Ultima notă despre preoții de pe front e propunerea Șefului Stat de Major, Biroul 2 Informații al Diviziei 1 Munte din 5 octombrie 1943 de decorare a preotului militar căpitan Nicolae Petrache. Pe unde o fi ajuns Divizia la 5 octombrie 1943? Descopăr că era pe undeva pe litoralul de Est al Mării de Azov, în apărare. Preotul Nicolae Petrache e un erou al Rapoartelor. Bag seamă că pînă la 5 octombrie 1943 a fost tot timpul alături de Vânătorii de Munte. E citat pe ordine de zi, e decorat, e semnalat Episcopiei militare. Din propunerea de decorare aflu că e de loc din Săgeata, județul Buzău. Deși sînt în sală și am telefonul pus pe avion, nu mai am răbdare să aștept ajungerea acasă. Mă ridic, ies din sală și-l sun pe Vlad Pufu, care e din Buzău. Pledez pentru ca televiziunea lui să meargă la Săgeata și să se intereseze de preotul Petrache. Are toate datele unui erou. Dacă sînt neamuri urmașe – îi zic lui Vlad Pufu – îmi imaginez emoția lor la faptul că strămoșul lor a intrat în atenția unei publicații.

– Ce s-o fi ales de el? se interesează Vlad Pufu
– Nu știu, îi răspund, dar faptul că la 5 octombrie 1943, după atîta amar de front, mai era în viață spune multe. Aștept să văd ce face Vlad Pufu. La altcineva n-am cum să apelez. Cine dracu din presa noastră tot mai săracă și tot mai dependentă de clickuri ar avea chef să piardă timpul cu investigarea urmașilor lui Nicolae Petrache? Deși, dacă mă gîndesc bine, sînt în toată tărășenia asta și note care țin de senzaționalul gazetăresc.

*

Descoperire. Notez cu stylus-ul pe iPad descoperirea făcută din întîmplare în cartea Armata română în război (1941-1945) despre o decizie a lui Mihail Lascăr împotriva populației civile din Crimeea. Asta explică de ce un general de competența lui Mihail Lascăr acceptă să fie colaboraționist al rușilor după ajungerea în lagăr. N-am însă la mine, la BAR, cartea și nu pot da citatul.

*

Iubirea de Dumnezeu. Cele mai frumoase pagini din Sfântul Augustin pasajul Ce înseamnă a iubi pe Dumnezeu:

„Ce iubesc eu cînd te iubesc? Nu-i frumuseţea unui corp, nici graţia efemeră, nici candoarea acestei lumini pe care o văd şi care este atît de iubită ochilor mei, nu-s deloc dulcile melodii de cantilene şi cîntecele de tot felul, nici suavul parfum al florilor, al parfumurilor şi al aromatelor, nici mana, nici mierea, nici braţele făcute pentru îmbrăţişarea cărnii. Nu, nu asta iubesc eu cînd îmi iubesc Dumnezeul, şi, în acelaşi timp, iubesc o lumină, un cîntec, un parfum, o hrană şi nu ştiu ce îmbrăţişări, cînd îmi iubesc Dumnezeul: lumină, parfum, cîntec, hrană, îmbrăţişări ale omului lăuntric care sînt eu, în care străluceşte, pentru sufletul meu, o lumină ce trece peste spaţii, în care răsună o muzică nebiruită de timp, în care exală un parfum pe care sufletul nu-l poate risipi, în care se savurează un aliment pe care lăcomia nu-l micşorează, în care se scaldă legături nedestrămate de saţietate. Iată ce iubesc eu, cînd îmi iubesc Dumnezeul.”