Partidul Comunist Chinez marchează Centenarul

Pe data de 1 iulie s-au  împlinit 100 de ani de la înființarea Partidului Comunist Chinez (PCC). Precum în cazul multor evenimente din istoria Chinei, data reală de înființare a partidului, 23 iulie, a fost schimbată în favoarea unei relatări mai simple, în parte pentru că Mao Zedong și-ar fi amintit greșit. Și, ca de obicei în cazul marilor evenimente, în perioada premergătoare a avut loc o propagandă fulgerătoare la televiziune și în ziare, împreună cu parade planificate, discursuri și închiderea unei mari părți a centrului Beijingului. PCC s-a remodelat de mai multe ori, de la abandonarea modelelor sovietice la accentul contemporan pe ethnonaționalism. Dar determinarea sa leninistă de a fi singura putere în China nu s-a schimbat niciodată, chiar dacă puterea sa de a-și impune autoritatea a fost mai slabă în unele momente decât în altele. Rolul și domeniul de aplicare al partidului au devenit mult mai vizibile sub conducerea președintelui Xi Jinping, dar acesta nu a fost niciodată absent. Chiar și la începutul anilor 2000, politica a stat la baza relațiilor sociale și, mai ales, a celor de afaceri. Precum clasa în Regatul Unit, rasa în Statele Unite sau casta în India, politica în China a funcționat cu o înțelegere tacită. Aranjamente care nu aveau niciun sens la suprafață deveneau clare atunci când erau dezvăluite fundamentele PCC. De exemplu, un angajat aparent inutil al unei companii se dovedea a fi fiul secretarului de partid al orașului.

Prezența PCC a devenit mult mai clară în mediul rural. În oraș, reclamele și alte semne au înecat afișele de propagandă. În zonele rurale, reamintirile rolului partidului erau constante, de la instrucțiuni severe despre impunerea copilului unic, lipite pe altarul de pe marginea drumului și pe pereții hambarelor, până la îndemnuri de a nu uita că PCC a scos zona din sărăcie. Pentru lumea exterioară, PCC părea adesea un anacronism, o rămășiță care, potrivit optimiștilor, se va dizolva în mod inevitabil sub presiunea modernității și a globalizării. La începutul anilor 2010, furia publică față de corupție, amestecată cu o acoperire sporită a politicii locale de către bloggeri și jurnaliști, părea să reprezinte probleme reale pentru partid. Sub conducerea lui Xi, acest lucru a luat sfârșit, pe măsură ce epurările interne ale partidului au redus cele mai flagrante forme de corupție, cel puțin pentru câțiva ani,  iar statul a luat măsuri drastice împotriva oricărei forme de societate civică din afara partidului. Astăzi, PCC deține mai mult control acasă decât oricând și este mai hotărât ca niciodată să își impună metoda în întreaga lume. Dar, chiar dacă partidul se sărbătorește pe sine, se confruntă cu o reputație dezastruoasă în străinătate, după cum arată noi sondaje. În 15 din cele 17 țări dezvoltate intervievate, impopularitatea Chinei se află la maxime istorice, evaluările negative ale lui Xi fiind deosebit de ridicate, iar respondenții preferând cu mult legăturile economice cu Statele Unite. Prin urmare, lista oficialilor străini care susțin PCC, prezentată înainte de aniversare, pare neimpresionantă, inclusiv dictatorul belarus Aleksandr Lukașenko.

Washington Post a relatat, miercuri, că statul chinez construiește un uriaș sit de lansare nucleară în Gansu, cu peste 100 de silozuri de rachete ICBM. Aceasta este o afacere importantă: Rezerva nucleară existentă a țării conține doar 250 până la 350 de arme nucleare. După cum subliniază Jeffrey Lewis în Foreign Policy, acest lucru nu înseamnă neapărat că statul chinez își dublează dimensiunea arsenalului său. Silozurile sunt uneori folosite pentru un joc de rachete, pentru un plus de securitate. Dar, cu toate acestea, mișcarea este o escaladare semnificativă – și una care pune o urgență suplimentară pentru Washington și Beijing să revină la discuțiile privind armele. Săptămâna aceasta marchează, de asemenea, aniversarea introducerii legii draconice a Beijingului privind securitatea națională în Hong Kong, iar orașul continuă să se prăbușească în autocrație. Închiderea ziarului pro-democratic Apple Daily, după arestarea conducerii acestuia, a avut efecte în lanț, alte site-uri și-au retras conținutul, iar un alt editorialist a fost arestat în timp ce încerca să părăsească orașul. Doar 117 persoane au fost arestate în temeiul legii privind securitatea națională, dar instituțiile din Hong Kong, de la universități la bănci, și-au schimbat radical comportamentul din cauza fricii. Guvernul a înființat linii telefonice pentru informatori și a spus unui sistem judiciar nominal independent să intre în rând. În unele privințe, situația este mai tensionată decât pe continent: În Hong Kong, să înveți cum să mergi pe linia neclară dintre comportamentul tolerat și zona de pericol este o experiență nouă. Pandemia de coronavirus a atenuat, de asemenea, un efect major al legii privind securitatea națională: exodul locuitorilor din Hong Kong. Închiderea granițelor și a imigrației în multe destinații populare, cum ar fi Canada și Australia, a întârziat fuga profesioniștilor liberali, deși zeci de mii de persoane au început oricum acest proces. Pe măsură ce lumea se redeschide, așteptați-vă ca aceste cifre să se accelereze considerabil.

Banca Industrială și Comercială a Chinei, cea mai mare bancă din China, a renunțat la o afacere de exploatare a cărbunelui în Zimbabwe. Mișcarea semnalează o schimbare reală în politicile Beijingului, care a externalizat capacitățile de cărbune în țări străine, încercând în același timp să reducă puterea cărbunelui la nivel național. Beijingul pare a fi serios în ceea ce privește combaterea schimbărilor climatice, din simplul motiv că linia sa de coastă, echilibrul său ecologic instabil și securitatea sa alimentară, obținută cu greu, sunt toate amenințate.

Spre sfârșitul materialului meu, o să amintesc de un loc aparent uitat, denumit Yanan. Acest oraș este renumit pentru un singur lucru: a fost sediul central al PCC între 1935 și 1947, după ce grupul de militanți de atunci a fost alungat de către Partidul Naționalist și a trecut prin Marșul lung spre refugiu. Așezat la înălțime, pe Platoul Loess, și depopulat după seceta din anii 1930, Yanan a oferit o fortăreață izolată de unde să dirijeze operațiunile în restul Chinei. A fost, de asemenea, locul unor intrigi și lupte interne considerabile în cadrul PCC, precum și al unei producții masive de opiu, care asigura 40% din veniturile comerciale (chiar dacă partidul predica politici antidrog).

Astăzi, Yanan este o zonă izolată, încă afectată de solul sărac și de vremea rea. Presa de stat a declarat orașul „scos din sărăcie” în urmă cu doi ani. Așa-numitul „turism roșu” către locurile folosite de partid în trecut rămâne o sursă de venituri, dar nu este la fel de popular precum locurile mai ușor de accesat, cum ar fi satul natal al lui Mao Zedong din Hunan și satul natal al colegului revoluționar Liu Shaoqi. (Mao a pus ca Liu să fie arestat și ucis în primii ani ai Revoluției Culturale).

Foto – Al Jazeera