O tradiție românească: Manipularea îndemânatecă a Constituției în funcție de interese

1. Observație pătrunzătoare a lui Stelian Popescu în comentariul S-a potolit din Universul, 1 iunie 1934: „Afară de neprevăzutul şi neînţelesul care se amestescă aşa de des în politica noastră internă.”
Valabil și azi pentru a surprinde cam tot ce se întîmplă pe scena noastră politică.

2. D-ale CIA. După eșecul din Golful Porcilor ( SUA a încercat între 17 – 19 aprilie 1961, să invadeze Cuba, dar Fidel Castro a reușit s-o oprească , umilind CIA și pe președintele John Kennedy) inspectorul general al CIA, Lyman Kirkpatrick a întocmit un Raport. Destinul acestuia? O formidabilă poveste. Scrie Tim Weiner în CIA. O istorie secretă, varianta românească a cărții Legacy of Ashes: The History if the CIA, apărută în 2007:

„Inspectorul general al CIA, Lyman Kirkpatrick, a făcut propria evaluare a situaţiei din Golful Porcilor, ajungînd la concluzia că Dulles şi Bissell nu reuşiseră să îi informeze precis şi realist pe doi preşedinţi şi două administraţii diferite despre operaţiuni. Dacă CIA voia să mai rămînă activă, spunea Kirkpatrick, trebuia să îşi îmbunătăţească organizarea şi modul de administrare. Adjunctul lui Dulles, generalul Cabell, l-a avertizat că dacă raportul ar fi ajuns pe mîini greşite, ar fi distrus Agenţia. Dulles consimţi. A avut grijă ca raportul să fie «îngropat». Nouăsprezece din cele douăzeci de copii au fost adunate şi distruse. Singura copie care a supravieţuit a rămas ascunsă pentru aproape patruzeci de ani.”

3. Nae Ionescu se preocupă în vara lui 1928 de Refuzul Regenței de a încredința țărăniștilor puterea. Printre altele, în comentariul Problema politicei românești, el atrage atenția asupra interpretării abuzive a prevederii constituționale privind desemnarea premierului. Prilej de a pune în discuție eforturile românești de a așeza o prăpastie între textul Legii fundamentale și transpunerea sa în practică:

„Constituționalismul nostru a fost întotdeauna de o formă specială. Între textul scris al pactului fundamental și realizarea lui practică s-a putut constata o discrepanță statornică. Nu conflict, nu călcare în picioare a acestui text, ci îndemînatecă mînuire a lui. Căci, cu aceleași articole de Constituție, noi am fi putut duce o viață ca aceea a Angliei, sau ca acea pe care am dus-o. Există deci imponderabile în constituționalismul nostru, cari se grupează toate într-un fel de… drept consuetudinar; în virtutea căruia regele a exercitat anumite prerogative nescrise, de natură a-i asigura o incontestabilă prioritate asupra celuilalt factor constituțional – națiunea.

Teoretic, asemenea raporturi de forță jenează. Pentru că neîncadrîndu-se în sistemul monarhiei absolute, cu totul altul decît cel constituțional, dar păstrînd totuși anumite prerogative ale absolutismului, aceste procedee delimitează o situație hibridă. Pe care țara a suportat-o ușor, atîta timp cît aceste prerogative erau exercitate de rege; grație naturii mistice a persoanei regale.” (Nae Ionescu, Problema politicei românești, Cuvîntul, 12 iunie 1928)

4. În primii ani postdecembriști, Ion Iliescu a lansat sintagma „o anumită parte a presei”. Se înțelegea prin asta presa care-l critica. Era doar o anumită parte, deoarece, în viziunea șefului FSN de atunci, presa în general era corectă, în sensul că-l alinta. Citind publicistica lui Ion Vinea, descopăr că formula a fost folosită, chiar dacă nițel schimbată, apărînd ca „o anumită presă”, de Liberalii lui Ionel Brătianu pentru a acuza presa care-i critica. Din comentariul „O anumită presă”, tipărit în Chemarea din 18 ianuarie 1920 pricepem că sintagma era folosită, ca și pe vremea FSN-ismului triumfător, ca injurie:

„Nu e vorba de Viitorul și Independența, după cum cu atît mai puțin e vorba de Chemarea. Căci cine citește în foaia noastră expresia prea întrebuințată și atotdisprețuitoare «o anumită presă» trebuie să se gîndească neapărat la foile liberale și burgheze, la ziarele adversare nouă. Inevitabil însă, același cuvînt ne designează și ne evocă pe noi, atunci cînd l-ați găsit repetat, eternizat, pisălogit în coloanele Viitorului. Dar îl veți întîlni în toate ziarele și în toate gazetele. Superb și delicat dispreț, cînd a fost rostit odată, de mult, în franțuzește, un certain presse, astăzi, mulțumită înaltei stime pe care Românimea o păstrează Independenței, și Independența Epocii și Îndreptării și altor jurnale burgheze, s-a transformat de acum într-o injurie anodină și pipernicită din vocabularul polemicilor politice. În cafenele, în cluburi, în Parlament, ratații, politicienii, miniștrii vorbesc cu o ironie gratuită despre această anumită presă, despre presa adversară și incomodă micilor lor personalități, micilor lor interese. Așa că, astăzi, citind maculatura cotidiană, ne-am pomenit că toată presa a devenit «anumită» – fiindcă fiecare ziar are un concurent și un adversar și fiecare absolvent al claselor primare citește o gazetă care și detestă mai multe altele care sînt «anumite».”