Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Pentagonul, clădirea aia de lîngă mall

12. M-a salvat tehnologia de la Secret Service!

În Saint Denis am scăpat cu viață grație unei prostituate specializate în tehnologia audio-video în general. La Pentagon m-a salvat un lucrător de la Secret Service, specializat în tehnologia americană de ultimă oră. Sau, mă rog! Cel puțin așa mi s-a părut mie că s-a întîmplat. După ce premierul și Secretarul de Stat al Apărării au intrat în clădire, m-am trezit deodată într-un gol de subiecte prielnice filmării. La vizita anterioară, dădusem gata avioanele trecînd peste Pentagon. Aveam o casetă întreagă de 60 de minute cu zborul lor, de parcă venisem în SUA în vizită la o companie aviatică și nu la Pentagon. Filmasem din toate unghiurile plecarea militarilor din Gardă, înșirați la Momentul Primirii de o parte și de alta a scării.

Deodată, zăresc ieșind din clădire cinci inși în combinezoane negre. Cărau în spinare ceva amintind de cutia unui violoncel. N-am stat pe gînduri o clipă. În spațiul aerian al privirii mele se ivise ceva nou. Pînă am fixat lentila, pînă am făcut zoom-ul, pînă am apăsat pe buton, cei cinci erau deja dispăruți. Reușisem, totuși, o performanță. Să am pe casetă secvențe cu lunetiștii antitero de la Pentagon. Cum ședeam eu așa, felicitîndu-mă pentru inspirația de a fi avut camera pregătită, m-am trezit bătut pe umăr de un ins cu ochelari negri. Altul decît cel care ne adusese pînă aici de la microbuz.

— Derulați filmul!, mi-a zis oaspetele cu un ton ce m-ar îndreptăți să scriu: mi-a ordonat! Nedumerit, am derulat banda. Insul și-a pironit privirile pe ecranul aferent camerei digitale. Nu făceam legătura între acest moment și cel anterior, cu lunetiștii fofilîndu-se printre mașini.
— Derulați! Derulați! m-a îndemnat tipul, văzînd că m-am oprit.
— Ce s-a întîmplat? Am filmat ce nu trebuie? m-am dat eu cooperant. Nu de alta, dar veneam dintr-o țară aliată Americii. Și nu oricum, ci aliată necondiționat. Purtătorul ochelarilor negri tăcea în chip profesional.
— Mai derulați o dată!
M-am supus.
— OK! a exclamat supraveghetorul și s-a întors la locul lui.
— L-am păcălit mi-am spus, amintindu-mi că, în timpul derulării, nu zărisem secvența cu cei cinci.

Scena a stîrnit imediat tulburări în sînul comunității noastre jurnalistice. Un operator cu o vastă experiență a voiajelor oficiale mi-a explicat că lunetiștii n-au voie să apară la televizor. Cînd îndreptasem camera spre cei cinci, șeful grupului sesizase punctul roșu al înregistrării. Și se alarmase mai rău decît dacă ar fi descoperit pe fruntea sa punctul roșu al unei puști cu laser. Cel cu ochelarii negri fusese înștiințat prin stație că un jurnalist i-a filmat pe lunetiștii de la Pentagon. Factor agravant: jurnalistul era străin! Insul se executase rapid.

De ce plecase spunînd OK? Se liniștise constatînd că lunetiștii nu erau pe banda video. Concluzia îmi aparținea. Cel cu care abordasem tema – operatorul, o zbughise de lîngă mine, pentru a nu scăpa momentul Plecării.

N-am îndrăznit să verific acolo dacă rămăsesem cu prețiosul, inestimabilul film: lunetiștii antitero de la Pentagon! N-am avut curajul să fac asta nici în microbuz, nici la hotel, nici în avion, deși, oficial fiind, avionul se supunea jurisdicției românești.

Acasă, de cum mi-am lăsat bagajele (nici nu le-am mai desfăcut) m-am grăbit să-mi văd comoara. Am derulat banda de vreo zece ori. Nici urmă de lunetiști! Lipsea și secvența anterioară, cea în care colegii mei de insolație se adăposteau în boscheții de lîngă zid. Față de momentul cu luneștii începeam să am îndoieli că-l filmasem. Momentul cu jurnaliștii români îl filmasem. Îmi aminteam.

Cetățeanul vigilent avusese un dispozitiv care-mi scosese secvența cu lunetiștii fără să-mi dau seama. De aia mă pusese să derulez banda! Nu-mi spusese s-o șterg, pentru a nu fi acuzat că aduce atingere libertății de expresie.
Și astfel mi-am dat seama că între prostituatele din Saint Denis și lunetiștii de la Pentagon există, totuși, o deosebire.

Prostituatele te pun să-ți ștergi singur banda contravențională.
Lunetiștii ți-o șterg ei.
Fără să-ți dai seama!

(Sfîrșit)
(Din volumul În vestă printre fracuri, editura Historia, 2007)


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *