O instituţie cheie a ONU: Restaurantul de la parter

17. N-am murit de frig. Dar o să mor de plictiseală

Mă întorc la bază.
La ședința Consiliului de Securitate.
Îmi propun să ajung cît mai aproape de finalul ședinței de la 16.30. Drept urmare, de la poartă la sala reuniunii, mă străduiesc din răsputeri s-o tăndălesc cît mai mult posibil. Chiar la intrarea în Cort, pe stînga, un panou mai mult decît categoric impune vizitatorilor condiții draconice de acces:
Națiunile Unite,
Deschis vizitatorilor în fiecare zi între 8 și 16.45.
Sîmbătă, duminică și de sărbători 10-16.30.
Tur ghidat:
Lungimea: aproximativ o oră. Copii sub 5 ani nu sînt admiși.
Copii sub 12 ani trebuie să fie însoțiți de adulți.
Vizitatorii trebuie să stea apropiați unul de altul.
Fumatul strict interzis.

Chestiunea cu fumatul o pricep cît ai clipi. Sediul ONU e pe teritoriul SUA. Și pe acest teritoriu e mai ușor să aprinzi fitilul unei bombe decît bricheta pentru o țigară.
Am în schimb probleme cu înțelegerea restricțiilor privind copiii sub 5 ani.
În cele din urmă mă dumiresc.
La ONU se lucrează. Se trudește din greu pentru pacea lumii. Pe copii sub 5 ani îi apucă smiorcăitul din senin. Asta i-ar deranja rău, rău de tot, pe cei din birouri sau din sălile de ședințe. N-ar mai putea lucra. Pacea lumii ar fi astfel în pericol. La rîndu-le, copii sub 12 ani, aflați la vîrsta curiozității fără rost, ar putea să deschidă ușile întîlnite în cale, iar vizitatorii, admițînd că printre ei s-ar afla și români, ar putea ciordi cîte ceva de prin birouri.

Sînt din nou în sală. Fără să mai trec prin Skate out. De cum m-am așezat, mi-am și pus puloverul. Mașinăriile de aer condiționat duduie ca economia socialistă pe prima pagină a Scînteii. Simt în obraji frigul polar. Ce-mi pasă. Am pulover! Pot rezista și dacă locul secretarelor bondoace l-ar lua, printr-un miracol, însuși Moș Gerilă.

Din nenorocire, nu e numai aerul condiționat, blestematul aer condiționat. E și ședința care nu se mai sfîrșește odată. Se ridică în fața mea o problemă mai grea decît cea de a rezista la frigul polar. Cea de a rezista la plicticoșenia absolută din jur. În condițiile în care, aici, în Zona Verde, am mai rămas doar trei inși. Subsemnatul, o româncă din diasporă, jurnalistă la oficiosul unui restaurant din Brooklyn, și un tînăr care sforăie pe rupte undeva sus, pe ultimul rînd. Cum nu e din grupul nostru, mă bate gîndul că-i cineva care n-are unde să doarmă în New York.

Trec în revistă posibilitățile de a-mi omorî timpul cît mai plăcut și cît mai util. Le-am epuizat cam pe toate. Am filmat masa Consiliului, de sus, de la nivelul lojelor. Am citit de la prima, pînă la ultima pagină și de la ultima la prima, broșura despre reuniunea la care am înalta cinste de-a asista. Știu acum – și asta nu mă face nici fericit, nici nefericit – că am în fața ochilor mei de simplu muritor cea de-a 5007-a Ședință a Consiliului de Securitate.

Știu acum desfășurătorul:
1) „Adoptarea ordinii de zi”.
Că e vorba de acest punct, mi-am dat seama după lehamitea cu care au ridicat mîinile cei de la masă.

2) „Cooperarea între Organizația Națiunilor Unite și organizațiile regionale în procesul de stabilitate.
Și de punctul ăsta m-aș fi prins fără să mai citesc Journal de Nations Unies, nr. 2004/138, marți, 20 iulie 2004. După numărul negrilor care au dat citire unor lungi discursuri din care nu se înțelegea nimic!

Sub acest punct, își făcea veacul următoare Notă:
Scrisoarea din data de 8 iulie 2004, adresată Secretarului General de Reprezentantul permanent al României la ONU: proiect de rezoluție”.

Mi se lămurește acum enigma negriciosului pe care-l luasem drept șef de garaj. Mai precis enigma prezenței sale acolo, lîngă premier. Îi trimisese o Scrisoare, în 8 iulie 2004, Secretarului General ONU. Secretarul General nu-i răspunsese. Și primul-ministru își făcuse timp să dea o fugă pînă la ONU, să-i pună o pilă expeditorului.

Și pentru că tot era pe-aici, cei din Consiliu i-au zis premierului să ocupe fotoliul de președinte al ședinței, pentru că ei n-aveau nici un chef: e singurul loc în care nu se poate trage un pui de somn pe parcursul lucrărilor.

Am numărat toate scaunele din jurul mesei. Am urmărit fetișcanele de la secretariat fără nici o altă intenție decît cea de a avea ceva de făcut.

Și, deodată, cînd credeam că am epuizat toate formulele de a omorî timpul pînă la finele ședinței, îmi amintesc de W.C. Nu W.C.-ul Adunării Generale, nici măcar cel al Comitetului de Sancțiuni, ci W.C.-ul Consiliului de Securitate.
Dumnezeule!
W.C.-ul Consiliului de Securitate!

Era singurul loc de la Consiliul de Securitate, cu excepția Biroului Secretarului General, pe la care nu bîntuisem. Nu simțeam nici o nevoie pentru a mă deplasa pînă la locul respectiv. Era pur și simplu unul dintre puține mijloace care îmi mai rămăseseră la îndemînă pentru a nu muri de plictiseală. În plus, cum să fiu eu la Consiliul de Securitate al ONU și să nu merg la W.C., să mă pot mîndri, după aceea nepoților și strănepoților, c-am fost la W.C.-ul Directoratului Planetei?!

(Din volumul În vestă, printre fracuri, editura Historia, 2007)

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „O instituţie cheie a ONU: Restaurantul de la parter”

  • Ai manipulat strada javraa ordinara

  • Azi 04.11.2015
    Senatorii au respins aproape în unanimitate cea mai dură lege anti-corupție din România ultimilor 25 de ani.
    Legea propusă Parlamentului de liderul Partidului România Unită, deputatul Bogdan Diaconu, propunea închisoarea pe viață pentru corupție mai mare de 100.000 de euro, confiscarea totală și extinsă a averii, muncă în folosul comunității pentru cei condamnați, dar stabilește și faptul că faptele de mare corupție nu se prescriu niciodată, la fel ca și crimele.
    113 senatori s-au speriat însă de aceste pedepse și au respins legea la Senat, nefiind nici un vot favorabil legii propuse de liderul PRU, ceea ce era de așteptat având în vedere duritatea pedepselor. Rămâne de văzut ce vor spune cetățenii în fața acestui nou act de autoprotejare a politicienilor față de lupta anti-corupție!