Premierul desemnat, Nicolae Ciucă, sabotat chiar din interiorul PNL: „Voi face tot ce este omenește posibil să avem guvern”

Observația intens atentă versus cunoaștere falsă

„Beware of false knowledge: it is more dangerous than ignorance” – G. Bernard Shaw

„Eu nu-l citesc pe Boris Pasternak. Doctor Jivago? Ispită! Ideile lui te pot face să vrei să comiți adulter. E împotriva familiei”, zise rusoaica moscovită, care studiase literatura engleză în capitala Federației Ruse.
„Tolstoi? Împotrivă tradițiilor și bisericii ortodoxe. Otravă pentru marele suflet rus, de la obârșii.”

Cavalerul Tristei figuri plecase călare pe Rocinante în marea aventură a vieții, după ce devorase o bibliotecă de cărți ce-i aprinseseră imaginația, de-o plăsmui pe Dulcineea. De vină, inclusiv pentru moartea lui, au fost non-viața, plictisul, otrava – decăderea existenței celor din jur.

Și Madame Bovary citise romane sentimentale, cel mai probabil, dintr-o nevoie evazionistă din realitatea nisipoasă, distrugătoare de suflet. Imaginile pătrunse în minte o împingeau la granița dintre non-viață și vis. Mai intâi fugise la preot, să-i ceară ajutorul, dar nu găsi decât un altfel de nisip: „Roagă-te, fiica mea, salvarea e la Domnul”. Vorbe deșarte, ce-o catapultaseră mai abitir în brațele amanților.

Cărțile pot fi Capcană, la fel ca și știrile deșănțate, ce sapă groapa să cadă în ea toți ahtiații de breaking and non-breaking news, mistuiți de nevoia de a se informa. Din nevoia de informație și knowledge se dezvoltă și cunoașterea paralelă cu realitatea sau deconectată de ea. Când oamenii își culeg informația doar de la alții, și exclusiv din mass-media, ajung obtuzi și tot mai leneși, mai comozi în gândire și-n simțuri. Când ascultă, observă și interpretează prin parametrii cunoașterii lor anterioare (idei-imagini pe care ni le-am format deja, despre unii și alții, despre lumea din jur), se ajunge la false knowledge.

Capcane sunt și interpretările religioase, nevoia de miracole, orice dogmatică pornind de la Cuvintele ‘sacre’ și nu de la duhul faptelor concrete, trăite, la care trimit Cuvintele. Afirmații despre îngerul fotografiat la mormântul Părintelui Arsenie Boca, care i-ar fi apărut unei enoriașe, sau despre cum trebuie să ceri dezlegare de la duhovnic dacă vrei să citești psalmii lui Solomon, că altfel atragi osânda. Când am rugat-o pe acea femeie să-mi arate și mie îngerul imortalizat în android, s-a uitat cu spaimă la mine, ca la o distrugătoare de miracole. Decât asta, mai bine oameni săraci cu duhul. Mai bine ignoranți.

Arma împotriva cunoașterii false (false knowledge) eu cred că este în suflet, în mișcările psihicului: facultatea atenției și a observației pure, dincolo de orice modalitate ce te învață cum ‘să observi’. Să stai cu ceea ce observi, chiar dacă acel real e dureros. Paradoxul e că dacă stai o vreme atent, extrem de atent, durerea, frica, mânia dispar, odată cu observația care intră, se așază și apoi iese din tine. Ce rămâne e cunoașterea, înțelepciunea. Selma Lagerlof: „Cultura este ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ce-ai învățat”.

Abordarea ‘treci peste’ sa scapi de starea care ți-o produce atenția și observația, sau desfășurarea gândirii pornind de la observație și pentru a ‘rezolva’ stări negative și probleme, te conduc la false knowledge. Orice true knowledge care apare în clipă, în moment, și nu în urma unui proces elaborat al gândirii- gânduri din gânduri și alte gânduri – este adevărata armă a psihicului. Nu împotriva problemelor vieții, nici a trăirilor neroditoare care apar. Dar le poate pune ultimelor punct, dacă există și viziunea omului care vrei să devii și voința de a merge în acea direcție. Nu se pune punct problemelor, că astea nu depind numai de tine.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

14 comentarii pentru articolul „Observația intens atentă versus cunoaștere falsă”

  • Bine punctat, Paul, atunci când dăm de „true”, care neagă ideile și credințele de confort, începem să suferim. Si formele de iubire le-am putea recunoaște ca fiind adevărate, în reciprocitate sau nu, după ceea ce mișcă în noi. Doar că și în logica sentimentului, omul se poate usor agata de ce ar vrea să fie, de ce ar avea nevoie și la ce nu poate renunța, chiar știind că este fals-adevărat. ‘Adevărul’ fals vine din dorință, nevoie, speranță. Adică tot de la gând și gândire. Gandim frica, gândim plăcerea, gândim nevoia.

  • Majoritatea exemplelor, pana sa incepeti sa vorbiti de falsa cunoastere, par a fi diverse forme de (chiar de) iubire. Daca zic bine, atunci nu tin de logica sentimentala? E doar o intrebare naiva, dumneavoastra il intelegeti mai bine pe Ribot, eu nu.

    • @Spicy,

      Si daca ar tine de logica „sentimentala”, care-i diferenta? Sentimentul ori e true ori e false. Tocmai faptul ca unii refuza sa vada dovezile care le contrazic „sentimentul” creaza confuzie in capul lor. Sau no, daca prferi, in „sufletul” lor… 🙂

      • @Paul: Multumesc mult de tot Paul! Intrebarea era acolo unde e semnul intrebarii si aveam un interes practic, mai departe puteam prelua fara mare dificultate.
        (PS: Cu „preferinta”, pot sa prefer eu ceva, dar daca am zis logica, banuiesc ca ramanem pe scena mintii).

      • De acord- sentimentele ar trebui recunoscute ori ca true, ori ca false. Cand apare amestecul – fals adevarat si adevarat fals- ai intrat în Amazonul continuitatii dorinței și fricii.

  • @Monica,

    Dupa cum bine ai observat, mintea este capabila sa sesizeze „true knowledge” in orice clipa, de multe ori fix cand ne asteptam cel mai putin. Problema este ca atunci cand dam de „true”, prima reactie este de a nega, de a ne refugia in ideile deja inradacinate adanc in mintea noastra. Fie ca le-am luat din carti, de la parinti ori de la profesori, ideile „vechi” sunt in capul nostru si sunt „ale noastre”, fac parte din noi si nu putem renunta la ele fara sa „suferim”. Exemplul pe care l-ai dat cu poza ingerului este elocvent. In loc sa-si lase mintea sa digere si sa asimileze intrebarea ta de bun simt a „decis” pe baza altor „argumente” ca tu esti un pericol pentru ea. Norocul tau ca n-ai luat si-o bata-n cap!…
    Asta-i de fapt ce-am mai spus de cateva ori in diferite ocazii. Ca oamenii au deja in capul lor tot felul de idei, unele luate de prin carti altele din „proprie experienta” si le-au asezat la loc de cinste in mintea lor, facand din ele adevarate dogme ori axiome. Alea nu sunt negociabile si fereasca Domnu’ sa te atingi de ele ca ti-ai facut un dusman. De-asta eu prefer sa-mi tin gura atunci cand vad ca cineva se afla deja in faza de „negare” si respingere. Orice i-as mai spune, nu i-ar ajuta la nimic. Fiecare trebuie sa-si faca singur ordine in idei. Iar daca cineva nu vrea sa accepte ca se afla in eroare fix datorita unei idei „dragi”, in opinia mea poate sta si-o mie de ani holbandu-se si cu microscopul la ideea respectiva ca-i tot atata. Cine e interesat de „true knowledge” are ocazii suficiente de-a lungul vietii sa observe si sa priceapa cand o idee e „false”. Intrebarea este doar ce va face dupa aceea… 🙂

  • Ce tema generoasa, Monica! Prin introducerea ideii ca sufletul participa si el la realizarea „observatiei pure” textul tau îndeamna la reflectie.
    „Paradoxul e că dacă stai o vreme atent, extrem de atent, durerea, frica, mânia dispar, odată cu observația care intră, se așază și apoi iese din tine. Ce rămâne e cunoașterea, înțelepciunea.” (Mi-a placut mult asta.)
    Aici, cred ca este foarte importanta si constientizarea acestui paradox, dar tare mi-e teama ca multi dintre cei care trec prin starile amintite de tine nu au aceasta capacitate, nu stiu, nu pot sa se concentreze profund observând si, ca atare, ei nu au cum sa se opuna falsei cunoasteri „mai periculoasa decât ignoranta”.
    Bine ai revenit, Monica! 🙂

    • Geo, sa stii ca începusem textul înainte de a lua pauza de 6 zile de la scris. M-am oprit după exemplul lui Don Quijote, dupa șase zile am adus-o și pe Emma Bovary, plus exemplele religioase si reflectiile despre atenție si observatie.
      False knowledge apare și pentru că nu putem sta o vreme, suportând atenția și observația, cu tot ce ne spun ele. megand mai departe, to find out (a descoperi). Gândirea e rece, finding out e cald, incitant, nu duce la plictis.
      Bine te-am regăsit!

  • mie mi se pare ca una e observatia, alta e cunoasterea.
    despre observatie povestea Eliade, pe undeva…, si era cam asa: mai intai observatia si abia dupaia cunoasterea.

    atunci cind cunoasterea se desavarseste,
    prin noi insine, gen, caz in care e cauza,
    ea tinde sa arate ca cunoasterea care e efect, mai naintea ei manifestandu-se observatia.
    insa mai intai e cunoasterea care e efect si abia dupaia cunoasterea care e cauza, pentru ca prima isi are ca referinta Natura, pe cind ailalta se are pe sine ca referinta ( pentru ca acest gen de cunoastere se infatiseaza in fata Naturii…predefinita, caz in care in ea incape ‘observatie’ pe cit de capabil e vasul…predefinit! )

    observatia e cea care face din Natura Biblioteca Creatiei, iar din cunoastere…un Dar!
    cunoasterea care e cauza isi are Bibliotecile in sine insasi!, caz in care Natura e privita prin…ochelari, nu prin ochi,
    pe cit de capabila a fost cunoasterea in a defini ochelarii fiind capabila si cunoasterea care trece, din Natura, care ‘observator’…

    observatia e mama cunoasterii, iar absoluta cunoastere exclusiv din observarea Naturii poate aparea, iar ea devine absoluta abia atunci cind ‘observatorul’ e Nimicul, caz in care observatia este despre Totul.

    nu te poti infatisa in fata Naturii…stiind, ci fiind prost gramada. si de fiecare data cind te infatisezi in fata Naturii tre sa fii…iar prost!, prost gramada, de fiecare data.

    saraci cu Duhul sint cei care…sint saraci cind in fata au Duhul. adica…n-au nimic, nicio avere, in fata Duhului. pentru ca Duhul, care E Totul, sa incapa in tine, tu…tre sa fii sarac…in ale ‘duhului’, mai exact…sa fii Nimicul!, daca s-ar putea.

    Duhul, care E! Totul, incape doar in Nimicul ce esti,
    iar ca sa te dovedesti…Nimic, ti se va darui…Raiul pe pamant!,
    adica ‘totul’.

    Abia cind vei refuza ‘totul!, vei fi Nimic, omule!
    raiul pe Pamant e ispita suprema,
    doar cei in care raiul pe Pamant nu va incapea se vor dovedi pe masura Nimicului, abia in acestia putind incapea…Totul!
    asa fiind Cernuti, din ‘oameni’ mai ramane doar Omul.

    calea catre Nimic e…observatia, nu cunoasterea.

    • nu poti avea Totul…avand ceva, ci neavand!
      abia atunci cind esti Nimic esti pe masura Totului, care te va si inunda…
      ‘averea’ celor care…au e fix cea care defineste marura in care acestia sint lipsiti de Avere…

      tinta omului, paici, pe lumea asta, e sa fie Nimic. fiind ceva, fix pe masura aia nu E!

      cumva…asta e in contradicitie cu invataturile lumii mari, si asa si e, ba chiar si mai mult, zic io,
      e plenar in contradicitie cu invataturile lumii mari, pentru ca lumea mare e…imaginea din oglinda a Naturii, adica invataturile Civilizatie tind sa fie pe contrasens si cu capul in jos…fata de invataturile Naturii!

      • Da, Micul Prinț, nu învățăturile lumii mari. Universul încape tot intr-o floare, dacă e floarea Micului Prinț.

    • Da, asta am spus și eu în text. Mai întâi observația, apoi cunoașterea.

      • cunoasterea falsa e chiar cunoasterea
        adevarata cunoastere e observatia.
        lumea mare se inchina cunoasterii nu observatiei.

        • Cunoasterea nu poa sa fie…noua:)), pe ea ori o descoperi, acumulind cunoastere, ori o observi, caz in care ea iti e daruita.

          Cunoasterea E!
          cei care…’pierd Timpul’, in stil Eliade,
          se prea poate sa fie si printre cei care o observa.

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii