O societate împăcată cu ea însăși poate construi viitor pentru oamenii ei

Dacă îmi doresc ceva? Da, îmi doresc liniște! Cel puțin asta este percepția mea despre tot ce are nevoie întreaga societate: de liniște și de renunțare la resentimente, frustrare și ură.
Vremurile ce se aștern în fața noastră ne provoacă, par că ne testează puterile și simțurile, ne cer prea mult, prea greu. Par și cred că și sunt atât de injuste și nedrepte.

Și totul ia naștere din complexul de nedreptățire, pe care fiecare dintre noi îl simte. Dacă am avea puterea de a pătrunde în sufletele oamenilor, am vedea că sunt măcinate de tristețe și că fiecare se simte nedreptățit de către cineva , se simte umilit, ofensat, mințit, înșelat. Poate fi însă și o percepție greșită, însă de la sentimentul de nedreptate la acela de a nutri resentimente față de oamenii de lângă noi, nu este decât un infim pas.

Aceste supărări se transformă în ranchiună și ostilitate față de oameni, pe care le lăsăm să ne inunde, să ne frământe și să lase răni dureros de adânci, iar liniștea după care tânjim se transformă în războaie interioare care ne mistuie.

Oricare dintre noi simte aceste nedreptăți, fie ele gesturi minore, fie probleme cu adevărat importante.
Cumulul acestor resentimente ne-a modificat structural ca oameni, ne-a făcut să nu mai găsim puterea toleranței, încrederii, iubirii și empatiei.

Dar paradoxul vine din faptul că ne manifestăm aceste trăiri doar la nivel distructiv, nicidecum constructiv. Că le manifestăm doar între noi, cei care ar trebui să fim uniți, dar găsim resurse uriașe să-I înțelegem și tolerăm pe conducătorii noștri. Păstrăm resentimente față de vecinul de peste gard pentru că ne-a udat cu furtunul rufele de pe uscător, dar tolerăm miniștri fără diplome reale de studii, lideri cu CV-uri false, minciuni turnate cu pâlnia pe gâturile noastre.

Purtăm dușmănie unor oameni care au făcut greșeli minore , dar tolerăm tot felul de indivizi, și individe, care fac și aplică legi pentru noi.
Îl urâm pe cel de la ghișeu pentru că ne trezim cu o poprire pe 7 lei, dar îl tolerăm pe cel care nu a plătit sute de milioane TVA, și chiar îl compătimim.
Cu adevărat îmi doresc liniște și toleranță, dar într-o măsură firească.

Amărăciunea și resentimentele sunt distrugătoare și ne invadează gândurile, recurgem la acțiuni conștiente sau inconștiente. Cu cât le lăsăm mai mult să se cuibărească în noi, cu atât mai puțin vom găsi liniștea sau fericirea.

Dar și toleranța infinită este la rândul ei distructivă, pentru că ne pune etichete și ne transformă în gloate fără idealuri.
Se spune că e mai bine să nu avem așteptări dacă vrem să nu fim dezamăgiți. E ușor să scrii, e mai greu să practici. Nu poți fi de piatră, nu poți să nu ai sentimente pe care să ți le simți rănite, nu poți fi lipsit de umanitate și să nu te pătrundă, până în străfundul inimii, nedreptățile ce le simți asupra ta.

Mi se întâmplă atât de des să îmi doresc din adâncul inimii să ajut, să fac bine, să întind o mână de ajutor, să fiu un umăr de sprijin, însă de prea multe ori aceste gesturi capătă o conotație greșită, iar durerea nedreptății ce mi se face, mă invadează, mă acaparează și mă face să nu fiu eu.

Tocmai din acest motiv, ajung să spun că tot ce îmi doresc este liniște. Liniștea faptelor, gesturilor, gândurilor mele, liniștea vremurilor încrâncenate și grele, liniștea care poate să construiască nu să distrugă, liniștea care să aducă bunăstare și siguranță.

În liniștea gândurilor, am putea face lucruri benefice și utile, o societate împăcată cu ea însăși poate construi viitor pentru oamenii ei.
Din aceste motive, tot ce îmi doresc este liniște.