Majoritatea românilor consideră că situaţia generală a ţării este mai rea comparativ cu cea din urmă cu 30 de ani, potrivit rezultatelor unui sondaj INSCOP

O poveste de Făurar

„Mă uitai în lungul drumului, și-mi păru că se vede primăvara. O dată în dreapta, o dată în stânga, îmi zbârlii mustețile și poate doar, doar vânticelul cu miros cald, mă va mângâia pe sub bărbie. Eeehee…mai e ceva vreme până când șoricimea îmi va fi iar ospăț pe săturate! Să mai stea un pic pe coadă, ce atâta grabă și cu primăvara asta?! Blăniță groasă încă am, câte-o vrabie rătăcită tot se mai găsește și până or’ începe nunțile iar, să ne odihnim, zic! Daaa, va fi zarvă mare și petreceri multe. Nopți alergate pe garduri, prin copaci, pe sub câte-o magazie! Ptiu, ptiu! Cu motanii aștia, zău, nu-i de glumit!” Așa gândea Tigruța din copac cu aerul unui bătrân staroste încercat în multe bătălii spre apărarea gospodăriei.

Mai era ceva până la primăvara, deși prin multe locuri era deja iarba verde. Începu să plouă. Ș-apoi printre stropi răsări câte un fulg, încă unul. Ce mai! Din toată ploaia se alese de-o ninsoare strașnică. Țurțuri lungi, ca niște sulițe bine ascuțite împodobiră streșinile, zăpada se-ntinsese peste tot.

Tigruța se adăpostise de mult. Avea un coș de nuiele, fix în spatele cuptorului din bucătăria de vară. Oho, câte amintiri delicioase îi stârnea acel locaș. Câte apusuri nu privise în mirosul legumelor puse la copt și-a unei fripturi sfârâinde vârâtă în vas de lut cu totul în jar, să se facă pe așezatele. Și de fiecare dată era rost de-un ciolănaș cu ceva mai multă cărniță, doar așa, că avea ochi frumoși, galbeni precum ambra, cărora stăpânii nu aveau putință a le rezista. Nu era mofturoasă, și-un sosuleț cu niscava mămăliguță în care zăcuse o pulpiță de purcel, era mult mai bun și rafinat decât un șoarec murat de câmp. Ei, ce zile și ce vremuri! Șoarecii erau atât de mulți și burtica plină cu delicii, încât își făcuse un centru expozițional de vrednicie pe veranda mare, fix sub balansoar. Trebuiau stăpânii să o știe cât e de harnică. „Ce rost ar avea să faci atâtaaa treabă dacă nu e rost de-o laudă, ceva!”, își repeta plină de mândrie cu pieptul scos în față în poziție de drepți, de parcă ar purta cu sine o conștiință veche din vremea în care suratele ei erau pe post de Zei.

Căscă până i se văzură toți dinții, cu ochii strânși, cu o lăbuță adusă peste ureche. Obosită de atât efort, se rostogoli cu burta în sus dezvelindu-și comoara alburie, strânse gheruțele, întinse un picior, se frecă de locul în care păturica dezvelise vreo două nuiele. Apoi se făcu iarăși ghem, că nu mai știai care îi este coada și unde i-o fi capul, lăbuțele-i cu mănuși scurte albe strânse bine peste fățuca-i poznașă. Puteai crede că doarme, dar ea doar se adunase toată în lumea-i interioară, într-o meditație pe care orice Maestru Zen ar fi invidiat-o. Se conecta profund, într-un sforăit ușor ce-i făcea mustețile să-i vibreze, la dimensiunea profund spirituală a unor păstrămioare, șunculițe, cârnăciori puse pe frânghii groase peste o afumătoare cu lemn de vișin și-o cetină de brad. În primul ei an de viață, când s-a întâlnit cu așa năstrușnicie era să leșine. Trăsese adânc prin nasucu-i roz și umed toată beția aceea de arome și-apoi a uitat să respire. Noroc că nu era prea înaltă balustrada de pe care căzuse! S-a ridicat cu o mișcare scurtă, elegantă, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, a înghițit în sec și și-a promis că se va face ea mare. Doi ani mai târziu, știa deja cum să se premieze pentru așa chin ce avea de îndurat. Nuuu, ea nu fura niciodată, doar se premia! Un cârnăcior mai mic sau vreun caltaboș mai subțire, ceva ce ar fi putut trece drept rebut, ce atâta socoteală să știi câte-ai pus la afumat…

„Febrrruarrrie” păreau să îngâne mustețile care-i vibrau. „O fi departe Crăciunul?…Oare ce s-o fi ales din toată dihania de purcel? Dar până la Paști mai este cale lungă?…Și Vara pe unde-o mai umbla?” Erau teme de contemplare și filozofie, să mai omoare nițel timpul până când o înceta ninsoarea. Și-apoi să te ții băltoace, blăniță udă și murdară, cât noroi!

Dinspre bucătăria mare, printr-un geam crăpat, un fir de miros de poveste se strecură până la nările-i umede, și începu să plescăie prin somn; „Costiță de purcel, cu-un mușchiulet, niște roșii uscate (știa ea bine, doar le păzise astă toamnă, dând din coadă nu le-ajungă vreo muscă, ceva), un morcov rondele, vreo doua mere cu sos de merișoare”, enumera în gând inventarul tăvii din cuptor. Și brusc ieși din meditație, dar nu înainte de a se-ntinde și căsca, întâi pe labele din față cu fundul în sus, apoi pe cele din spate, să-și dezlipească ușor stomacul, să și-l pregătească pentru ce deliciu la masă va avea. Apoi, c-un aer calm și profund dezinteresat, cu coada-n sus bățoasă, plecă agale spre casa mare!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

9 comentarii pentru articolul „O poveste de Făurar”

  • placerea ei e sa enerveze cainele:)), un ciobanesc.
    se asterne pe pervazul geamului, lipita de el, si priveste cainele,.. care moare de ciuda ca…nu poa s-o pape!:)))

    odata, pisica a incercat marea cu degetul. prinzand usa deschisa, a iesit in curte. am urmarit-o, sa vad ce i mai trece prin cap!:))))
    mergea pas-pas, pe linga zid, cu…toaaate simturile date la maxim!:)))))in caz ca auzea cainele, sa reactioneze pe masura, ma gandesc:))

    norocul ei a fost ca fix atunci, cainele a prins si el poarta deschisa la gradina, si a tulit-o…el stie unde, ca se mai intoarce de pe campii…abia dupa ce se plictiseste!:))))
    sau atunci cind il fluier!:))), caz in care aude si de la…un km,..creca!:))

    sa ma plimb pe dealurile din prejur, singura, insa cu cainele:)), intotdeauna e o bucurie:)

  • io…sant cu cainii:))
    pisica, in copilarie, avea doar un vad de-al meu, si ne-am distrat de minune, dar, pentru ca o vedeam cind si cind…n-am prea fost atent la…maretia caracterului pisicesc!:))))
    de vreun an, doi, am avut ocazia s-o studiez, insa nu pentru ca mi-am dorit!:))) ci pentru ca…cerea sa fie studiata!:)))), n-aveai cum sa n-o ratezi! :))
    cu pisica despre care vorbesc…distractia e asigurata!:)))
    de dormit…doarme cu cea mai mare placere pe care am identificat o pe planeta asta!:))), ii intrece si pe puiutii de gasca!:)), si aici am remarcat ca e chiar artista, ca, in soba fiind foc, ea s-a pozitionat fix la limita…combustiei spontane!:))), mai aproape daca steta, cu un picut, aia era!, iar mai departe…creca nu i era suficient de cald!:))))
    in orice caz…io animal mai mandru decat pisica asta…n am intalnit!:)))
    asa or fi toate,..sau numai asta, habar n am, ca experiente cu alta pisica n am!:))
    oricum…i-am demonstrat ca mandria ei face cel doua parale, ca i am identificat cam doua slabiciuni :))eu, care era obisnuit sa fluier si sa mi apara cainele brusc, dand din coada cu placere, cind am dat de specimenul asta, pe nume pisica:))), …am zis ca e defect!:))),are ceva….:)))))

  • „Mă uita-i în lungul drumului…”

    Corect era „„Mă uitai în lungul drumului…”
    verb la perfectul simplu.
    Ma mir ca nu va zgarie vederea asa o atrocitate.
    In rest, respect, text frumos, sensibil, cu aroma de basm.

    • Astfel de „atrocitate” sa fie iertata . Precum bine a grait sfintia voastra :” respect, text frumos, sensibil, cu aroma de basm „

      • @ frunza gheorghe
        Ai dreptate, brother
        Sunt sigur ca a fost doar o scapare.

    • Atentie, diferenta semantica mare intre
      „a uita …ceva”
      si
      „a se uita …la ceva”.

    • Mereu m-am intrebat cine face corectia articolelor de pe acest blog. Sunt destule greseli, hai sa zicem de dactilografiere. De multe ori imi vine sa ma ofer corector voluntar pentru scrierile ce se vor publica aici!

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog