Pariul neprevăzutului

Acelor părinți care văd într-o ramă a fericirii depline imaginea copilului lor care învață bine, e premiant, îngrijit și iubit de familie, ar trebui să li se arate și ce există în spatele acestui tablou. Fiindcă îndărătul fiecărei secvențe ilustrând bunăstare, împlinire ori succes există și detalii care descriu în amănunt nevăzutul. Iar ceea ce nu se vede, ceea ce ține de intimitatea trăirii reale a drumului spre reușită, deseori vorbește și despre prețul acestei izbânzi.

Într-o lume a mediocrității în general și a superiorității în particular, cam toate rețetele care asigură buna dezvoltare a unui copil au și multe pagini albe.

În acele pagini albe se ascunde neștiutul. Vârsta adolescenței este complicată, mult mai complicată decât cred părinții, școala, societatea. Copiii nu cresc în afara lumii. Ei cresc ascultând basme, răsfoind cărți cu poze, învățând să scrie și să citească.

Și exact la vârsta la care scrisul, cititul, comunicarea cu părinții și profesorii ar trebui să fie surse principale de formare, exact atunci copiii descoperă drumul cel mai scurt spre afirmare, numit de ei: “expertul în ceva”.

Cărțile sunt deodată lăsate deoparte, profesorului nu i se mai acordă atenția cuvenită, părintele este evitat. În schimb ore în șir sunt urmărite la tv interviuri cu vedete care au buzele la fel de groase ca nasul, povești cu stiliști, podcasturi cu designeri de modă (croitori azi nu mai există), sau hair stiliști (frizeri și coafeze azi nu mai există). Cu mintea plină de impresionantele personalități ale civilizației de consum, unii se aruncă în vâltoarea profesiilor ”in trend” lăsând la o parte școala, cartea și familia. Este vârsta cea fixează ideea că popasul în salonul de cosmetică face să pară aproape tangibil orice succes și lansare. Alteori începe frenezia sălii de fitness. Și acolo, familia înțelegătoare pompează bani pentru costume adecvate, abonament la sală, accesorii pentru modelat corpul la domiciliu.

Bun. Și iată că apare o fractură.

Fie o iubire neîmpărtășită, fie dorința imposibil de îndeplinit, de a face revelionul în Dubai, fie în cel mai rău caz apetitul și apoi dependența pentru înlocuitorii de fericire.

Televiziunea, cinematograful, internetul, influențează mult populația adolescenților și deseori ei oscilează între ce le place azi, ce nu le mai place ”începând de ieri”, și ce cred ei ca le place cel mai mult chiar de mâine dimineață!

Așa sunt aproape toți adolescenții, imprevizibili.

Ei nu au foarte bine dezvoltat simțul auto conservării. Nu dau doi bani pe viață nu fiindcă ei nu iubesc viața, ci fiindcă nu cunosc forța sinistră, de nedescris în cuvinte a ireversibilului.

Adolescentul aflat în criză de comunicare poate cu ușurință să decidă curmarea propriei vieți într-un un impuls de moment. El o face cumva în joacă, asumându-și rolul macabru al sătulului de viață, ignorând total efectul devastator al spectacolului unic/ultim pe care îl oferă.

Cum poate fi prevenită o asemenea întâmplare? Cum poate fi anulat un asemenea “eveniment”? Prin atenția acordată de către familie și școală adolescentului, prin încercarea de a înțelege, chiar de a învăța cât mai multe despre lumea lui. Prin aducerea în prezent a modelelor cu adevărat valoroase în Artă, Cultură, Știință, Societate.

Vrea copilul să fie top model? Lasă-l să devină, susține-l dacă este înzestrat pentru a defila pe podium. Vrea să fie hair-stilist? Ajută-l, chiar dacă tu părinte vezi în el un viitor medic sau profesor.

Dar dacă simți că propriul tău copil se simte atras de artificial de partea senzorială mai mult decât de partea cu adevărat sensibilă a vieții, atunci trebuie să i te dedici copilului în totalitate. Și tu părinte vei afla că nu vei putea să faci față singur acestei dificile încercări.