Oamenii umbră vor deveni popoarele lumii

Lucrez în comerț de când mă știu, am copilărit în magazin, m-am format și am învățat negustorie de la tatăl meu și, în timp, mi-am format ceea ce se numește simțul pieței. Simt când lucrurile urmează să meargă bine în piață, când lumea are bani și prosperă, simt ceea ce își doresc oamenii, ce mărfuri prind și care nu, și, mai ales, am simțul perioadelor bune și rele.

Acum trăim vremuri extraordinar de dificile. Nu doar că asta se resimte în încasările generale, dar se simte și în tendința pieței. Am mai văzut perioade grele, am mai văzut luni moarte, nu asta mă sperie, ci faptul că asistăm încet, dar sigur la un gripaj feroce al pieței. Pur și simplu, sărăcia care se instalează, ca efect al primului lockdown și de frica celui de- al doilea, se simte tot mai mult. Am mai văzut vremuri grele, dar cele de acum nu se compară nici măcar cu vremurile foarte grele ale crizei din 2008. Mi le amintesc și pe acelea, îmi amintesc perfect falimentele în lanț, îmi amintesc cum prieteni și cunoștințe sărăceau.

Dar acum e cu totul altceva. Atunci tot se mai făcea vânzare, se vindea marfă mai ieftină, mai simplă, dar tot se vindea. Acum, piața cade de la zi la zi. Bruma de bani pe care oamenii o mai au nu este risipită. Nu doar că nu mai există cerere, ci ușor, ușor nu mai există nici ofertă.

Pe capete ușor, ușor trag obloanele inclusiv furnizori și ramuri întregi din economie pe verticală. Oamenii vin, se uită și pleacă. Cam asta a rămas din tot comerțul. Țin să subliniez că magazinul nostru nu face parte din industria ospitalității, eu încă am voie să țin prăvălia deschisă, dar ce folos? Nu doar că zi după zi nu mai este cine să ne cumpere mărfurile, dar pas cu pas, nu va mai fi nici cine să producă mărfuri. Mulți spun, cu o naivitate și o candoare care denotă bune intenții, că se va muri de foame, că nu vom mai avea nici ce mânca. Deși și eu cred că toată economia se va prăbuși și se va preface într-un imens morman de moloz, nu cred că se va muri de foame.

Nu despre mâncare e vorba. Mâncare va fi. Ceea ce se întâmplă sub ochii noștri, zi după zi, este ceva cu mult mai crud, mai rău și mai negru decât orice foamete, dispare un model social cu totul. Omul este, sub ochii noștri, redesenat, distrus ca ființă socială, este dezobișnuit să trăiască alături de prieteni, familie.

Omul este extras din comunitate, atomizat și obișnuit cu o austeritatea nemaivăzută în istoria noastră. Cred că rezultatul final a ceea ce trăim noi va fi o societate în care odioasa declarație pe propria răspundere va deveni parte din noua normalitate.

După distrugerea unor componente vaste din economie, în generozitatea lor, guvernele lumii vor oferi antreprenorilor în faliment, angajaților rămași fără serviciu, celor cu profesii liberale, o soluție salvatoare pentru care noi, bietele oi naive vom mulțumi cu aplauze furtunoase. Acea soluție va fi una pe care ați mai auzit-o de-a lungul timpului într-un context diferit, respectiv cel legat de efectele robotizării economiei.

Este vorba de soluția odioasă a venitului minim garantat. De ce spun că este odioasă această soluție? Pentru că libertatea în sine, actualul nostru model social, viața noastră de zi cu zi, credința, bucuria de trăi, toate ne vor fi luate în schimbul unui preț infim. Un blid de mâncare asigurat pe lună, un minim de venituri și un trai mediocru-sărăcăcios vor fi surogatele cu care vă vor plăti pentru a accepta că ”lumea nu mai poate fi la fel”. Prețul pentru #stăm acasă va fi un blid de mâncare asigurat de atotputernicele autorități.

Crâncenul și apaticul egalitarism va lua locul libertății, credinței, bucuriei de trăi, nunților, petrecerilor, vacanțelor, afacerilor personale, liberei inițiative private, reuniunilor de familie, iubirii și fericirii. Omul nou se naște sub ochii noștri, o simt și văd asta zi după zi.

Omul nou nu va mai consuma decât ceea ce are voie să consume, nu va mai fi consumerist, nu se mai duce în concedii, vacanțe, nu va mai socializa, va învăța online, va socializa online, va iubi online și se va topi în marea masă amorfă și anonimă de oameni umbră care vor deveni popoarele lumii. Poate credeți că exagerez, dar nu exagerez. Piața, economia, afacerile mor zi după zi, iar alături de ele, și de clasa antreprenorilor, moare și libertatea economică, alături de celelalte libertăți civile. Să renunți la bucuria muncii, la bucuria de a trăi printre oameni și alături de ei, să renunți la afaceri, distracție, iubire, pentru un polonic amar de mâncare va fi pactul pe care întreaga omenire îl va semna. Aceasta este predicția mea. În încheiere, cu riscul de cădea în patetic vă las cu un ultim gând, niciodată un stomac plin nu va compensa o inima goală.