O instituţie cheie a ONU: Restaurantul de la parter

5. La astfel de reuniuni internaționale e ca la un bal de cartier

Sîmbătă, 10 noiembrie 2001. Orice grup de presă se împarte în două subgrupuri: cel al Presei operative și cel al Restului delegației de presă.
Prin Presă Operativă se înțeleg fotograful și cameramanul Președinției, precum și trimișii Rompres.

Subgrupul Presei Operative e cel mai nefericit:
Trebuie să fie la sediul ONU, de dimineață, la 9 fix.
Ion Iliescu are programate cîteva întîlniri bilaterale. În călătorii de acest fel, președintelui i se aranjează întîlniri cu alți președinți și premieri după principiul: dacă tot sîntem în aceeași clădire, ce ne costă să ne vedem cîteva minute cu…?! În împrejurări precum Sesiunea Adunării Generale ONU, un președinte se poate întîlni cu alți președinți în numeroase locuri: în lift, pe scările rulante, la bufet, la recepție și chiar la W.C. Sînt însă întîlniri neoficiale. Despre ele Biroul de presă al Administrației Prezidențiale nu poate spune, printr-un Comunicat, că au avut loc. La noi însă, unde președinții și premierii sînt obsedați de a arăta românilor că se bucură, asemenea lui Nicolae Ceaușescu, de o largă recunoaștere internațională, o întîlnire absolut întîmplătoare poate deveni o întîlnire oficială, vopsită de presa pro-prezidențială drept istorică.

O astfel de vopsire intră în joc, de regulă, în cazul întîlnilor de la recepții.
Recepțiile alcătuiesc momentul cînd toți participanții, fără excepție, apar de prin cotloanele reuniunii, la lumina strălucitoare a candelabrelor și sub mirosul – unic în lume – al șuncii tăiate în felii subțiri. La recepții sînt șanse ieșite din comun ca președintele unei țări mici să dea nas în nas cu președintele unei țări mari. Dacă, de exemplu, amîndoi se dau în vînt după pește, ei se vor întîlni la măsuța cu pește. Fie umăr la umăr, în timp ce se străduiesc să împace eficiența cu manierele diplomatice, înfigînd furculița în bucata de pește astfel încît s-o nimerească din prima, fie pe traseul dus-întors, de la sală la bufet și invers.

– Ce mai faceți?
– Bine mersi?
– Văd că vă place peștele!
– Ah, îmi place peștele!

Biroul de presă trîntește de îndată un Comunicat:
Președintele s-a întîlnit cu cancelarul Germaniei cu ocazia recepției date…
E o minciună?
Nici vorbă.
Nu s-au întîlnit cei doi?
Sigur că s-au întîlnit!
Că doar nu s-au păruit!
Programul din mapa de presă ne înștiințează că președintele se va întîlni în această dimineață cu președintele Venezuelei, cu premierul Bosniei-Herțegovinei și cu premierul Coreei de Sud.

La astfel de reuniuni internaționale e ca la un bal de cartier. La un bal de cartier, pe lîngă cele cîteva vedete ale străzilor din jur, frumoase și bogate și cu locul de muncă în Centru, vin și multe fete sărace și urîte, vînzătoare pe la buticurile săpate în pereții blocurilor muncitorești. Vedetele nu mai fac față invitatului la dans. În tot acest timp, anonimele stau pe lavițele de lîngă perete, îmbrăcate cu ce au mai bun pe acasă, proaspăt spălate, proaspăt coafate, proaspăt apretate, urmărindu-le pe celelalte cu buzele vinete de ciudă. Neluate în seamă, ele intră în vorbă unele cu altele, pentru a bîrfi vedetele ce se zbenguie pe ringul de dans.

La o reuniune internațională, și cu atît mai mult la una de la sediul ONU, vin și șefii statelor mici și mijlocii.
Fiecare simte nevoia unor întîlniri bilaterale, pentru ca, întors acasă, să se poată mîndri cu bogata sa activitate pe plan mondial. Și pentur că nu se pot întîlni toți bilateral cu George W. Bush, se întîlnesc între ei.

La astfel de întîlniri e convocată doar Presa Operativă. Și nu întîmplător. Sînt atît de plictisitoare, atît de fără de rost, încît, dacă ar trebui să meargă și restul Delegației de presă, călătoria președintelui ar fi făcută praf și pulbere la întoarcerea în țară.

Toți cei convocați s-ar enerva rău de tot.
Pentru că:

1. au fost treziți de dimineață;
2. au pierdut timpul cu un moment despre care n-au cum să publice, în ziarul la care lucrează, nici măcar o notiță de subsol;
3. în tot acest timp, ei ar fi putut bîntui prin New York.

Cum fac parte din restul Delegației de presă, trebuie să ajung la sediul ONU mult mai tîrziu.
Îmi permit, așadar, s-o iau pe jos pînă în Bulevardul Națiunilor Unite.

(Din volumul În vestă, printre fracuri, editura Historia, 2007)