O misivă rătăcită

„Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare,
Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare”. (Mihai Eminescu, Scrisoarea I)

A fost o vreme fericită, a scrisorilor de dragoste. Pe undeva prin tinerețile Pământului. Lăcomia, însă, a îmbătrânit omenirea prematur. Oamenii nu-și mai scriu poezii și scrisori de dragoste. Mesajele de pe telefoanele mobile, poezelele narcisiste au trivializat iubirea. Azi mă întorc la o scrisoare de dragoste, împletind vechiul și noul, în speranța că iubirea nu doar înțelege și poate ierta, ci poate salva, ca într-un ierbar celest, tot ce e bun și frumos în oameni.

S-a întâmplat pe undeva între șaisprezece și șaptesprezece ani, în goana către optsprezece. Ca în aproape toate filmele americane cu adolescenți, el era căpitanul echipei de fotbal, ea era cea mai populară fată din clasă.

„Începuseși să-mi spui istoria de aseară”. (Tipătescu cu voia lui Ion Luca Caragiale, O scrisoare pierdută)
Povestea celor doi pare și acum desprinsă din scene ale succesului hollywoodian Grease. John Travolta și Olivia Newton-John din realitate, nu cine știe ce cântăreți, își dansează iubirea cu ajutorul întregii clase. Iubirea era, însă, încă fragilă, de început, căci din poveste mult mai este.
Peste vară, John Travolta, însoțit doar de o parte din echipă, joacă în deplasare un amical, aproape de malul mării.

„Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
Și în sine împăcată stăpânea eterna pace!” (Mihai Eminescu, Scrisoarea I)

Neconform cu mersul trenurilor, tânărul speranță fotbalistică nimerește într-un alt film, cu Thelma și Louise, unde nu își ia foarte în serios rolul de Brad Pitt. Mai aproape de vremurile noastre, povestea e reluată și în videoclip-ul celor de la Aerosmith pentru piesa Crazy:

Nimic pe lumea asta nu e întâmplător. Thelma avea să joace mai târziu în Long kiss goodnight/Sărutul dulce al răzbunării așa după cum fiica liderului de la Aerosmith va fi protagonista unui film în care tăticul Bruce Willis salvează lumea de la Armageddon. Louise se va prinde într-un dans Rockefeller – Rothschild – Reimann, reușind primul Oscar furat de Bollywood de la Hollywood, cu RRR.

Alicia Silverstone avea să joace și în Who Gets the Dog?/Cui îi rămâne câinele?

„Tocmai ea, cum e glumeață, zice: ia să-i numărăm steagurile lui Ghiță …”. (Tipătescu, râzând, cu voia lui Ion Luca Caragiale, O scrisoare pierdută)

La malul mării, singurul dor mai cu picioarele pe pământ se pierde în decor.

„Ce-o să-i pese soartei oarbe ce vor ei sau ce gândesc? …

Ca și vântu-n valuri trece peste traiul omenesc.” (Mihai Eminescu, Scrisoarea I)

Înainte ca intrigile să apuce să aspire la țesătorie, o întâmplare pune pe gânduri întreaga scenografie. Într-o dimineață, Thelma se trezește nu cu One-Eyed-Jack, ci cu un buchet de flori albe pe noptieră. Bineînțeles că își face probleme dacă la primirea omagiului nu sforăia, vorbea prin somn, sau, Doamne-ferește, trăgea un pârț. La vârsta aceea fragedă, însă, temerile filosofiei trec ca visurile, cu noaptea. Întreg dormitorul de fete era fermecat. Thelma face investigații printre toți Romeo cu profil romantic, dar nimeni nu știe nimic. Nu găsește nici măcar un denunț de Cyrano de Bergerac. Florile albe pur și simplu căzuseră din cer, într-un borcan plin cu apă. În Liceenii, Oana Sârbu are norocul să afle, până la urmă, că Bănică Jr. îi lăsa flori în bancă, incognito. Florile Thelmei au rămas însă un secret.

Tot atunci apar și primele pișcături de țânțar, și mirosul de alifie vietnameză. Seara, la discotecă, primește aplauze la scenă deschisă prima poezie de dragoste. Pistele false se înscriu la maraton.

„Tipătescu: Și Cațavencu mă-njura?

Pristanda: Grozav, coane Fănică, pe guvern și pe dv. … și-și număra voturile”. (Ion Luca Caragiale, O scrisoare pierdută)

În timp ce Thelma comenta nepotrivirile cu Sherlock Holmes, Brad Pitt îi fura Louisei sentimentele. Sejurul continuă cu pescari de modă veche, marinari de modă nouă, nemți, unii nudiști alții îmbrăcați, iubitori de litoral, tehnici primitive de karaoke, un amalgam de Dolce far niente.

„Vreme trece, vreme vine”. (Mihai Eminescu, Glossă)

Vara trece și până și dansatorii de tango se întorc la școală. John Travolta și Olivia Newton-John se regăsesc. Iubirea fâlfâie în aer. Fâlfâie, însă, peste multe capete înfierbântate.

Într-o altfel de zi …

[Stai, să vezi! “… că de, damele, zice, nu înțeleg totdeauna meritele și calitățile morale ale bărbatului, și respectul care va să zică, ce trebuie să-i poarte …” În sfârșit (Tipătescu fierbe) ce s-o mai lungesc degeaba! După ce-i pui piciorul în prag și-i zic: “Ia ascultă, stimabile, ai puțintică răbdare: docomentul!” vede mișelul că n-are încotro, și-mi scoate o scrisorică … Ghici a cui și cătră cine?]. (Conul Trahanache cu voia lui Ion Luca Caragiale, O scrisoare pierdută)

Adversarii, dar și susținătorii, lui John Travolta găsesc lipită de bancă o scrisorică de amor. Cațavencu ia cuvântul și citește misiva în public. Urmează discuții și pariuri electorale, dezgropări de căutări de timp pierdut și, într-o veritabilă parodie a nopții cuțitelor lungi, se caută Marii Antoanete cu nota zece la limba și literatura română.

„Însă tu îmi vei răspunde că e bine ca în lume
Prin frumoasă stihuire să pătrunză al meu nume,
Să-mi atrag luare-aminte a bărbaților din țară,
Să-mi dedic a mele versuri la cucoane, bunăoară.” (Mihai Eminescu, Scrisoarea a II a)

Thelma și Louise nici usturoi nu au mâncat nici gura nu le mirosea. Brad Pitt își inaugurează cariera de mare crai, în timp ce Angelina Jolie visează la The Day After Peace/Ziua de după căderea la pace; Jennifer Aniston nici nu bănuiește cine e Gerard Butler.

Status Quo îl trimite pe John Travolta în armată. Olivia Newton-John, Thelma și Louise își continuă studiile. Printr-un concurs de împrejurări, calificat drept nebănuite sunt căile Domnului, Thelma și Olivia Newton-John împart același domiciliu studențesc. Olivia enervată peste poate de scrisorică, Thelma cu capul în nori. Olivia e convinsă că Thelma încearcă să joace un rol de Albă ca Zăpada, așa că îi aruncă în față toate zoaiele din povestea răvașului:

“Am auzit tot, tot, tot.” (Zoe, dezolată de machiaverlicurile lui Ion Luca Caragiale, O scrisoare pierdută)

Thelma nu înțelege de ce Louise nu revendică statul paralel. John Travolta nu e interesat de teorii ale conspirației. Ca să scape de plictiseală, Olivia Newton-John se împrietenește cu Thelma. În timp ce Thelma face eforturi să nu-l confunde pe Samuel L. Jackson cu Morgan Freeman, Louise se joacă de-a fericirea, iar John Travolta se luptă cu onorurile militare, Olivia Newton-John are parte de tot felul de pețitori. O iubire mai veche, antedeluviană față de intențiile lui John Travolta, lansează prima cerere în căsătorie. Olivia Newton-John e chinuită de incertitudini. Precum un alt Newton, domnul Isaac, care găsește răspuns tocmai în căderea mărului. Olivia devine o Wynona Ryder de Reality Bytes/Firimituri de realitate alegându-l pe vechiul prieten, Ethan Hawke, în defavoarea lui John Travolta, care nici el nu știa, pe atunci, că avea să devină un Ben Stiller cu decapotabilă. Thelma o sfătuiește să-l aleagă pe Hawke, antisfătuind-o să nu-i asculte sfatul, nu pentru că ar spera să pună gheara pe Brad Pitt, ci pentru că voia să creadă (deși avea dubii) că Brad Pitt merita pe cineva care să-i acorde toată atenția. La nunta Wynonei se cântă, de către prieteni care știau de ce, șlagărul „Aoleu, ce-o să mă fac, Doamne, eu, se mărită Mona mea”.

Peste ani, Brad Pitt îi arată Thelmei scrisoarea, convins că e mâna ei, dar nu o lasă să vadă conținutul. Thelma are dubii și în privința altor scrisori.

„De din vale de Rovine
Grăim, Doamnă, către Tine,
Nu din gură, ci din carte,
Că ne ești așa departe.
Te-am ruga, mări, ruga
Să-mi trimiți prin cineva
Ce-i mai mândru-n valea Ta:
Codrul cu poienile,
Ochii cu sprâncenele;
Că și eu trimite-voi
Ce-i mai mândru pe la noi:
Oastea mea cu flamurile,
Codrul și cu ramurile,
Coiful nalt cu penele,
Ochii cu sprâncenele.
Și să știi că-s sănătos,
Că, mulțămind lui Cristos,
Te sărut, Doamnă, frumos.” (Mihai Eminescu, Scrisoarea a III a)

Anumite alinieri de planete îi sugerează Thelmei că ar putea fi vorba și de niște scrisori de la Gerard Butler. Se sărută totuși cu Brad Pitt, să vadă dacă trece testul de piele de găină, după o beție de curaj, studențească, și descoperă, de comun acord, că sunt făcuți să rămână … prieteni.

Louise primește rolul lui Liz Taylor în Îmblânzirea scorpiei și face carieră.

Thelmei i se propune Switch/Comutatorul. Încă deliberează.

Cât despre Brad Pitt, e distribuit în Bullet Train/Iute ca gândul, din întâmplare, pentru că titularul s-a fofilat într-un concediu medical.

„Noi ce să zicem – ne temem de ce spune lumea …” (Brânzovenescu făcut de râs de Ion Luca Caragiale, O scrisoare pierdută)

Notă: Niciun prieten nu a avut de suferit pe timpul povestirii.