Vladimir Putin, în interviul acordat lui Tucker Carlson: ”Invadarea unei ţări NATO este un scenariu exclus”

O zi amânată…

E abia ora 8. Dimineața de primăvară se arată nerăbdătoare și mă zorește s-o însoțesc printre pomii înfloriți. Ezit, toropit de voluptatea lenevelii matinale. Deodată, ecranul telefonului mobil se luminează și pâlpâie agasant. Un client vechi, îl recunosc după ultimele trei cifre, memoria mea păstrează involuntar terminația numărului, că tot n-am o agendă în aparat, la naiba cu atâta inteligență artificială! Ce l-o fi îndemnat să mă caute într-atât de devreme? mă întreb cu oareșce îngrijorare. „Voiam să vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut până acum ! Mai mult de atât nu se putea! Cum azi va fi pronunțarea, am zis să mă grăbesc, că dacă va rămâne definitivă sentința, s-ar putea să nu mai am timp să vă împărtășesc lucrurile astea. Deja mi-am aranjat bagajul, am încropit și lista persoanelor care să mă viziteze în penitenciar. Apropo, mă duc eu la poliție, ori îi aștept acasă?” Isprăvim delicata conversație, nu înainte de a-l liniști cât de cât, asigurându-l că visul ce m-a colindat azi-noapte prevestește amânarea verdictului. Pfu, nu-i tocmai dialogul cu care să începi o zi, dar viața avocatului nu-i altfel – un șir de mici sau mari drame. Încerc să le alung, deși… Răsfoiesc un ziar de sport…

„Eșecul este inevitabil, doar suferința este o alegere!” ne povățuiește Cristina Pîrv, cândva voleibalistă de top în Europa. Altceva, totuși, m-a zgândărit în interviul său, nicidecum vorbele ei cu tâlc, împrumutate probabil din maldărul de citate azvârlite pe rețelele de socializare întru dezvoltarea personală, chipurile! Așadar, fosta mare sportivă, întoarsă recent pe meleagurile natale la capătul a două decenii de pribegie sportivă glorioasă, mărturisește ceva îngrozitor: „Pe copiii mei nici nu voiam să-i învăț românește, pentru că nu mă gândeam la revenire.”[1] Și ce bănuiam, că românașii noștri din diaspora se leapădă cam la a doua generație de limba strămășilor lor, se confirmă. Din păcate, aceasta este cruda realitate, însă nimeni nu se sinchisește s-o dezbată public… Ar fi contra curentului, întrucât, astăzi, dorința arzătoare a conaționalilor mei e să se strămute în străinătate, motivele fiind cu duiumul. De la întâmplările din jurul estic, întotdeauna vitrege, până la cele din interiorul arcului carpatic, cuprinzând mentalitățile și năravurile pământului, precum și nevolnicia clasei politice.

Ce-o face clientul meu, olimpic la matematică în facultate? Cui îi pasă de asemenea amănunte acum? Omul bate spre șaptezeci de ani și este târât prin instanță sub o acuzație absurdă – complicitate inexistentă la un abuz în serviciu. Fapta s-ar fi petrecut în … 2008 și brusc totul s-a schimbat pentru el. Nu mai contează că are o societate comercială cu un rulaj însemnat al afacerii și cu o groază de angajați, nimic! Destinul i s-a strâns în acest dosar penal, cu un deznodământ intermediar deloc confortabil – 5 ani închisoare. Mi-l imaginez frământându-se și învârtindu-se prin casă ca un ins încolțit de spaime. Nici eu nu sunt mai bine… Stau ca pe ghimpi și îmi pierd vremea frunzărind ziarul…

Wow, englezii de la publicația Four Four Two au plasat „Steaua ’84-’89” pe locul 42 într-un clasament all-time al celor mai bune formații de fotbal din lume (de club și naționale). Din prezentarea însăilată pe fugă, se pare, aflăm că „adevărul e ceva rar când vine vorba despre România condusă de dictatorul Ceaușescu. Totuși, în ciuda tuturor favoritismelor de care a beneficiat, Steaua a reușit câteva performanțe remarcabile. Practic, ar fi putut fi denumită România Harlem Globetrotters, condusă de Victor Pițurcă, dar mai ales de arta grațioasă a lui Belodedici.”[2] Vasăzică, perfizi ca-ntotdeauna, supușii Coroanei nu se dezbară de clișeele unsuroase și infantile, așa că o țin gaia mațu’ cu dictatorul și cu neadevărul din hulita perioadă. Tocmai ei, trăitori ai unui spațiu din care s-au propagat gogomănii și ticăloșii planetare odioase. Altminteri, minciunile produse de sistemul comunist erau niște copilării în comparație cu cele scornite de sistemul capitalist, să fim serioși ! Dar, de parcă nu le ajungea reaua-credință, jurnaliștii din „Albion” se vădesc a fi și necunoscători ai fenomenului. Proști, adică, în limbajul frust de pe Dâmbovița. Păi, cum să susții enormitatea că Steaua „optzecistă” a fost condusă de Pițurcă? Ce-or zice Bölöni și Tudorel Stoica, fotbaliștii fundamentali ai acelei echipe prodigioase? Sau explozivul Lăcătuș, aripa fără de care povestea nu s-ar mai povesti! Ca să nu-l aduc în discuție și pe Emeric Jenei, antrenorul plin de tact și de inspirație. Sigur, rolul inesteticului „pomanagiu”, de-o eficiență uimitoare, altcumva, nu se cade a fi ignorat, dar nici exagerat aiurea, fiindcă mai suntem destui din vremea aia. Însă adevărul e ceva rar când vine vorba despre urmașii celor care au jefuit secole în șir popoare și au comis genociduri cu nemiluita, în numele sfântului colonialism britanic… Bașca noianul de crime săvârșite de dinastiile regilor blestemați, obsedați să-și păstreze tronul. Ori să-l dobândească, Maurice Druon[3] i-a surprins memorabil în toată bestialitatea lor vărsătoare de sânge. Uf, m-am răcorit!

Primesc mesajul izbăvitor. Momentan. Pronunțarea se amână cu încă o lună. Plecăciune, prietene Onir, te-ai dovedit iarăși loial cu mine, ca mai mereu! Cum aș trăi în lipsa semnelor tale nocturne? mă iscodesc cu groază. Cum o fi primit vestea clientul meu? Evit să-l sun, n-ar avea rost…

M-am relaxat, oarecum. Nu-i singura zi amânată din calendarul ce mi s-a sorocit… Intru în alt regim de lectură, dimpreună cu confesiunile „omului limbii române”, distinsa Mariana Badea, care ne asigură pe un ton optimist că „viitorul acestui popor este trecutul lui. Va rezista în continuare.”[4] Deie Dumnezeu! Mă rog și eu să se împlinească premoniția dătătoare de speranțe, deși… Și mai observă dascălul atâtor generații că, din păcate, „inteligența a devenit un apanaj discret al omenirii și ar trebui descarcerată. Cultura nu se vinde deloc. Trăim vremurile definite de Tudor Mușatescu: «Când cărțile se vând greu, oamenii se vând ușor, iar țara se dă pe degeaba».”[5] Cu profesori din stirpea rară a însămânțătorilor de entuziasm și educație, aidoma doamnei Mariana Badea, nădăjduiesc în supraviețuirea României, numai că timpul nu mai are răbdare cu noi, ăștia veniți din trecutul îngropat pe veci și inadecvați iremediabil toanelor globaliste și digitalizării prostiei.


[1] Înterviul acordat jurnaliștilor Andrei Crăițoiu și Vlad Nedelea, în Gazeta Sporturilor.

[2] Gazeta Sporturilor

[3] Maurice Druon, Regii blestemați

[4] Mariana Badea, în interviul Omul limbii române, acordat Emiliei Chebac în QMagazine

[5] Mariana Badea, în interviul Omul limbii române, acordat Emiliei Chebac în QMagazine


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *