Campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare din data de 9 iunie începe vineri,10 mai, şi se încheie în 8 iunie. Campania în audiovizual se va încheia în 7 iunie

Păi, dacă și militarii români n-ar fi vrut să plece din Crimeea în 1941, cum s-o facă, azi, în 2022, militarii ruși?

Deși propaganda de război ucraineano-occidentală continuă să susțină că Rusia s-a concentrat asupra Sudului Ucrainei după ce-a eșuat să cucerească Kievul, e mai mult ca sigur că Sudul sau mai precis cucerirea și rusificarea Sudului au fost de la început obiectivul intervenției rusești.
Sudul trebuie trecut în administrație rusească de dragul Crimeii. Crimeea e pentru Vladimir Putin un loc fermecat. Nu numai pentru el, zic eu, ci și pentru militarii români din Campania din Est.

În anul de grație 1942, Constantin Virgil Gheorghiu publica la editura Naționala Gh. Mecu reportajul Am luptat în Crimeea.
Reportajul ia naștere din însoțirea de către Constantin Virgil Gheorghiu a unui detașament din Brigada 1 Mixtă munte, în cadrul operațiunii de curățarea a Drumului către Crimeea din Războiul din Est.

Brigada 1 Mixtă Munte, avîndu-l pe Mihail Lascăr comandant și pe Leonard Mociulschi, comandant adjunct, ajunge la Carasabusar după străbaterea istmului Salkovo. Pînă atunci, trecuse Nistrul pe la Moghilev, o luase spre Bug, apoi în jos, spre Nipru, ținuse garda nemților care intraseră deja în Crimeea, și participase la Bătălia de la Marea de Azov. După cum spune, reportajul, pînă la Iaila, mare lucru n-a avut de făcut detașamentul (unul din cele trei) comandat de Leonard Mociulschi. Rușii se retrăseseră dincolo de munți sub presiunea Armatei germane. Operațiunea la care participă Const Virgil Gheorghiu e una de curățire a drumului spre Mare. Nu știu cînd s-a alipit reporterul și echipa de Propagandă detașamentului. Dacă ținem cont de relatările despre marșul prin Stepa Nogai, cred că momentul a fost după Bătălia de la Marea de Azov, cînd Brigada a primit ordin să se îndrepte spre Crimeea. Reportajul mi-a dat prilejul de afla întîia oară despre Leonard Mociulschi, unul dintre eroii legendari ai Campaniei din Est. Destinul lui postbelic atinge hotarele neverosimilului, gata să treacă în spațiul fantasticului. Comandant de Brigadă de Vînători de Munte, făcînd practic toată campania din Est și apoi pe cea din Vest, unul dintre cei mai decorați generali români, Leonard Mociulschi e arestat în 1948, după ce fusese trecut în rezervă în 1946, trimis la Canal fără proces. Eliberat în 1955, se angajează ca muncitor necalificat, asemenea soției, și ea zilieră. E reabilitat în 1968, la venirea lui De Gaulle, care se interesează de el.

După ce curăță drumul de 50 de kilometri de unități de comando rusești, detașamentul ajunge pe țărmul de miazăzi al Crimeii.
Constantin Virgil Gheorghiu descrie astfel atmosfera de vis din Crimeea anului 1941:

„La ora opt fără un sfert, în dimineața zilei de cinci noiembrie –adică după douăzeci şi patru de ore de la plecarea din Carasanbusar – am ajuns, victorioşi, la Marea Neagră, în dreptul satului Uskut, pe țărmul de miazăzi al Crimeii.

Ziua a trecut banal. Era un soare călduţ, dulce, ca şi ceaiul. Am mîncat fructe multe, care ne-au ţinut şi de foame; căci aprovizionarea noastră de abia în cursul serii avea să intre în funcţiune. Coloanele din urmă au sosit fără contenire, după ce au trecut munții, pe țărmul mării.

Casele tătarilor de aci sînt ca nişte jucării de păpuşi: sclipitor de curate, pereții tapetați cu marame înflorate şi nu au paturi . Ei dorm pe saltele colorate, aşezate, jos, pe covoare. Cînd intră în casă, tătarii își scot papucii. De tavan atîrnă struguri, mere şi pere. Au atît de multe fructe și atît de frumoase încît le păstrează ca pe nişte podoabe agățate la grinzi şi pe pereți.

De altfel aceste fructe constituie hrana principală a localnicilor, în vremea a iernii. Ei se hrănesc mai mult cu struguri, cu mere, cu nuci şi cu pere.
Mănîncă zaharicale, beau cafea şi fumează, absolut toţi. Viața lor e liniştită şi plină de culoare. Sînt manierați cu noi ca niște ambasadori.

Totuși nu am reuşit să mă culc în nici una din aceste căsuțe scunde, încărcate cu fructe, curate şi împodobite ca odăile păpuşilor: miroase în ele a iute. Şi tătarcele acestea obsedant de frumoase, și vestmintele lor, si saltelele frumoase şi mari, şi fiecare batistă sau maramă a lor, deşi sînt foarte curate, au un miros iute ca mirosul de chimicale.
Nu l-am putut suporta. Mă durea capul. Şi cu toate ca aş fi rîvnit să dorm într-o cameră din acestea, frumoase ca în poveşti, a trebuit să plec.
Simțeam că leşin din cauza mirosului acela tare, de amoniac. De unde vine acest miros? Nu ştiu.

Am plecat pe țărmul mării, în port.
Era ora patru după amiază. Am stat pe terasa de lemn cu colonelul Mociulschi Leonard şi cu căpitanul Anghel, privind marea liniştită și albastră. Deşi era în luna noiembrie, puteai sta în cămaşă. O boare caldă venea dinspre mare şi ne strecura în piept o tihnă şi o linişte, cum n-am mai cunoscut de multă vreme.
– Cred că aici vom sta mai multă vreme! spunea colonelul Mociulschi, şezînd rezemat cu capul în mîna dreaptă şi privind întinderea nemărginită a mării.

Era atîta pace, atîta linişte împrejur, cum cred că mai era numai pe timpurile păstorilor din Biblie. Căpitanul Anghel, acest viteaz, care a înfruntat tot timpul, urgia bătăliilor, netemător de moarte, cu făptura lui înaltă, delicată, răspunde:
– Da, domnule colonel, cred că vom zăbovi mult aici…

Şi, iarăşi, am tăcut toţi trei. Parcă ni se destindeau nervii, unul cîte unul. Ne-am lăsat în voia gîndurilor, a liniştei de pe țărm şi a visării.
Seara am mîncat struguri, am băut must dulce, am muşcat din cîte o pară parfumată, mare şi dulce, apoi ne-am culcat, pe paie, acolo în clădirea portului, cu uşile şi cu ferestrele deschise larg spre marea calmă și odihnitoare.

– Ce bine ar fi să rămînem aici vreo cîteva săptămîni! a spus căpitanul Anghel.
– Cred că vom sta, a răspuns colonelul Mociulschi. Se vor odihni şi oamenii, căci au mers, fără popasuri, aproape patru mii de kilometri de la începutul războiului.

Şi iară am tăcut, gustînd cu toată făptura noastră, cu tot sufletul liniştea şi pacea care ne înconjura. Ce bine ar fi aici! Auzeam doar cum ne bat inimile şi ceasurile – încet – şi cum se lovesc valurile, mătăsoase, de nisipul plajei. Cît am stat așa? Nu ştiu. Nu ne venea să ne mai clintim. Am fi rămas, pierduți în visare, o veşnicie.
Dar a sunat telefonul, al cărui fir era adus pe fereastră pînă la aparatul aşezat la cap. Am tresărit. Ne-am revenit imediat: trebuie să fie vreun ordin banal. Nu se poate să fie altceva.

Dar presimțirea şi tresărirea noastră erau cu temei. Venise un nou ordin de atac. Trebuia să pornim în zorii zilei, pe dreapta și pe stînga țărmului, să zdrobim rezistențe, să dăm alte lupte!”

Păi, dacă și militarii români n-ar fi vrut să plece din Crimeea cum s-o facă, azi, militarii ruși?


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

13 comentarii pentru articolul „Păi, dacă și militarii români n-ar fi vrut să plece din Crimeea în 1941, cum s-o facă, azi, în 2022, militarii ruși?”

  • Vă rog un comentariu referitor la ultima vizita de la Kiev

  • Analiză clară și obiectivă, remarcabil textul lui Constantin Virgil Gheorghiu.
    Felicitări maestre!

  • Comparam mere cu pere, campania militara a Romaniei in Crimeea 1941-1944 cu anexarea Crimeei de catre Rusia 2014. Ca le placea militarilor romani in Crimeea este una, dar nu s-a pus problema anexarii peninsulei la Romania.

  • Ce razboi?…O frectie de razboi…EU a cumparat petrol si gaze de la rusi de 57 miliarde de la inceputul „razboiului”…hahaha…sint mina-n mina snapanii astia….

  • dacă și militarii români n-ar fi vrut să plece din
    dacă nici militarii români n-ar fi vrut să plece din

  • Cine n-a văzut până acum filmul ”Deșertul tătarilor” (1976) să-l caute și să-l vadă. Va înțelege multe lucruri.

  • Articolul Dvs. stârnește nostalgii. Îmi pare rău că nu am vizitat la timp Crimeea, la vreme de pace.

  • Vad ca jumătate din Franța și cred jumătate din Africa sunt socialiste și nu se mira nimeni.China ,mare putere este comunista și iar nu se mira nimeni.Eu,repet,vreau sa știu dacă pot cumpăra dolari,ruble sau yeni.,sa mi diversific conturile la banca.HA,HA,Vacanta plăcută în Italia.Poate ajungeți în Sicilia,sa întrebați ce mai fac contrabandiști

  • Azidimineata ați vorbit despre Marian Nazat,pe care eu îl citesc aici la dvs.Scrie frte,frte frumos .Cred ca moșii și strămoșii dinsului au luptat pe aceste meleaguri mereu prăduite și iubite.

  • Tot mai frumos e la Mamaia! Sper CA rusilor nu le vin idei :mrgreen:

  • Bună seara, Maestre ! Nu am fost niciodată în Crimeea, dar citind rândurile minunate prezentate de dumneavoastră în acest editorial, îmi și imaginez frumusețea și liniștea locurilor ei fermecate ! Cine ar putea renunța la un loc minunat, liniștit, în care să te simți liber ca vulturul care zboară spre înălțimi, ca peștii care înoată în undele albastre, înspumate și răcoroase ale mării ,ca pescărușii care , în asfințitul roșiatic al soarelui oglindit în mare , vin gălăgioși și în
    grup aproape de țărm pentru a prinde-n ciocul lor un pește argintiu mai mult în joacă sau pentru a se hrăni, ca un om care se simte lipsit de griji ca un copil care vrea să exploreze mediul înconjurător cu o frenetică bucurie ,ca și cum ,la capătul aventurii lui ,ar descoperi un tărâm de vis ca în poveștile spuse la gura sobei cu voce caldă și blândă de părinții sau de bunicii lui !Un editorial superb, Maestre !Vă mulțumim din tot sufletul !Toate cele bune vă dorim !

    • @
      scriitura dumneavoastra, 4D, imi susura atit de natural incat de fiecare data cind o intalnesc zambesc cu toata inima,
      amintindu mi de-un izvor pe care, iata, il simt vesnic si care, cindva, a purtat si numele asta , ‘tangoul vietii mele’ 🙂

    • foarte frumos, multumim. la fel si reportajul de atmosfera al ui gheorghiu. sunt convins ca exista multe pagini in literatura (mai ales in cea rusa) in care e descrisa intreaga zona, de la gurile dunarii si odesa, pana in crimeea (vasile ernu, scriitor basarabean contemporan, scrie foarte frumos despre acele pamanturi si ape). unde mai pui ca puskin, tolstoi, nabokov, cehov, au petrecut perioade fertile creativ din vietile lor acolo.
      pai dl. cristoiu cam are dreptate: pentru rusia, crimeea este cam ce este florida pentru america.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *