Raport ONU: Foametea la nivel mondial s-a accentuat din nou anul trecut, iar amploarea acesteia ar putea fi fără precedent în 2022 (news.ro)

Ordonanțele de urgență ale guvernului lovesc din nou

1. O țară guvernată printr-o „lovitură de stat perpetuă” nu poate decât să se găsească într-o „stare de urgență perpetuă”. Și dacă este „urgență”, Ordonanța de Urgență a executivului a devenit arma prin care autoritarismul deposedează de putere democrația parlamentară.

O OUG privind reglementarea întreruperii cursului prescripției penale a fost adoptată de Guvern, în aceste zile (30.05.2022), înainte chiar ca instanța de contencios constituțional să își motiveze poziția, ca urmare a unei decizii a CCR (decizia din 26 mai 2022) prin care a fost declarată neconstituționalitatea articolului din Codul penal referitor la respectiva problemă (art.155 alin 1).

Astfel, puterea executivă, în calitate de legiuitor delegat, legiferează într-un domeniu în care, în 2019, prin referendum, poporul a cerut ca reglementarea să fie adoptată numai de către puterea legislativă.

2. Referendumul a fost consultativ, dar, printr-o decizie anterioară (decizia CCR 682/2012) tot CCR a statuat că și un aviz consultativ devine conform (sic!), cel care a cerut opinia poporului fiind obligat să o pună în aplicare astfel cum a fost exprimată. Altfel, susțineau judecătorii constituționali, referendumul ar fi asemenea unui simplu sondaj de opinie; ceea ce, evident, nu este exact, întrucât sondajul se realizează prin extrapolare, pe baza unui eșantion al populației probabil reprezentativ, în timp ce referendumul conduce la aflarea dorinței certe a populației prin consultarea tuturor membrilor acesteia în mod direct.

Trebuie spus că atât referendumul din 2019, cât și decizia CCR din 2012 sunt marcate de un dezgustător politicianism. Tocmai excesele CCR care, în componența din 2012, a înțeles să facă servicii puterii politice fără a se mai împiedica de bunul simț juridic, au făcut ca alte decizii absolut corecte și bine venite ale acestei instituții (precum decizia 297/2018, care ducea la abolirea prescripției speciale) să nu fie respectate. Abuzul atrage abuzuri.

Iar când o decizie a CCR nu este respectată, CCR mai dă una … „în continuare”; la o încălcare a Constituției continuă, decizii de neconstituționalitate continui.

3. Așa s-a întâmplat și cu decizia CCR din 2022, prin care decizia sa din 2018, zisă „de interpretare”, a fost transformată într-una „de constatare”.

Această distincție, socotită a fi subtilă, nu este decât expresia lașității profesionale. De frica de a spune că „regele este gol”, respectiv că un act prin care voința politică a fost ridicată la rang de lege violează ordinea constituțională, s-a zis că totul ar fi în regulă cu excepția unei anumite interpretări a textului normativ, interpretare care, pe cale de consecință, nu poate fi folosită.

Cum CCR nu este, însă, un substitut al legiuitorului, urmează că o dispoziție legală susceptibilă de mai multe interpretări, dintre care una sau mai multe contrare ordinii constituționale, trebuie clarificată de către legiuitor, astfel încât interpretările neconstituționale să fie excluse. Când acesta nu o face în termenul legal, textul cu pricina dispare cu totul.

Aceasta este cel puțin soluția atunci când înțelesurile alternative ale textului în cauză nu sunt atât de diferite unul de celălalt încât înlăturarea unuia nu împiedică aplicarea celuilalt / celorlalte. Ceea ce nu era cazul cu art. 155 alin 1 din noul Cod penal, interpretarea repudiată de CCR neputând fi exclusă înaintea unui alt proces de interpretare parcurs de fiecare instanță judecătorească aflată în situația de a se referi la el. De unde incertitudini și aplicări neuniforme ale legii, incompatibile cu principiile constituționale instituind obligația ca aceasta să fie clară și predictibilă. Aceste principii impuneau înlăturarea art. 155 cod penal cu totul, în măsura în care intervenția clarificatoare a legislativului lipsea.

De aceea Guvernul nici nu a mai simțit nevoia să aștepte motivarea deciziei CCR din 26 mai 2022. Considerentele erau cunoscute încă din 2018. Se vede din nou că dreptul este un sistem coerent și că abaterile „șmecherești” de la logica lui au, mai devreme sau mai târziu, „efectul greblei”: când calci pe ea, coada de lovește în frunte.

4. Revenind la referendumul din 2019, acela nu trebuia convocat (cel puțin nu așa cum a fost convocat și organizat).

Constituția, în art. 115 – privind delegarea legislativă, prevede clar ce legi nu pot fi adoptate prin Ordonanță de urgență (art.115.6). Enumerarea este limitativă, iar nu exemplificativă. Când legiuitorul constituant a dorit ca dispozițiile sale să fie completate sau dezvoltate prin norme infraconstituționale a spus-o explicit. Nu este cazul ordonanțelor de urgență.

Pentru a adăuga domenii care exced competențelor legiuitorului delegat celor deja numite în legea fundamentală, este nevoie de revizuirea acesteia. Or, în cazul revizuirii se cere adoptarea inițială a unei legi constituționale (care nu poate fi inițiată prin OUG) supusă referendumului doar după  parcurgerea respectivei proceduri, iar nu înaintea epuizării ei. Un referendum ex ante este neconstituțional întrucât ar echivala cu un mandat imperativ.

Parlamentul are doar obligația de a pune în discuție numai proiectele de lege care întrunesc condițiile inițiativei cetățenești. Când este vorba despre modificarea Constituției, singurul referendum care contează este cel privind acceptarea unei legi constituționale. Referendumul din 2019 nu a intrat într-o atare categorie. Oamenii au fost aduși de acasă degeaba, înșelați cu tot felul de minciuni. Acum tocmai cei care le-au promovat se împiedică în consecințele lor.

5. Pe de altă parte, decizia CCR 682/2012, alambicată și contradictorie, nu poate pune semnul egalității între un referendum obligatoriu și unul consultativ. Un aviz nu poate fi și consultativ și conform în același timp.

În încercarea de a acorda caracter obligatoriu unui referendum consultativ, păstrând totuși distincția între ele, CCR susținea că dacă opțiunea proclamată printr-un referendum deliberativ se pune în aplicare direct, imediat și prin ea însăși (adică fără intervenția unor terți), cea rezultată dintr-un referendum consultativ își produce efectele numai ca urmare a acțiunilor de punere în aplicare săvârșite de instituții terțe (Guvern, Parlament etc.). Aceasta, desigur, ca regulă. Or, opțiunea referendară pentru interzicerea adoptării anumitor legi prin ordonanță de urgență, instituind o obligație de abținere, apare a fi tocmai excepția. O excepție care nu întărește regula, ci o subminează, sau mai exact îi devoalează inconsistența.

„A ține seama de opinia cuiva” nu înseamnă „a aplica opinia cuiva”. A ține seama de un sfat e una; a pune în aplicare sfatul este alta. De aceea este recomandabil să nu ceri sfatul cuiva care apoi s-ar putea supăra că nu i l-ai urmat; mai ales dacă sfătuitorul are și puterea de a te sancționa pentru lipsa de respect față de sfatul lui. Din acest punct de vedere convocarea referendumului din 2019 a fost mai mult decât imprudentă, cu totul nefericită, iar decizia CCR din 2012 aberantă.

În același timp, „a nu fi obligat să urmezi opinia cuiva” nu este același lucru cu „a ignora opinia cuiva”, cu o disprețui și a o trata ca și când nu ar exista. Chiar și de nu este obligatoriu, un referendum dă naștere unui context politic diferit de cel existent în lipsa oricărui referendum. S-ar putea spune, în acest sens, că un referendum consultativ nu dă naștere unei obligații juridice, dar dă naștere unei obligații politice care, și aceea, nu este una de rezultat, ci de prudență și diligență. De ar fi și obligație juridică, tot obligație de mijloace este. În acest sens decizia CCR din 2012 este corectă.

6. Dacă este ca acum să dăm efecte acestei decizii, trebuie să conchidem că referendumul consultativ obligă pe cel a cărui decizie o vizează (în speță, legiuitorul) să analizeze cu bună credință opinia populară, aplicând-o ori de câte ori nu se opune un interes (public) legitim; interes definit astfel de deținătorul puterii. În acest sens, dacă decidentul statal are posibilitatea de a alege între mai multe decizii de oportunitate, dintre care una coincide cu recomandarea dedusă din referendumul consultativ, el va trebui să îi dea prioritate acesteia. De asemenea, rezultatul unui referendum consultativ îl obligă pe decidentul de bună credință să nu ia nici o măsură care ar face imposibilă traducerea în viață a opțiunii referendare, ci, dimpotrivă, în funcție de posibilitățile izvorâte din circumstanțele concrete și ținând seama de raportul dintre cost și beneficii, să o faciliteze.

În speță, interesul legiuitorului (delegat) este nelegitim. Acesta constă în dorința de a acoperi indolența, iresponsabilitatea și indisciplina constituțională a deținătorilor puterii, care nu au transpus în legislație o decizie a CCR veche de câțiva ani. Cu un asemenea argument nu se poate trece peste opinia poporului care la un referendum, fie el și consultativ, a recomandat ca în chestiuni ținând de organizarea justiției și de dispozițiile legii penale (prescripția penală ține, indubitabil, de domeniul politicii penale și, pe cale de consecință, al legislației referitoare la tratarea infracțiunilor) să nu se adopte OUG. Guvernul nu își poate invoca propria turpitudine pentru a ignora recomandarea populară.

În acest context, reaua credință constituțională a Guvernului este cu atât mai evidentă cu cât un proiect de lege având același obiect cu OUG incriminată se află pe agenda Parlamentului în fața camerei decizionale. Să reglementezi ca legiuitor delegat o chestiune de care se ocupă deja legiuitorul titular este cu totul neconstituțional.

7. Aceste observații conduc și spre remarca potrivit căreia OUG în discuție este lipsită de argumentul urgenței. După ce timp de mai mulți ani nu s-a luat nici o măsură legislativă pentru a umple golul lăsat prin dispariția unei norme declarate de CCR ca neconstituțională (fie și numai pe calea unei „decizii de interpretare a legii”), nu se mai poate susține că problema este urgentă și trebuie normată fără a se urma procedura parlamentară obișnuită.

8. Acestea fiind spuse este de verificat și dacă obiectul reglementării nu cade cumva sub incidența interdicției de recurgere la OUG dispusă în art 115 (6) din Constituție.

Astfel, într-a treia sa teză acel articol dispune că OUG nu pot afecta drepturile și libertățile prevăzute de Constituție.

Libertatea individuală intră în această categorie. De asemenea, intră dreptul la un proces echitabil, fără îndoială afectat atunci când regulile privind întreruperea prescripției se schimbă tot timpul în cursul procesului; aceasta mai cu seamă dacă modificările înrăutățesc situația inculpatului.

Dacă prescripția este privită ca fiind o instituție menită a apăra libertatea individuală, atunci, ca efect al acestei relații de accesorialitate, regimul ei nu poate fi afectat prin OUG.

Culmea este că însăși expunerea de motive prin care se susține nevoia adoptării ordonanței în discuție precizează că în joc sunt inclusiv drepturile individuale ale inculpaților și apărarea lor. Prin raportare la art. 115 (6) teza a treia din Constituție, o asemenea mențiune făcută de specialiștii Ministerului Justiției fundamentează neconstituționalitatea reglementării prin OUG. O reglementare ordonată, desigur, de conducerea militară a Guvernului, mai preocupată ca nici un suspect să nu scape, decât ca drepturile omului să fie respectate și cei a căror vinovăție nu a fost dovedită într-un interval de timp rezonabil să nu fie pedepsiți, inclusiv prin prelungirea torturilor morale aferente unei urmăriri penale așezate sub semnul relei credințe.

9. Prescripția poate fi privită însă și ca o instituție juridică de ordine publică al cărei obiectiv este acela de a garanta stabilitatea și securitatea raporturilor juridice, punând capăt într-un interval de timp rezonabil incertitudinilor care le afectează. Nu doar că poate fi privită astfel, ci trebuie privită astfel.

Chiar expunerea de motive a OUG analizate plasează corect prescripția în sfera ordinii publice. Ea nu este un privilegiu oferit infractorilor spre a-i face scăpați de pedeapsă, ci un „privilegiu” oferit societății spre a o feri de nesiguranța aferentă existenței și prelungirii unor controverse juridice de drept penal afectând statutul personal al membrilor societății, interesele lor materiale legitime și relațiile de încredere indispensabile pentru fluidizarea circuitului civil. Prin aceasta prescripția este o instituție fundamentală a statului și de aceea, potrivit art 115 (6) teza a doua, nu poate fi reglementată (respectiv, reglementarea sa legală afectată) prin OUG.

10. În fine, pentru guvern ar trebui să fie clar că această OUG nu retroactivează, așa încât nici una din prevederile sale nu va putea guverna calculul termenului de prescripție care a curs până acum în lipsa unei prevederi legale care să înlocuiască textul neconstituțional declarat ca atare de CCR, inițial în 2018, și „în continuare” acum, în 2022. Se pare, însă, că guvernul urmărește tocmai ca motivele de întrerupere a prescripției penale stabilite prin OUG din 30.35.2022 să întrerupă prescripția care a început să curgă anterior acestei date, în măsura în care au intervenit anterior ei. El zice că așa ar fi dacă OUG din 2022 apare în Monitorul Oficial înainte ca decizia CCR din 2022 să apară. Chipurile decizia CCR din 2018 nu a desființat articolul neconstituțional, căci aceea s-a limitat la a atrage atenția asupra unei interpretări ilegale, iar dacă o OUG l-ar amenda repede acum, decizia CCR intrată în vigoare cu câteva zile mai târziu ar rămâne fără obiect.

Iată o modalitate de interpretare a legilor pe cât de contorsionată pe atât de netemeinică. Simplul fapt că este contemplată dovedește indisciplina intelectuală și lipsa de onestitate intelectuală care domnesc în ceea ce ține locul „statului de drept” român. Când toți încearcă să forțeze nota pentru a-i înșela pe toți (mă refer, desigur, la suprastructura politică) totul se termină într-o confuzie dureroasă care dă naștere cinismului popular.

11. Am toate motivele să cred că, deși oficial promovată de Ministerul Justiției, această nouă violare a legii fundamentale care sintetizează identitatea națională a ordinii noastre de drept a fost scoasă cu forcepsul puterii instalate la conducerea guvernului, fie din rațiuni populiste, fie din interese politicianiste, fie din ordinul sau de teama puterilor suzerane. În concluzie, avem de a face cu încă un act normativ neconstituțional care dovedește că acest guvern nu poate guverna în limitele actualei Constituții pentru că nu știe și nu vrea să guverneze în baza ei.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog