Pentagonul, clădirea aia de lîngă mall

3. Cum am fost îmbrăcat din cap pînă-n picioare

Orice păcătos ajunge inevitabil în Iad.
Orice delegație oficială ajunge inevitabil la Ambasadă.
Am ajuns și noi – deși delegație semioficială – la Ambasada României de la Washington. Pe teritoriul nostru național fiind, mi-am permis să-mi exprim cu voce tare îndoiala că aș putea lua parte la recepția de la New York. N-aveam ținută obligatorie. Da’ ce spun eu. După cum arătam, n-aveam nici ținută pur și simplu. Mihaelei Geoană nu i s-a părut o chestie insurmontabilă. O rezolvăm imediat! a decretat domnia sa, persoană deosebit de energică.
Și s-a rezolvat.

La capătul unui drum cu mașina Ambasadei, condusă de doamna Ambasador, despre care nu-mi amintesc nimic, ceea ce înseamnă că am scăpat cu viață, m-am trezit pe un tărîm fermecat. Un hectar de confecții, din care jumătate erau confecții bărbătești. Mihaela Geoană nu era la prima expediție în împărăția de costume la patru ace, maiouri bărbătești, fuste în sute de feluri și culori, ciorapi cu și fără jartiere. S-a văzut asta de cum a intrat. Fără să șovăie, cum fac, de regulă, cei nimeriți într-o lume nouă, necunoscută, protectoarea mea s-a îndreptat glonț spre un negru uriaș și nespus de binevoitor. Genul negrilor pozitivi din prozele dedicate Sudului cultivator de bumbac. Arătînd spre mine didactic, binefăcătoarea mea într-ale ținutei obligatorii i-a spus ceva. Din ceea ce a urmat, mi-am dat seama ce i-a spus. Tînărului ăla (întotdeauna am trecut drept tînărului ăla pentru doamnele energice!) îi trebuie o ținută de recepție la etajul 36 al unei zgîrîie-nori. Negrul s-a îndreptat spre mine cu pași mari și legănați. Parcă era Unchiul Tom din Coliba cu același nume. A luat un metru și, întorcîdu-mă pe o parte și pe alta, ca pe o sticlă de bere fără etichetă, m-a măsurat din toate punctele de vedere. După care a dispărut, pentru a reveni ducînd în cîrcă cinci ținute de gală.

Fiecare conținea tot ce era nevoie pentru ca un cetățean ce n-ar fi fost admis nici la restaurantul gării după felul cum era îmbrăcat, să poată fi primit cu plecăciuni, chiar și la un bal de la Palatul Buckingham. Nu mă pricep o iotă la îmbrăcăminte. Dar chiar și așa, ageamiu fiind la disciplina Ținută de gală, am dibuit că fiecare variantă era asortată din capă pînă în picioare: costum, cămașă, cravată, ciorapi, nasturi, curea, șireturi.

Cele cinci ținute semănau cu multiplele candidaturi la alegerile pentru Marea Adunare Națională, decise la un moment dat de Ceaușescu într-o criză de parlamentarism burghez. Pînă la urmă, tot pe cea dorită de Partid trebuia s-o alegi. După cîteva minute de iluzie a scrutinului liber și independent, vînzătorul a pus degetul pe una dintre ținute. Am îmbrăcat-o fără să crîcnesc.

Îmi venea ca turnată.
Atît de bine îmi venea, că aș fi fost în stare s-o iau de aici direct la recepția de la New York.
Nu puteam s-o fac încă.
Mai aveam nevoie de pantofi.
Cu excepția Balurilor Mascate, nu se cunosc încă Baluri la care să poți merge doar în șosete.

A urmat etapa Pantofi.
În Europa, o astfel de etapă te pune în fața uneia dintre cele mai delicate momente ale vieții: descălțarea lîngă alte persoane decît cele îndrăgite. La Mall-ul de lîngă Pentagon, am fost scutit de o asemenea experiență, dramatică mai ales pentru cei din jur. Tot negrul, care își asumase măreața misiune de a mă face ca scos din pachet, mi-a arătat un dispozitiv în care trebuia să-mi fixez (fără să-l scot) pantoful drept.
M-am executat fără să scot o vorbă. Binefăcătorul s-a aplecat și și-a notat niște cifre. Cu gravitatea unuia care măsoară temperatura de răcire dintr-o centrală atomo-electrică. După care, fără să spună nimic, a dispărut în spatele unei uși pentru a se întoarce, zîmbind triumfător, cu cinci perechi de pantofi.

Ca și în cazul celor cinci ținute, le adusese pe toate, așa, de dragul inimii. Pentru că, fără să stea o clipă pe gînduri, mi-a arătat pe care s-o încalț.
Și pantofii îmi veneau de minune.
Parcă mă născusem cu ei în picioare.

(Din volumul În vestă printre fracuri, editura Historia, 2007)


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Pentagonul, clădirea aia de lîngă mall”