Oameni fără populație

Tratatele de medicină învechită apucaseră să descifreze destule taine ale sutei de miliarde de neuroni de care dispune fiecare biped fără pene și cu unghii late, inclusiv faptul că „folosim” sub 10% din această „capacitate de calcul”. E o aproximație nu tocmai fondată și îngrijorătoare, exprimată într-un mod cu totul nefericit, deoarece se înțelege că restul neuronilor (cam 90 de miliarde) rămân nefolosiți, când de fapt sunt utilizați inconștient, adică fără solicitarea atenției sau aprobării noastre. Spun „îngrijorătoare”, pentru că asta ar însemna, totuși, că fiecare dintre noi poate utiliza conștient un număr de neuroni egal cu populația actuală a planetei. E ușor înfiorător, dacă ne gândim la abilitățile utilizatorului obișnuit, și de-a dreptul spărietor dacă ne gândim la sangvinarii științifici de rit nou, care sunt convinși că inteligența artificială e cea care la aduce cumpărăturile la ușă și au mare grijă să nu se trezească morți într-o bună zi.

Din fericire, pentru mulți indivizi ai speciei noastre cei opt miliarde de neuroni controlabili conștient sunt în bună măsură imaginari, după cum ne arată Marele Circ Sanitar pe altarul căruia au fost jertfite toate abilitățile de a utiliza respectiva populație. Jumătate de planetă le-a plecat cu trotineta, ca să-și afișeze genul fluid, iar printre cei rămași fac ravagii epidemiile de lipotimii și pareze. Totuși, asta nu e o tragedie. Deși e o notă foarte proastă pentru civilizația umană, descoperirea dă o notă foarte mare naturii. Ca să ne dăm seama de asta e suficientă o întrebare simplă: Ce-ar fi fost dacă, prin cine știe ce metode ori „tratamente”, omul ar fi preluat 80-90% din controlul conștient al creierului? Să zicem că odată cu buletinul ar putea primi și o pastilă care îi permite să-și folosească o parte din creier de zece ori mai mare decât înainte. Ce s-ar întâmpla?

Răspunsul n-ar trebui să fie un mare mister. Pentru 99 de oameni dintr-o sută asta ar însemna zero șanse de a supraviețui o oră. Presupunând că o astfel de capacitate sporită de control al proceselor cerebrale le-ar permite să gestioneze procese complexe ca respirația sau circulația sanguină, abilitatea lor de a lua decizii „bine informate” și de a controla consecvent un flux de informații – aceeași care îi face să decidă la prânz că afară e noapte, doar fiindcă așa a zis un pompier sanitar – nu le-ar permite să-și întrețină pulsul și respirația nici cu ajutorul întregii „inteligențe artificiale” din lume. Practic, un astfel de scenariu ar asigura dispariția rasei umane, fiindcă nici cei capabili să controleze azi opt miliarde de neuroni n-ar face față prea multă vreme noii stări de progres, dintr-un motiv foarte simplu: trebuie să doarmă. Cum spuneam, natura ia o notă foarte mare la construcția sistemelor neuronale.

Dar avem nevoie de astfel de scenarii pentru a descoperi până unde am progresat cu utilizarea populației enorme de neuroni pe care se presupune că i-am avea la dispoziție fiecare dintre noi? Nu tocmai. Pe măsură ce se scurtează secolul, devine tot mai greu de crezut că istoria e mersul Spiritului prin lume, cum zicea exaltatul Hegel. Și se adeverește, în fiecare zi, spusa unuia dintre ultimii discipoli ai lui, Alexandr Zinoviev: „Trei sau mai multe miliarde de debili mintal înarmați cu o tehnică fabuloasă – este greu de imaginat un coșmar mai mare”.