Dacă mai era nevoie de încă o dovadă a adevărului că meschinele jocuri politicianiste pot compromite până și cele mai bine intenționate fapte, iată că (și așa) ultra-controversatul primar al Iașului, Mihai Chirica, ne-a oferit-o! Mă refer atât la dezvelirea unei statui a lui Octavian Goga, cât și la reacția sa după ce în spațiul public au apărut protestele energice ale reprezentantului special al Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și a Xenofobiei, Alexandru Muraru, precum și ale MCA România, organizație care apără drepturile comunității evreiești din țara noastră, care consideră de neacceptat acest demers, date fiind convingerile și acțiunile antisemite ale lui Octavian Goga. Luări de atitudine cărora Mihai Chirica le-a răspuns, zilele trecute, punând pe soclul statuii o plăcuță în care se face că dă un mesaj în care se delimitează de atitudinea politică reprobabilă a lui Octavian Goga, adică de antisemitismul său. Motiv pentru care atitudinea primarului Mihai Chirica a fost taxată ca o dovadă de confuzie și de duplicitare. Ion Cristoiu a vorbit în termeni neiertători despre „Bustul lui Goga cu adnotări polemice”, sancțiune morală la care mă alătur fără rezerve.
Consider, însă, necesar ca, pornind de la situația astfel creată, să reiau un subiect asupra căruia putem și trebuie să discutăm fără prejudecăți și fără părtinire. Este vorba de modul în care ne raportăm la personalități politice sau culturale a căror operă, teoretică și practică, este marcată de fapte și scrieri tributare unor ideologii care au adus mari și dureroase pierderi condiției umane. Operă în care, însă, regăsim și idei care își păstrează actualitatea și pe care avem datoria să le preluăm și să le ducem mai departe. Iar Octavian Goga este, orice s-ar spune, o asemenea personalitate! Scriu aceste rânduri și îmi amintesc faptul că, acum șaizeci de ani, elev de liceu fiind, am citit cu nesaț volumul de poezii al lui Octavian Goga, prima ediție de după război, apărută, parcă, în 1957. Pentru ca, mai târziu, să aflu că reeditarea poeziilor lui Octavian Goga, după o lungă perioadă în care autorul a fost ținut la index, s-a datorat lui Mihai Beniuc, personalitate a literelor și a vieții publice românești, care el însuși avea să devină, peste o vreme, un personaj extrem de controversat. Octavian Goga fiind și cel despre a cărui viață și operă a scris o monografie de referință regretatul Ion Dodu Bălan. Dar, pentru buna înțelegere a cazului, recomand, mai ales tinerilor cititori, aplecata radiografie despre ceea ce aș numi „Octavian Goga reabilitat de Mihai Beniuc”, pe care a realizat-o, recent, Ion Cristoiu.
În aceste împrejurări nu ne rămâne decât să reluăm, în termenii impuși de subiectul despre care discutăm, întrebarea-cheie a lui Benedetto Croce: „Ce e viu și ce e mort la Octavian Goga?” Altfel spus: cine este Octavian Goga- „poetul pătimirilor noastre”, cel care a crezut și a militat cu ardoare în idealul unității tuturor românilor din cele trei provincii istorice sau ideologul unui odios antisemitism devenit politică de stat într-una dintre cel mai negre perioade a istoriei neamului? Sau, de fapt, o personalitate marcată de multiple și acute contradicții care s-au regăsit cu nefaste consecințe în activitatea sa. Întrebări cărora nu le putem răspunde decât printr-o analiză – ea însăși nediscriminatorie, adică fără prejudecăți și fără părtinire – a vieții și operei lui Octavian Goga. Poetul de la Rășinari nefiind, desigur, decât unul dintre cei cărora este necesar și corect să li se aplice o asemenea dreaptă măsură.
Revenind la controversele generate de dezvelirea statuii lui Octavian Goga în Dulcele Târg al Ieșilor, mai precis la politicianismul cras de care a dat dovadă și de această dată, primarul Mihai Chirica atunci când a dispus aplicarea pe soclul statuii a acelor „adnotări polemice” de circumstanță, trebuie să spun că a fost absolut neinspirată alegerea momentului. Formal, era vorba despre faptul că la 1 aprilie s-au împlinit 140 de ani de la nașterea lui Octavian Goga. Eveniment care, între noi fie vorba, nu are nici-o legătură cu Iașiul, fiindcă poetul s-a născut la Rășinari! În schimb, tot în acest an, locuitorii acestei minunate vetre de istorie și de cultură, în mod deosebit comunitatea evreiască din Iași și, desigur, nu numai de aici, i-au comemorat pe cei peste 13 mii de evrei care au fost victimele pogromului din 27 – 30 iunie 1941. Act de neiertat, comis în numele unei funeste ideologii printre ai cărei adepți și promotori a fost și Octavian Goga. Ce-i drept, la acea dată, Goga nu mai era în viață, dar să nu uităm că ideile antisemite i-au fost preluate de către Veturia, soția sa, ferventă adeptă a doctrinei naziste, singura traducătoare oficială a convorbirilor dintre Hitler și Ion Antonescu. Să nu fi știut, oare, Mihai Chirica și sfetnicii lui, că, dezvelind, în Iași, bustul lui Octavian Goga, cu câteva luni înainte de comemorarea victimelor pogromului din 1941, provoacă o atât de dureroasă rană în sufletele și în conștiințele urmașilor celor peste de 13.000 de victime? După cum, la fel de corect este să ne întrebăm dacă, atunci când au luat decizia de a pune pe soclul statuii acea, să îi spunem „erată”, care nu se referă decât la partea întunecată a vieții și operei lui Octavian Goga, Mihai Chirica și colaboratorii săi au ignorat pur și simplu marile sale merite de „poet al pătimirilor noastre”. Bine știut fiind faptul că, în anii care au premers actul istoric de la 1 Decembrie 1918, Octavian Goga a avut și el atât de mult de pătimit pentru devotamentul cu care a militat pentru cauza sfântă a Marii Uniri. Ceea ce tot o dovadă de confuzie și de atitudine duplicitară, adică de politicianism sfruntat, din partea lui Mihai Chirica et comp, este și rămâne!
Și, iarăși un fapt greu de trecut cu vederea, toate acestea se petrec în Iași, eminenta citadelă a culturii, artei și a științei românești, nobilă vatră de patriotism și, deopotrivă, de bună înțelegere cu toate neamurile trăitoare pe aceste străbune meleaguri. Iașiul pe care, în chip magistral, G. Călinescu l-a denumit „Florența României”. Acolo unde, fapt iarăși demn de reținut, în anul 1945, eminentul universitar Alexandru Claudian a publicat cartea sa „Antisemitismul și cauzele sale”, lucrare care se alături altor analize pertinente datorate lui Petre Pandrea, G. Călinescu, Mihai Ralea, A. D. Xenopol sau C. Rădulescu-Motru.
Nu contest, vorbim despre ceea ce pe am putea numi „consecințele neintenționate” ale comportamentului politicianist de care a dat dovadă, și de data asta, primarul Mihai Chirica. Consecințe pe care, ca să le prevezi, nu era nevoie să ai prea multe cunoștințe despre opera lui Robert K Merton ,unul dintre părinții teoriei consecințelor neintenționate. În schimb, era, este și va fi nevoie să ai capul pe umeri și nu te lași sedus de delirul politicianist și de fantasmele sale!
Lasă un răspuns