Alegeri locale, rezultate parțiale: – Consilii locale: PSD – 36,26%, PNL – 29,41%, AUR – 9,35% – Primari: PSD – 38,47%, PNL – 32,72%, AUR – 6,29%

O slăbiciune națională: teama de a ne reaminti eșecurile

Exagerarea rolului jucat în Război de Regina Maria. Pe scări urcînd la BAR mă întîlnesc, venind de sus, coborînd adică, cu o cercetătoare harnică a tradițiilor mînăstirești. Nu de mult mi-a dat un exemplar din cartea sa Regina Maria și Frontul. N-am prea luat-o în seamă. S-a ivit și s-a înflorit în ultima vreme, sub pretextul Centenarului Marii Uniri, o bogată literatură avînd drept scop supradimensionarea personalității istorice a Reginei Maria. O dată mort Regele viu, Mihai, s-a găsit de cuviință că-i poate ține locul, în propaganda regalistă, bunica. Printre altele, Primul Război Mondial s-a tot redus tot mai mult la viața și activitatea Reginei Maria. Nu va trece mult și Marea Unire va fi pusă exclusiv pe seama Reginei, asta după ce la Mărășești, regina, în fustă, va lupta la baionetă pe post de infanterist în izmene. Cum autoarea mă întreabă dacă i-am citit cartea, îi reproșez înscrierea în Corul pe cale să falsifice istoria Primului Război Mondial. Îmi răspunde că Regina Maria s-a ocupat de Serviciul sanitar românesc în Război. Un dezastru, nu aveau nici pînză pentru bandaje. Elogiul Reginei izvorăște din preocuparea acesteia pentru făurirea unui Serviciu Sanitar. Din scăpărările acestei discuții de pe scară, îmi vin următoarele idei:

  1. Cu prilejul Centenarului ar trebui să se cerceteze și să publice cărți despre diferitele domenii ale Primul Război, pe care nu știu de ce noi l-am poreclit pentru Reîntregire. De la viața sub ocupație pînă la diferite servicii ale Armatei în timpul Războiului. Academia ar fi trebuit să inițieze un Plan vast, supus controlului de structură, de cărți dedicate Războiului, fiecare menită a lămuri un aspect al conflagrației. Despre unele aspecte ale Marelui Război la noi s-a scris și s-a publicat cîte ceva. Sînt însă rodul unor inițiative strict particulare, inițiative văduvite de înscrierea într-un ansamblul armonios, astfel încît, la încheierea seriei, să se poată vorbi și despre o lucrare în mai multe volume. Așa ceva n-a fost luat în calcul și n-avea cum, o dată ce sărbătorirea Centenarului n-a beneficiat de o gîndire de ansamblu, de o minimă coordonare a faptelor mari și mici. Culmea e că deși mai sînt doar cîteva luni pînă la împlinirea secolului de la Marea Unire, nu avem nimic monumental, nimic di granda, doar fapte mari și mici forțate să poarte tichia Centenarului, ca, de exemplu, Cerbul de Aur.
  2. Primul Război Mondial continuă să fie tratat sub puterea slăbiciunii noastre naționale numite teama de a ne reaminti eșecurile.

Despre Primul Război Mondial se scrie la noi doar cu trimiteri la Mărășești și la Marea Unire. Nici un cuvînt despre Turtucaia, despre colaboraționismul cu ocupantul german, despre dezastrul care a fost așa-zisa pregătire pentru Război din anii neutralității. Mai ales o cercetare despre cum am intrat noi în Război ar fi necesară, pentru că ea s-a dovedi în cele din urmă un nou semnal de alarmă privind neputința noastră istorică de a ne pregăti pentru ceva, de a veni în întîmpinarea evenimentelor schimbătoare de destin, și nu a fi mereu în coada evenimentelor, mulțumindu-ne să le face față după ce s-au dezlănțuit.

*

O prohodire lipsită de linie. La moartea lui Ionel Brătianu, Parlamentul ține o ședință de doliu. Atmosfera. cuvîntările, gesturile mici și mari sînt pentru Nae Ionescu materia din care trage concluzia că ședința a fost o prohodire sub nivelul unei înmormîntări cu țîrcovnici:

„Am asistat la ședința omagială a Camerei, în care guvern și opoziție au depus ceea ce ei numesc într-un limbaj calp-pitoresc – prinosul de recunoștință față de marele dispărut.
Cum era și natural – o prohodire. Dar o prohodire lipsită de linie. Ca la o înmormîntare la care nu ar fi oficiat decît țîrcovnicii.

În genere, oamenii cred că elogiul unui personagiu însemnat nu se poate construi decît din dulcegării sentimentale și din platitudini abstracte, valabile pentru oricine, în orice împrejurare. De aceea, în lumea noastră politică, panegiricele nu diferă adesea decît prin nume. O ierarhizare a valorilor publice după discursuri funebre este deci imposibilă. Și ne întrebăm de ce în această epocă de standardizare și diviziune a muncii nu s-a ajuns încă la un discurs șablon tip partizan și tip opoziție, care să fie întrebuințat după împrejurare.” (Nae Ionescu, Elogiul d-lui Maniu, în Cuvîntul, 27 noiembrie 1927)

*

Nefericită în războaie lăuntrice. Sclipiri geniale din Tacitus, Istorii, Cartea a III-a, despre realitățile Războiului civil, cîștigat în cele din urmă de Vespanius:

„Iar zidurile întărite ale Cremonei învecinate dădeau vitellienilor mai multă speranță în fugă și mai puțin curaj la împotrivire.”

„Cremona a crescut și înflorit, nevătămată de războaie dinafară, dar nefericită în războaie lăuntrice.”

„El (Valens – n.n.) avea putere, buni și poftele cele de pe urmă ale unui noroc ce se prăbușea.”

„Sovanus – nepăsător de război și pierzîndu-și timpul de fapte în cuvîntări.”

„După cum adeveresc cei mai vestiți autori, învingătorii au arătat o atît de mare nepăsare față de ceea ce era îngăduit și ceea ce era oprit, încît un călăreț de rînd, după ce a mărturisit că și-a ucis fratele în bătălia cea mai de pe urmă, a cerut răsplată de la comandanți.”

„Dar pe toate acestea și altele asemenea lor, luate din trecutul îndepărtat, nu va fi de prisos să le amintesc, ori de cîte ori întîmplările și locul vor cere pilde de fapte bune sau mîngîiere împotriva răului.”

„Și vedea mai mult de ce să se ferească decît în cine să se încreadă.”

„Nici nu-și măsura vorbele, neștiind să-și înfrîneze limba și nefiind învățat cu ascultarea.”

„Dar prefăcîndu-se (Vitellius, împărat la ora respectivă – n.n.), dimpotrivă, că toate mergeau bine, el era copleșit de propriile lui minciuni. Despre război domnea în jurul lui o tăcere ciudată; era oprit să se vorbească și în cetate, și de aceea vorbeau cu atît mai mulți; și cei care, dacă s-ar fi îngăduit, ar fi spus adevărul, acum, fiindcă erau împiedecați, împrăștiau zvonuri mai înspăimîntătoare. ”

*

Pentru pamfletarul Tudor Arghezi:

„Un portret al domnului Bădărău, directorul revistei, în fruntea numărului, portret care răsfrînge asupra paginilor următoare, semnate de domnii A.D. Xenopol, N. Cosăcescu, Patriciu, Stroescu, Clinciu, Speranță etc. nu știu ce lumină ciudată de reclamă electorală.

Articolul domnului Al. Bădărău, asupra activității extrașcolare la sate, dovedește o onorabilă preocupare de soarta acestei țări, dar în același timp o regretabilă ignorare a gramaticii și limbii române. Domnul Bădărău scrie: «să examinăm această activitate socială a învățătorului în sine, precum și din punctul de vedere a școalei și din punctul de vedere a învățătorului».

Probabil că domnul Bădărău a vrut să spuie «activitatea socială în sine (în ea însăși)» iar nu «a învățătorului în sine» – ceea ce n-are nici un sens – tot așa cum a vrut să scrie «atît» în loc de «precum» și «al școalei», «al învățătorului» în loc de «a școalei», «a învățătorului».

Să nu se mîhnească însă domnul Bădărău prea mult constatînd aceste mici abateri de la gramatică și de la limba strămoșească. Domnia sa se găsește în cea mai bună companie de pe lume. Nici unul dintre oamenii noștri politici, din conducătorii firești ai poporului, nu vorbește și nu scrie mai abitir.” (T. Arghezi, „România viitoare”, în Viața socială, an II, nr. 2, feb. 1911)


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „O slăbiciune națională: teama de a ne reaminti eșecurile”

  • neputința noastră istorică de a ne pregăti pentru ceva, de a veni în întîmpinarea evenimentelor schimbătoare de destin

    putinta cred ca a existat, insa nevoia de putinta a fost mai mica decit cea de neputinta.

    procesul de ‘venire in intampinarea evenimentelor schimbatoare’ e el insusi unul propriu destinului, deci are si el sorocul lui.
    faza e ca acusica evenimentele sint intr atat de schimbatoare incat …ori aratam ca sintem capabili sa venim in intampinarea lor, ori in destinul nostru scrie ca sintem incapabili si cu asta basta :))

    alt moment de ‘venire in intampinare’ nu va mai fi, deci vom afla in curind …cum ne am tesut destinul,
    pentru ca pe acesta noi! l am tesut,, de a lungul generatiilor, din generatie in generatie, dintr un anotimp in altul, ale natiei toate,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *