Campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare din data de 9 iunie începe vineri,10 mai, şi se încheie în 8 iunie. Campania în audiovizual se va încheia în 7 iunie

Orientul Mijlociu în vârtejul marii resetări a ordinii mondiale

Orientul Mijlociu, mai ales atunci când ne referim la formula sa extinsă, care ajunge până în Asia Centrală și la Golful Persic, este una dintre regiunile lumii în care s-au născut primele mari civilizații (sumeriană, asiriană, babiloniană, egipteană, persană etc.). Am putea spune că acolo au apărut și primele forme de globalizare, înaintea celei pe care o cunoaștem azi.
Și imperiile ridicate acolo păreau nemuritoare. Ele s-au prăbușit sub valul istoriei și în lupta cu exclusivismul națiunilor imperiale europene și, mai târziu, euro-atlantice.

Această prăbușire i-a luat regiunii din influență, dar nu și din însemnătate. Timp de secole puterile de pe alte continente, hegemonii europeni și cel american s-au războit direct și prin interpuși pe terenul Orientului Mijlociu. Suflul războaielor purtate acolo a ajuns să tulbure adesea liniștea Europei și a lumii.

În România, regiunii i s-a spus Orientul Apropiat, înainte de a fi denumită Orient Mijlociu. De ce? Pentru că într-un anume fel istoria acelei părți de lume a influențat evoluția României, inclusiv în virtutea proximității geografice. Pentru noi, ceea ce Occidentul vede a fi un grup de popoare așezate în mijlocul Orientului, este o entitate geopolitică apropiată, fie că are caracterul unui subiect ori al unui obiect al istoriei.

Zilele trecute, mai exact pe data de 7 și 8 iulie 2022, la București a avut loc o Conferință internațională organizată de câteva grupuri de reflecție ale societății civile, care și-a propus să analizeze situația Orientului mijlociu în contextul războiului mondial în desfășurare. Am fost invitat să îmi exprim punctul de vedere cu privire la măsura în care țările Orientului Mijlociu trebuie să își caute și își caută efectiv securitatea, stabilitatea și identitatea, precum și la felul în care și le pot găsi.
Sunt convins că evoluția ordinii mondiale și, în acest cadru, viitorul României depind și de desfășurarea acestui proces de reinventare sau de regăsire a Orientului Mijlociu.

Pentru cine există Orientul Mijlociu?

În căutarea securității, stabilității și identității economice a Orientului Mijlociu trebuie pornit de la întrebarea dacă în realitate există un subiect al istoriei îndreptățit să poarte un asemenea nume? Există Orientul Mijlociu? Dacă da, cu ce înțeles și pentru cine?

Ca entitate distinctă dotată cu coerență geopolitică Orientul Mijlociu există pentru cei care nu aparțin acelei regiuni. Orientul Mijlociu există pentru noi, cei din afara regiunii, care avem interese strategice acolo; tot așa cum și regiunea Mării Negre, de-a lungul celei mai mari părți a istoriei, a existat doar în mintea marilor puteri neriverane ale căror proiecte geopolitice se confruntau acolo, în timp ce riveranii stăteau cu spatele la mare și cu privirea spre uscat, preocupați a-și tranșa rivalitățile cu vecinii tereștri.
Este evident că pentru statele/națiunile situate în spațiul respectiv sintagma Orientul Mijlociu se reduce la un concept geografic, căruia nu îi corespunde și un concept politic.

Prin urmare, acele state ar trebui să se întrebe dacă merită să unifice înțelesul geografic al Orientului Mijlociu cu un înțeles politic unitar. A construi un Orient Mijlociu pentru ele și nu pentru cei care trăiesc în afara Orientului Mijlociu ar trebui să fie una dintre prioritățile principale ale statelor din acea regiune. Un atare proiect comun de amploare istorică presupune identificarea și, dacă este cazul, edificarea solidarității de interese.
Cu alte cuvinte, statele în discuție au a-și redefini interesele naționale în context regional, proiectând apoi împreună instrumentele pentru realizarea acestora.

Există, oare, o solidaritate obiectivă a intereselor caracteristice statelor medio-orientale? Aceasta ar constitui baza pe care să fie promovată strategia proiectelor comune.
Pentru a răspunde unei asemenea întrebări este necesară identificarea amenințărilor, provocărilor și oportunităților comune; amenințări, provocări și oportunități cărora respectivele națiuni trebuie cu toate să le facă față, dar pe care, instigate și de națiunile imperiale euro-atlantice, au fost învățate și împinse să le gestioneze separat pe calea unor jocuri de sumă nulă, fiecare urmărind a câștiga pe seama pierderii celorlalți.

Amenințările

Care sunt principalele amenințări? Principalul pericol pentru statele MENA este acela de a continua și aprofunda istoria eșecului (politic, economic, social și militar) caracteristic trecutului lor recent, istoria dependenței, subordonării geopolitice, dominației externe, sărăciei și insecurității interne, diviziunii regionale, sectarismului cultural / religios, urii generalizate și războaielor intraregionale.

Pentru a evita acest pericol Orientul Mijlociu ar trebui să nu permită să fie transformat într-un câmp de luptă între Rusia și Vestul euro-atlantic condus de SUA. Aceasta nu privește numai aspectele militare ale actualului război mondial, ci și dimensiunea economică a războiului.

În acest context, trebuie reamintit că așa zisele „sancțiuni economice” sunt, de fapt, acte de război atât timp cât ele nu sunt pronunțate de o instanță obiectivă, neutră și independentă, având mandat internațional și decizând în aplicarea normelor de drept internațional, în prealabil agreate de toate părțile implicate în conflict. Când una dintre părțile interesate anunță sancțiuni acelea sunt fie acte de agresiune fie acte de răspuns la o agresiune. La fel stau lucrurile și în prezent. Sancțiunile impuse unilateral sunt o formă de utilizare a forței; respectiv a forței economice. Amenințarea cu asemenea sancțiuni constituie o formă de amenințare cu forța. Potrivit Cartei ONU, atât recurgerea la forță cât și amenințarea cu forța sunt prohibite.

Ceea ce mai este de adăugat este că sancțiunile economice singure nu au reușit niciodată să rezolve crizele sau să pună capăt războaielor. În schimb ele au făcut mai mizerabilă viața popoarelor, existența civililor inocenți.

Din atare perspectivă este limpede că sancțiunile economice impuse Rusiei, asociate cu măsurile de contracarare luate de aceasta, precum și sancțiunile impuse celor care nu vor coopera la purtarea războiului economic cu Rusia, aduc foametea în Orientul Mijlociu, generând instabilitate socială și politică, și impulsionând noi valuri de emigrație care vor lăsa statele de origine fără forțe de muncă și chiar fără elite intelectuale.

Apărarea în fața unor asemenea amenințări constă nu numai în refuzul de a participa la războiul economic al altora, ci și în aplicarea acelor politici de natură a lăsa acel război fără „combustibil”, facilitând stingerea lui prin determinarea revenirii părților la masa negocierilor.

O asemenea abordare generează, la rândul ei amenințări. De astă dată este vorba despre amenințarea cu politici inamicale la adresa celor care nu sprijină războiul (de exemplu sporind producția de hidrocarburi sau refuzând schimburile comerciale ori cooperarea economică cu una dintre părțile în conflictul principal). Sindicalizarea la nivel regional este singurul răspuns viabil pe care statele medio-orientale îl pot da unor asemenea pericole. Orientul Mijlociu trebuie să fie al statelor medio-orientale, tot așa cum Marea Neagră trebuie să fie a riveranilor.

Provocările

Care sunt principalele provocări? Orice criză este o provocare și provocarea cere o alegere.
Crizele statelor Orientului Mijlociu au fost de peste un secol și jumătate în principal induse de imperiile euro-atlantice, inclusiv prin importul modelului cultural național al acestora bazat pe ideea „pământului promis” celui care respectă „tablele legii” occidentale ( a se vedea conceptul actual de „relații internaționale bazate pe reguli”) și a „Mântuitorului / Salvatorului” (Occidentul britanic, francez, american, german, italian etc. cu „preoțimea lor seculară”), precum și pe șovinismul, exclusivismul și expansionismul etnic (care de-a lungul secolelor au însângerat Europa și Americile).

Acest Orient nu este în divorț cu Occidentul, ci este infectat de bolile occidentale. Transferându-i bolile sale, pe de o parte, Occidentul a putut domina mai ușor un Orient divizat și afundat în confuzie identitară, iar pe de altă parte, și-a putut calma mai ușor crizele acasă.

Marea întrebare pentru statele Orientului Mijlociu acum este cum să se vindece de aceste boli. Unul dintre principalele răspunsuri este regăsirea originilor culturale și revenirea la ele, fără a nega modernitatea și adaptându-se la realitățile lumii globalizate prin chiar participarea la redefinirea ordinii acesteia. Iată marea provocare!

Dacă în istoria recentă Occidentul euro-atlantic și-a exportat crizele în Orientul Mijlociu, acum, când epuizarea ordinii mondiale americane și ambiția Americii de a rămâne „imperiul necesar” și a-și păstra întâietatea universală, chiar și cu prețul sacrificării propriilor valori circumscrise de „visul american”, l-a adus în dezordinea globală a războiului direct cu imperiile euro-asiatice (rușii numesc acest război „operațiune militară, iar SUA/NATO/UE îl numesc „pace”), același Occident încearcă să importe sau să integreze regiunea medio-orientală în criza sa. Cum să răspundă acestei încercări? Iată o altă mare provocare căreia are a-i face față Orientul Mijlociu extins.

Oportunitățile

Care este principala oportunitate? Statele medio-orientale au acum șansa de a face alegerea corectă; în condițiile în care dilema este fie să se alăture uneia dintre părțile direct interesate în actualul război mondial, fie să balanseze, adică să ducă o politică de echilibru între ele în căutarea propriei securități, stabilități și dezvoltări naționale și regionale.

Alegerea corectă stă în găsirea de modalități apte a opri disputele/războaiele locale și de a găsi calea concilierii între geografia regională și istoria națională pentru ca împreună să contribuie decisiv la definirea unei noi ordini mondiale, mai degrabă decât să continue cu rivalitățile lor sperând că fiecare va domina pe ceilalți participând la războaiele puterilor mondiale în declin, ca membri ai diferitelor tabere ale acestora.

O asemenea alegere presupune, printre altele, ca Arabia Saudită și țările Golfului să înțeleagă că au mai mult de câștigat printr-o cooperare pacifică cu Iranul, decât prin perpetuarea conflictelor cu acesta, adesea îmbrăcate în haină religioasă, sub ghidaj și protecție americană, dar în realitate la remorca agendei geopolitice americane. De asemenea, ar presupune ca Israelul și statele arabe să își amintească a avea în Abraham un strămoș comun și să extindă acordurile abrahamice, înțelegând că din cooperarea lor pot extrage profituri mai mari decât din războiul lor nesfârșit. Într-un atare context, caracterizat de securitate și prosperitate regională, va veni vremea pentru ca, în fine, să fie tăiat și „nodul palestinian”.

Raportarea la context

Contextul mondial actual constituie în egală măsură o amenințare, o provocare și o oportunitate pentru statele Orientului Mijlociu extins. În sinteză acest context arată astfel:

  • a) Rusia și SUA nu vor mai coopera în Siria și în general în regiunea Orientului Mijlociu extins. Aceasta va duce la o înăsprire a controverselor dintre curentele „legitimiste”, sprijinite de puterile din afara regiunii favorabile păstrării status-quo-ului regional, respectiv Rusia și China, și curentele „neo-revoluționare”, sprijinite de puterile para-regionale favorabile schimbărilor de regim, respectiv SUA și UE.
  • b) Acordul nuclear cu Iranul va intra într-o nouă etapă. Pe de o parte, Teheranul va deveni mai intransigent și va condiționa continuarea negocierilor de ridicarea sancțiunilor americane. Pe de altă parte, SUA va avea mai puține resurse și mai puține interese pentru a face presiuni asupra Iranului. Aceasta ar putea îndemna, pe de o parte, Arabia Saudită, iar pe de altă parte, Israelul, să caute prin efort propriu calea unei conviețuiri pașnice cu Iranul.
  • c) Cu titlu general, Arabia Saudită își va revizui relația cu SUA (printre altele Washingtonul putând conta tot mai puțin pe Ryad pentru purtarea războiului economic cu Rusia și subordonarea energetică a UE), iar Israelul va avea mai multe stimulente ca să găsească în regiune soluții pentru securitatea sa, mai degrabă decât peste Atlantic. Aceste tendințe deja pot fi observate cu ochiul liber.
  • d) Divorțul radical dintre Rusia și Occidentul euro-atlantic (în cadrul căruia superputerea americană senilizată își va subordona o Europă împinsă spre faliment) va determina reîntoarcerea celei dintâi în sfera asiatică, ducând nu doar spre consolidarea alianței ruso-chineze, ci și la decizia Indiei de a se alătura, sub garanții politice și economice ruse, mai degrabă decât sub arme americane, unei trilaterale Moscova-Beijing-Delhi. Pe fundalul unui asemenea proces, Orientul Mijlociu extins va dobândi mai multă libertate pentru a se emancipa și a se reorganiza potrivit identității și intereselor sale.
  • e) Dezordinea consecutivă retragerii americane din Afganistan, dar și din întreg Orientul Mijlociu extins, vor impune și permite, în același timp, afirmarea rolului Pakistanului și Turciei ca factori esențiali ai stabilității și securității regionale. Cu cât Pakistanul va fi mai conștient de importanța asumării acestui rol, cu atât mai mult se va apropia de China, tot mai ofertantă economic, și se va depărta de SUA, tot mai frivolă politic.
  • f) Turcia își va transforma autonomia strategică afirmată până acum într-un proiect neo-otoman explicit, pus în pericol numai de tentațiile Ankarei de a favoriza flexibilitatea tactică în raport cu fermitatea strategică (așa cum s-a întâmplat cu recenta piruetă, încă învăluită de mister, făcută în cadrul NATO referitor la invitarea Finlandei și Suediei). Pentru moment se constată, printre altele, că Turcia își construiește identitatea de lider regional prin crearea de parteneriate strategice cu actori din vecinătatea sa imediată și apropiată, în format bilateral și trilateral, după modelul diplomației românești din anul 1997.
  • g) Slăbirea prezenței americane, accentuarea ambițiilor neo-otomane și asumarea identității (euro)asiatice a geopoliticii rusești, va obliga statele Orientului Mijlociu extins la găsirea unor soluții pentru coagularea politică regională de manieră consistentă și coerentă. Restul va depinde de variabila subiectivă.
  • h) Peste toate acestea se va ridica steaua Chinei (și Indiei), în constelația BRICS, pe cerul „Secolului Asiei”. Statele Orientului Mijlociu extins, ca, de altfel, toate statele asiatice, vor trebui să reziste chemării americane de a se alătura coaliției anglo-saxone anti-chineze, sub cuvânt că ridicarea Chinei ar fi o amenințare existențială pentru ele. Raporturile cu China trebuie negociate, eventual chiar cu asigurarea prealabilă a unui context politic favorabil creat de SUA, dar nu de pe pozițiile politicii militariste americane și a neoconservatorismului american, ci din perspectiva intereselor naționale proprii ale fiecărui stat din regiune.

Statele Orientului Mijlociu extins vor trebui să știe a transforma amenințarea decurgând din criza mondială actuală într-o provocare, iar provocarea într-o oportunitate. Dacă își vor redescoperi izvoarele culturale și se vor debarasa de rătăcirile identitare rezultate din amestecul toxic cu influențele culturale euro-atlantice, ingurgitate dar nedigerate, acumulate dar neasimilate, ele vor găsi resursele intelectuale și politice spre a o face.

Spre ce mergem?

În loc de concluzii se poate reține că Orientul Mijlociu extins, toate statele MENA, alături de întreaga omenire, sunt prinse în războiul dintre o veche ordine mondială, cândva glorioasă, dar acum senilizată și cu energiile vitale epuizate, și noua ordine mondială care nu s-a născut încă, fiind doar in statu nascendi.

De ce a tulburat războiul din Ucraina întreaga lume și ne va împinge pe toți într-o criză revoluționară universală de o amploare similară celor care au generat primul și al doilea război mondial? Răspunsul este: pentru că acesta nu este un război între Rusia și Ucraina; nici un simplu război între Rusia și SUA/NATO/UE; nici războiul dintre democrație și autocrație sau dintre globalism și naționalism; este un război pentru calibrarea noii ordini mondiale în care protagoniști sunt SUA, ultima superputere a trecutului, și China, prima superputere a viitorului, Occidentul euro-atlantic și Orientul indo-pacific.

Doar un Orient Mijlociu unit, care dă sens vieții propriilor sale națiuni și nu altora, ar putea juca un rol în definirea noilor reguli ale acestei noi ordini. O ordine care ar trebui să accepte că globalizarea este inevitabilă, dar care trebuie totodată să fie multipolară și bazată pe echilibrul între capacitatea principalilor actori politici de a constitui grupări de interese și concentrări de resurse cu geometrie aptă a varia în funcție de nevoia menținerii păcii și stabilității globale prin menținerea parității de putere.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Orientul Mijlociu în vârtejul marii resetări a ordinii mondiale”

  • ‘ne va împinge pe toți într-o criză revoluționară universală de o amploare similară celor care au generat primul și al doilea război mondial’

    ne va atrage, nu impinge. diferenta e fundamentala.
    amploarea nu e similara, pentru ca razboaiele mondiale si revolutiile aferente au fost ‘in sistem’, iar de data asta revolutia, mondiala, e o metamorfoza
    din sistem in afara lui,
    din Natura inspre Artificial.
    ____________________
    ‘într-o criză revoluționară universală’

    pai…nu prea, pentru ca e vb despre tot atatea crize cite sisteme sociale sint, deci nu criza revolutionara universala, ci revolutie mondiala, mai exact ‘metamorfoza’
    _______________________
    ‘este un război pentru calibrarea noii ordini mondiale în care protagoniști sunt SUA, ultima superputere a trecutului, și China, prima superputere a viitorului, Occidentul euro-atlantic și Orientul indo-pacific’

    Noua-Ordine, pentru ca e vorba despre Noua Lume, deci despre una plenar noua, care e Patria Artificialului, adica a ‘sistemului’ care are ca doctrina Artificialul.
    prin urmare ‘cei doi poli’ sint similari, chiar daca nu par a fi asa,
    mai altfel spus Sinteza va fi proprie Antinaturii,
    pentru ca cei doi poli pun la indoiala, pe doua cai diferite in mod structural, chiar Natura. indiferent pe care il imbratisezi…el e Antinatura, Artificialul, cu a lui Inteligenta cu tot…

  • Aveam nevoie să citesc un astfel de articol foarte frumos, cu o analiză foarte complexă și completă , deosebit de interesantă și de prețioasă a Orientului Mijlociu ,semnat de un profesionist de marcă în domeniul politicii externe , domnul Adrian Severin ! O viziune excepțională ,foarte largă, asupra evenimentelor social – politice și economice din zilele noastre cauzate de războiul dintre Rusia și Ucraina ,cu un impact uriaș asupra Orientului Mijlociu și a desfășurării vieții sale in acest context ,care îl provoacă pe acesta la recunoașterea originilor și a valorilor sale ancestrale dar și la o adaptare din mers la o lume aflată într-o profundă și continuă schimbare ! Vă mulțumim !

  • Mi se pare exceptionala postarea.
    Cand ma uit la unele emisiuni tv ( foarte rar privesc la tv ) toate ,,Giurumelele ,, invitate in platouri,desfasurandu-si ineptiiile,chiar ma cuprinde sila.
    Profesionist adevarat in politica externa, nu ca si infantilii subjugati ce reprezinta acum politica externa a Romanicai.
    De aici ar avea de invatat pana si marii ideologi ai lumii moderne – care isi dau cu parerea ,, pe langa adevar,, confundand cu intentie sau fara , cauzele si conseciintele acestor conflicte contemporane.
    Este perfect adevarat ca nu stiu cum am putea influenta noi, pulimea in mod real cursul evenimentelor insa cel putin ,putem anticipa spre ce ne indreptam,daca putem intelege incotro bate vantul si la ce sa ne asteptam.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *