Oamenii-îngeri

– Tataie, cine este cel mai bun om din lume?
– Cel care alege să fie părinte pentru copiii dezmoșteniți de soartă.Și nu sunt puțini nici primii, nici ultimii… Deci, cel mai bun om din lume nu-i doar unul, ci mai mulți, binecuvântați să fie în veci !

Iosif Rotariu a fost un fotbalist exemplar, ca atitudine și angajament fizic, ca disciplină tactică, și nu țin minte meciurile lui mediocre. Omul cu același nume l-a surclasat însă pe tricolorul de altădată, component al unor formații de calibru în Europa acelor vremuri. Păi, cine oare s-ar fi încumetat, după ce și-a văzut copiii la casele lor, să înfieze alții? Iar cei care sunt părinți cunosc la ce mă refer… În loc să-și aștepte nepoții și să învețe rolul de bunic, „jandarmul” de odinioară al inegalabilului Maradona[1] a adoptat doi prichindei, dar nu oricum: „Când am înfiat copila, care avusese oasele rupte, știind prin ce grozăvii trecuse fără să se plângă, mi-am zis că trebuie să fac ceva, să-i pot fi alături, să o pot ajuta în orice moment. Asta m-a ambiționat mult. Cum adică, fata mea nu se plânge, dar mă plâng eu că nu pot să fac ceva, că e prea greu sau că sunt prea obosit? Și de atunci am schimbat tot! Nu eram eu vreun băutor, dar de atunci n-am mai pus gura pe băutură, nici măcar o bere sau un pahar de vin, nici măcar pe la ocazii. Și am început să merg la sala de fitness aproape zilnic. Noi am salvat-o pe Kassandra, dar copila asta m-a salvat și ea pe mine! Iar acum e domnișoară, dar când vine și mă ia în brațe, mă pupă și îmi spune: «Tati, te iubesc!», e cea mai mare satisfacție sufletească.”[2] Vasăzică, și salvatorii au nevoie câteodată să fie salvați…. Salvatorii salvatorilor… De ce miracole este în stare viața asta în anumite momente de grație divină. Dar cu cât chin, cu câtă suferință, ascultați numai: „Îmi amintesc cum, când erau mici, Cristinel a învățat-o pe Kassandra să meargă. El avea cinci ani, ea avea trei, abia o adusesem. Avea probleme mari, dureri, stătea numai în pat. Și Cristinel s-a pus în genunchi la doi-trei metri de pat și o chema la el, cu mâinile întinse. Iar ea s-a dat jos, a făcut câțiva pași și a căzut în brațele lui. Și au tot făcut asta, de mai multe ori. Eu stăteam într-un colț de cameră și îi priveam, cu sufletul plin. A fost o lecție pentru mine. Iar ei au rămas la fel și acum, foarte apropiați, se iubesc ca frații. Doi copii foarte buni.”[3] Astăzi, „Kassandra e o domnișoară, are șaptesprezece ani, învață la «Shakespeare», a terminat clasa a X-a cu media 9,64 și vrea să dea la facultate la Management. Iar Cristinel are nouăsprezece ani și deja s-a angajat la o firmă de montaj panouri fotovoltaice.”[4]

Citesc și recitesc cu ochii inundați de lacrimi scurta confesiune și simt o usturime pe obraz. Palma primită de la ființa aceasta aproape neverosimilă ar trebui să ne dea de gândit tuturor. Este lecția cea mai înălțătoare pe care un muritor poate s-o predea semenilor săi. Doar că nu oricine are un astfel de dar dumnezeiesc, e nevoie de ceva în plus. De aripi de înger crescute pe un suflet în care să ne ascundem toți de rușine. Condiția umană îi reabilitează uneori pe bieții muritori, semn că nu ne-am degradat într-atât încât să ne pierdem conștiința propriului rost pe pământ. Iosif Rotariu și soția sa sunt chiar îngerii cărora se cade să le mulțumim cu evlavie și să nu uităm niciodată că omul este, adesea, însuși Dumnezeu.
Așa că, iertați-ne meschinăria și lipsa de empatie, de dragoste pentru aproapele nostru! Gestul vostru ne salvează, întru câtva, și pe noi, spectatorii unei lumi în derivă…

P.S.: Demult, copilul unor prieteni a avut nenorocul să fie implicat într-un accident rutier, soldat cu decesul a două persoane, soț și soție, aflate în celălalt autoturism. Ceasul acela blestemat părea să lase pe drumuri doi pișpirei. Din fericire, minunile n-au dispărut și prietenii mei i-au luat lângă ei pe orfani (soră și frate), le-au cumpărat locuințe, schimbându-le soarta potrivnică. „În fiecare seară le citeam dintr-o carte de basme și mititeii adormeau în brațele mele”, îmi spunea noua mamă, devenită bunică deunăzi. Anii au trecut ca nebunii și nefericiții de ieri au absolvit câte două facultăți și au deja prunci. „Îi iubim ca pe copiii noștri, așa a vrut Cel de Sus. Le-am oferit iubire, ne oferă iubire !” îi aud mereu pe cei doi oameni-îngeri răspunzându-mi ori de câte ori îi întreb ce mai fac „micuții”.

[1] Iosif Rotariu mai face o dezvăluire: „Am plâns când am auzit că a murit Maradona! Nu fiindcă l-am ținut eu la Mondialul din Italia, ci pentru că mi-aș fi dorit să-l mai văd măcar pe la meciuri demonstrative sau caritabile. Nu ne-am mai întâlnit niciodată. A fost cel mai mare.”

[2] Interviul acordat de Iosif Rotariu jurnaliștilor Marius Mărgărit și Vlad Nedelea, în Gazeta Sporturilor

[3] Ibidem

[4] Interviul acordat de Iosif Rotariu jurnaliștilor Marius Mărgărit și Vlad Nedelea, în Gazeta Sporturilor