România a câștigat meciul contra Ucrainei cu 3-0, în primul meci al grupei E de la EURO 2024

O zi ca oricare alta

Nu zăbovesc cine știe cât în sala de judecată. Suficient însă ca să mă dedau reflecțiilor pe marginea condiției umane. În boxă, un tinerel își recunoaște vinovăția cu un firesc dezarmant. Culmea, e și recidivist. S-a specializat în furturi și tâlhării, nu face niciun secret din asta. Parcă ar vorbi despre altă persoană atunci când povestește cele întâmplate. Îl privesc cu atenție și observ că pe gât și-a tatuat o cruce. Ce paradox, un păcătos penal cu semnul cristic pe corp. Și l-o fi pirogravat pe piele din dorința de a nu fi prins și deferit justiției ? Dumnezeu știe, deși mă îndoiesc că Atoatefăcătorul se sinchisește de soarta acestor eșuați social.

Părăsesc tribunalul cu o senzație de zădărnicie, de neputință. De unde și sentimentul neasemuit al eliberării. Măcar vremelnice. Soarele pâlpâie timid, cu dinți de iarnă. Aerul rece îmi alungă frământările. În definitiv, nu pot schimba nimic din mersul omenirii, ce atâta zbucium. Mă zgâiesc la o vitrină cu niscaiva picturi. De fapt, niște scălâmbăieli în ulei. Stau minute în șir, doar, doar oi înțelege ceva. Degeaba. Mărturisesc deloc încolţit de vreo ruşine că nu prea pricep nimic din produsele artistice recente, nu numai ale noastre, ale valahilor, ci şi ale restului omenirii. Gustul meu estetic are alte repere, altă educaţie, nu a fost pregătit pentru cacofoniile de azi. Când îmi pierdusem speranța și aproape că-mi recunoșteam limitele, criticul Pavel Şușară mă lămurește afabil: „Arta s-a democratizat. Nu mai e artist cine are talent, ci e artist cine se autodefinește drept artist. Și într-o epocă în care deviaţiile de orice fel sunt omagiate şi omologate drept noua normalitate, nici arta nu mai poate fi Leonardo da Vinci sau Michelangelo. Sunt nişte anacronici!”[1]

Plec mâhnit mai departe, printr-un București al înstrăinării, încruntat și murdar, ponosit. Nici pic de zâmbete, de căldură. Pe un zid de lângă Palatul Victoria, cineva a desenat harta României Mari și chipurile câtorva domnitori, între care Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul, iar alături a scris niște cuvinte al căror mesaj mă rog să se împlinească odată și odată: „Renaștem din resturi împrăștiate de istorie.” Dar, din păcate, resturile nu mai au memorie și nu mai simt românește. Ne-am cosmopolizat, ne-am multiculturalizat, și am uitat cum se numește grebla strămoșească. Vremurile din urmă mi-au răpit orice speranță, viitorul și-a pierdut conturul.

Urc într-un taxi, grăbit să ajung acasă, acolo unde nu pătrund miasmele realității. Șoferul nu și-a isprăvit siesta și-și suge dinții cu o voluptate sâcâitoare, scoțându-mă din sărite. Noroc că la radio e o melodie de demult… Vocile inconfundabile ale soților Stela Enache și Florin Bogardo se îngână diafan… Devin melancolic. Deh, boala generației mele… Ascult cufundat înlăuntru-mi, departe de prezentul metastazat…

„Suntem doi gemeni pescăruşi albaştri
Legaţi cu un fir de nimenea văzut
Ce-am coborât odată dintre aştri
Care ne-au zămislit şi ne-au născut

Iubirea mea înmugureşte-n tine
Iubirea ta începe cu a mea
Şi-n ochii tăi oglinzi cu ape line
Ard ochii mei oglinzi de peruzea

Dragostea noastră e dincolo de vreme
Iar umbra începe să ni se confunde
Purtăm pe frunte-n loc de diademe
Solarele lumini răsfrânte-n unde

Suntem doi gemeni pescăruşi albaştri
Care am venit purtaţi pe val de vânt
Trecând prin vămi de stele şi de aştri
Iubirea s-o aducem pe pământ.

Iubirea mea înmugureşte-n tine
Iubirea ta începe cu a mea
Şi-n ochii tăi oglinzi cu ape line
Ard ochii mei oglinzi de pe uscat

Dragostea noastră e dincolo de vreme
Iar umbra începe să ni se confunde
Purtăm pe frunte-n loc de diademe
Solarele lumini răsfrânte-n unde.

Suntem doi gemeni pescăruşi albaştri
Care am venit purtaţi pe val de vânt
Trecând prin vămi de stele şi de aştri
Iubirea s-o aducem pe pământ.”[2]

Din nefericire, nimeni nu se mai învrednicește să aducă iubirea pe pământ! Dimpotrivă. La doi pași de noi, explodează bombele și oamenii sunt sfârtecați, amestecați cu țărâna în numele patriei. Chiar, ce-i patria? Nimic. Ba, nu, e numele tuturor masacrelor locale ori internaționale și al tragediilor declanșate de liderii paranoici. La naiba, totul e viață. Restul nu-i decât minciună! Una patriotică, desigur…


[1] QMagazine, martie 2022, martie 2022

[2] Teodora Popa Mazilu, Balada pescăruşilor albaştri


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *