O instituţie cheie a ONU: Restaurantul de la parter

10. Cum l-au adus pe Președintele României ținîndu-l de braț

Iată-mă, în fine, admis la cea de-a 56-a Sesiune a Adunării Generale ONU!
Sau, mai precis, doar la un sfert de oră din cea de-a 56-a Sesiune. Cît a ținut momentul lui Ion Iliescu.
Asta, deoarece fiecare grup de jurnaliști nu poate sta acolo, sus, la vreo jumătate de kilometru de scenă, decît exact cît durează discursul Președintelui lor. Ni s-a precizat asta – și încă pe un ton ce nu admitea replică – de cum am scăpat vii din rotițele noului control.

Urma să ne găsim un loc într-unul din numeroasele rînduri goale de la Galeria Sălii. Din acel moment, treceam automat sub stăpînirea mai multor N-aveam voie:

  • N-aveam voie să ne ridicăm pînă la finele discursului.
  • N-aveam voie să facem gălăgie.
  • N-aveam voie să fotografiem sau să filmăm.

Deși nu ni se spusese expres, subsemnatul a înțeles că n-aveam voie:

  • să strigăm de sus pe vreun cunoscut din sală;
  • să scuipăm în capul celor de jos sau să aruncăm în ei cu cocoloașe de hîrtie;
  • să punem pioneze pe scaunul colegului de alături;
  • să sforăim, dacă ne pocnea somnul.

Aveam voie, în schimb, să ne plictisim. Pentru că, după primele clipe de satisfacere a curiozității, mi-am dat seama că nu mai aveam ce face. Numărasem toate rîndurile din sală, de la tribună spre ușă, și de la ușă spre tribună, verificasem de vreo cîteva ori sticlele de apă ale celor de la prezidiu, îi recunoscusem pe colegii cameramani filmînd de la balcoanele laterale și dădusem să le fac semn cu mîna.

Un moment de înviorare mi-a provocat ceremonia de aducere a lui Ion Iliescu. Pentru că, într-adevăr, de o aducere a fost vorba. Președintele a venit din culise însoțit de o tipă din prezidiu. Ținîndu-l de braț, ca și cum Ion Iliescu ar fi avut reumatism, respectiva l-a condus, cătinel-cătinel, pînă la un scaun, așezat nu departe de microfon. De cum a luat loc, un surîs luminos i-a înflorit pe toată fața. Îl înțeleg. Era nespus de fericit că reușise să străbată întreaga scenă fără să se împiedice și să cadă în nas. Cînd i s-a dat cuvîntul, s-a ridicat, și-a luat folie și s-a apucat să strîngă mîna celor din prezidiu, după care a început să citească.
În engleză.
Și cu asta basta!

Discursul lui Ion Iliescu nu ne stîrnea nici un fior. Îl mai auzisem, e drept, în alte variante, de zeci de ori pînă acum. Noroc că după încheierea discursului trebuia să ne ridicăm și să plecăm.
A fost singurul moment din această călătorie cînd am salutat măsurile excepționale de securitate.

(Din volumul În vestă, printre fracuri, editura Historia, 2007)

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii