Pentagonul, clădirea aia de lîngă mall

5. A bea cafea americană e, pentru un european, ca și pentru un bărbat a face amor cu o femeie gonflabilă

Vechii greci, fondatorii logicii clasice, puneau drept premisă a silogismului care ne îndrumă viața propoziția:
Toți oamenii sînt muritori.

Strănepoții lor de peste Ocean, americanii, pleacă, în toate raționamentele lor, de la o altă premisă:
Toți oamenii sînt tîmpiți.

Și dacă toți oamenii sînt așa, autoritățile sînt obligate să ia măsuri. Astfel se explică numărul uriaș de sfaturi concrete, împinse pînă la amănuntul halucinant, care se abate asupra americanului în orice împrejurare.

Fast-foodurile de la Mall țin să te informeze complet și rapid nu numai asupra prețurilor, dar și asupra structurii mîncărurilor. Sub nume, felul de haleală e pictat în culori vii, atrăgătoare. De la portretul adecvat al ciorbei, scoțînd aburi didactici, dintr-un bol transparent, pornesc săgeți menite a desemna numele alimentelor din structura ciorbei.

Despre unele feluri de mîncare se spune că te saturi numai privindu-le.
În cazul felurilor de la fast-food-uri, se poate spune că te saturi numai privindu-le portretele.
Atît de măiastru sînt realizate.
Astfel că nu mai e nevoie să iei o ciorbă. Îți ajunge portretul ei. Și, în plus, nici nu trebuie să scoți bani din buzunar.

Un alt cetățean al planetei s-ar mulțumi și cu varianta în carne și oase a ciorbei, postată în vitrina de jos. Ba chiar și doar cu numele felului de mîncare. Ca să nu mai spun că un cetățean al fostei RSR s-ar fi mulțumit și cu tejgheaua, pur și simplu. Admițînd că, pînă la urmă, ar fi apărut un ospătar, omul nostru ar fi fost fericit să i se răspundă măcar la întrebarea: ce aveți de mîncat? Americanul pare a fi de pe altă planetă. I-ar sta în gît ciorba dacă n-ar ști că e compusă din apă, sare, pătrunjel, carne. S-ar spune că beția de informații despre felurile de mîncare stă sub semnul transparenței ca lege absolută în America. Lege sub puterea căreia ușile WC-urilor sînt retezate de la jumătate: ca să se vadă ce fel de picioare are cel dinăuntr. După ce ți s-au pus pe tavă felurile comandate și ai plătit, fără a mai întreba cît face, deoarece panourile ți-au spus deja, pricepi că doar teoretic nu e nici un pericol să te trezești în fața unei mîncări necunoscute.

Practic, fast-foodurile de la Mall și, evident, din America, ascund capcane mai mari și mai primejdioase decît un cîmp de mine anti-personal. Toate felurile sînt mai mult decît îmbietoare în varianta lor din tablouri. Numai văzîndu-le, îți vine să iei o scară, să te urci pe ea, să desprinzi pictura și s-o mănînci acolo sus, fără tacîmuri. Pofta de a le înfuleca sporește infinit din clipa cînd ți s-au pus pe tavă. Au un miros care te dă gata, mai ceva decît un gaz dulce, dar mortal. Sub culorile vii și, mai ales, sub mirosul ațîțător, se ascunde însă, indiferent de nume, preț și structură internă, ceva colțos și fără gust. N-ar fi cine știe ce nenorocire, dat fiind că în SUA, după cum se știe, puterea calorică contează. În definitiv, și astronauții înghit o pastilă, zicîndu-și că au mîncat trei feluri delicioase, plus desertul. Numai că, după ce ai aruncat tava de plastic, cu tacîmurile de plastic cu tot, într-un hîrdău, și el de plastic, simți pe pielea ta că ai vîrît în burtă, fără să-ți dai seama, ceva atît de piperat, că va trebui să umbli după aceea din cișmea în cișmea. În America însă, cișmelele publice fiind un obiectiv federal, atît de greu sînt de găsit, și, mai ales, de abordat, nu-ți rămîne decît s-o iei din chioșc în chioșc după Coca-Cola. Și după ce ți-ai prăpădit diurna doar pe Coca-Cola, pricepi rosturile perfide ale piperatului ascuns sub îmbietor:
Să te facă să cumperi nu numai mîncare, dar și de băut!

Culmea trasului pe sfoară o atinge mai mult decît numita cafea americană. În Europa cafeaua se asociază cu ceașca albă, pusă pe o farfurioară delicată, lîngă care stă obligatoriu scrumiera cu țigara fumegîndă. Ceașca de cafea nu poate fi imaginată nici în cele mai rele coșmaruri fără fotoliu și taifas.

În America lucrurile sînt taman pe dos. Cafeaua e asociată cu paharul de carton ieftin, prevăzut cu un capac de plastic, din care iese un pai. Adio atinsul ușor al buzelor de porțelanul ceștii! Lichidul cafeniu, căruia îi poți spune cafea doar printr-un artificiu stilistic, e tras din recipientul de carton printr-un pai, așa cum petrolul din punga de dedesubt e scos afară prin intermediul unei sonde. Dacă nu știi despre ce-i vorba, după prima sorbitură, ai motive temeinice să sari în sus și să chemi Salvarea. Lichidul e atît de fierbinte că-ți trebuie un stomac de tablă galvanizată ca să nu te opărești.

Nici vorbă de fotoliu, de stat jos și de tăifăsuit. Iei paharul de carton, ieși în stradă și, mergînd, îți bei cafeluța.
La o adică, ți-o poți bea și făcînd jogging.
Perversitatea e atît de mare încît pînă și în cafenele ca, de exemplu, cele din marile librării, ți se dă cafeaua tot în pahar de carton.

Despre calitatea cafelei americane n-are nici un rost să mai vorbesc. E ca și cum ar trebui să țin o cuvîntare despre apa de pe Marte. Ori de cîte ori am fost în America, m-am văzut constrîns să dau pe gît hectolitri de cafea. Abia după vreo zece litri de lichid cu un astfel de nume simțeam că am băut o ceașcă de cafea adevărată.

A bea cafea americană e, pentru un european, ca și pentru un bărbat a face amor cu o femeie gonflabilă.
E o comparație folosită de unii autori pentru a-i face să înțeleagă pe cei ce n-au fost niciodată în SUA ce înseamnă să bei cafea americană.

După părerea mea, e o comparație prea binevoitoare cu cafeaua americană.
Eu zic altfel.
Că e ca și cum ai face amor cu poza Fetei de la pagina 5.
Și aceea, făcută nu de specialistul revistei, ci de fotograful amator al satului.

Nu mai țin minte dacă, la ora întîlnirii în dreptul prăvăliei cu mosorele, cumpărasem ceva după o rătăcire de o oră și jumătate prin Mall-ul de lîngă Pentagon.
După cît de distrus arătam, sînt sigur că mîncasem la un fast-food și băusem cafea în timp ce urcasem cu scările rulante.

(Din volumul În vestă printre fracuri, editura Historia, 2007)

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Pentagonul, clădirea aia de lîngă mall”

  • Strugurii Americanesti,is nitel cam acrii (pt gustul Balcanico-Fanariot)…dar si tampenia este un alt mod de viata! :v

Invitații cristoiuTv | Adriana Vitan Balint | Autoritățile din România excelează în morți și amenzi
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog