Nicolae Ciucă: Coaliţia de guvernare cu PSD se opreşte aici. Rămânem în Executiv ca să împiedicăm escaladarea abuzurilor

O instituţie cheie a ONU: Restaurantul de la parter

3. Cum mi-am reamintit că am mai fost însurat o dată!

De cum ne-am văzut în microbuzul ce, la rîndu-i, se va înscrie în şirul de limuzine ale coloanei oficiale, escortate, în faţă şi în spate, ba chiar şi pe margini, de maşini ale Poliţiei, o fătucă slăbuţă, fără trăsături notabile, a luat microfonul şi s-a prezentat drept şefa noastră, a jurnaliştilor. Lucra la Misiunea României din New York, responsabilă cu presa. Domnişoara ne-a informat că vom merge direct la ONU pentru a ne lua ecusonul de acces la cea de-a 56-a Sesiune. În vedere acestui scop trebuia să completăm o fişă, pe care dictatorul nostru ad-hoc (voiajele oficiale te obligă la supunere fără crîcnire faţă de cel desemnat de Ambasadă să se ocupe de jurnaliştii acreditaţi) o împarte imediat celor din microbuz, cu excepţia şoferului. Nu pentru că acesta ar fi negru, ci pentru că are altceva mai bun de făcut decît să participe la cea de-a 56-a Sesiune a ONU.

Pînă la mai sus-numitul oficiu, mă chinui să răspund cît mai exact posibil la întrebări care de care mai fără rost: de la cea despre locul de naştere pînă la cea despre lucrările de specialitate publicate.
O operaţiune de două ori dificilă:

  1. trebuie dusă pînă la capăt în condiţiile deplasării într-o coloană oficială. Care coloană oficială, dînd curs propriei raţiuni de-a fi, goneşte de rupe pămîntul. Pîndesc o porţiune de drum drept şi, înainte de a ne apleca într-o rînă, supuşi legilor curbei, apuc să pun o literă pe hîrtie. După care ridic mîna şi mă prind vîrtos de spătarul scaunului din faţă. Curba a trecut. Pun iute altă literă! Pînă nu vine o nouă aplecare;
  2. mă obligă să-mi amintesc lucruri la care nu mă mai gîndisem demult. Ca, de exemplu, dacă am mai fost căsătorit sau nu, şi dacă da, cu ce se ocupă acum fosta soţie. După ce dau gata chestionarul, mă gîndesc că, totuşi, a meritat efortul. Graţie lui mi-am dat seama că am mai fost căsătorit odată, că am o fată despre care nu ştiu dacă s-a măritat sau nu, că naţionalitatea e aceeaşi cu cetăţenia mea. Drept răsplată, pentru că am completat fişa pînă la caepăt şi nu ne-am aruncat în grup pe fereastră, ni se înmînează fiecăruia un ecuson pe care – ni se spune – trebuie să-l atîrnăm la gît. Potrivit conţinutului său, mă aflu în SUA în calitate de jurnalist. Mă şi imaginez intrînd într-o toaletă publică din New York, cu plasticul la gît, mai ceva ca salba de mărgele pe sînii unei matroane, în timp ce negresa de la cassă, căreia i se mai zice şi Mam’, se ridică în picioare, respectuoasă, şi mă lasă să trec fără a mai plăti.

Înainte de a ne angaja prin Queens Midltown Tunnel, care dă în Manhattan, aflăm, tot de la microfonul microbuzului, devenit tribună mişcătoare, că vom fi supuşi unui control antitero. Să stăm la locurile noastre, să nu facem gesturi bruşte, să nu ne aplecăm spre bagaj, să nu protestăm şi, în general, să lăsăm impresia, dacă se poate, că mergem la cimitir şi nu la ONU.

Microbuzul frînează.
Luînd în serios avetismentul, intrăm imediat în starea zisă şi cataleptică. Nu se întîmplă însă nimic deosebit. O sergentă voioasă se urcă în microbuz cu aerul c-ar vrea să ne convingă să ne înrolăm în Armata americană.
Trece printre rînduri, aruncînd priviri în dreapta şi-n stînga.

După care coboară.
Atît.
Mult mai tîrziu, aveam să realizez că era doar prima încercare din lungul şir de controale menite a stabili dacă am venit la New York pentru a cumpăra o pereche de blugi sau pentru a mai intra o dată în Gemeni cu avioanele.

Rupţi de oboseală după douăsprezece ore de zbor, jegoşi din cap pînă în picioare după transpiraţia de la cele două aterizări – la Rejkjavik şi la New York – abia aşteptăm să ajungem la hotel şi să ne trîntim în pat îmbrăcaţi (la Bucureşti e trecut de miezul nopţii). Nu ne oprim la hotel. Ne oprim la Oficiul pentru eliberarea ecusoanelor de acces la ONU.

(Din volumul În vestă, printre fracuri, editura Historia, 2007)


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „O instituţie cheie a ONU: Restaurantul de la parter”

  • Bravo Maistre, mai exista si altceva pe lume decat atacarea non-stop al lui Iohannis,doar santeti ziarist,ce dracu ,a fost ceva prea batator la ochi ceea ce a-ti facut,au fost niste arginti de rahat,dar vorba aia ,banii ochiul dracului,………..a-ti vazut , Udrea e in vacanta, banutii vor veni oricum,mai relaxati-va, ati fost cainele de paza constiincios al stapanilor-finantator, seara ,cand puneti capul pe perna oare ,acum puteti spune:da ,ma pot preface acum ca sant un ziarist liber????????????????????????????????????????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *