Pentagonul, clădirea aia de lîngă mall

9. Un dușman al presei independente: Meteorologia

Într-un articol despre politica externă a SUA, dacă ții neapărat să nu te repeți, să fii, adică, un Cehov sau un Caragiale al ziarului tău, ai la dispoziție, cîteva formule mari și late: președintele american, Casa Albă, administrația americană, Biroul Oval și, la o adică, pe malurile Potomacului. Ai scris la un moment dat George W. Bush, după ce ai folosit pînă ți s-a aplecat formula președintele american, cu varianta Președintele SUA. Nu mai merge să scrii tot George W. Bush. Îți dă redactorul-șef cu e-mail-ul în cap. Cauți o altă sintagmă. Și o găsești: locatarul Biroului Oval. Poți scrie și chiriașul Biroului Oval, deși, în actualele împrejurări mondiale, astfel de ironii la adresa președintelui american nu sînt printre cele mai potrivite pentru un jurnalist român.

Dar ce spun eu? Nu sînt potrivite deloc.
Pe locul imediat următor în ierarhia sintagmelor care alcăuiesc Fondul mondial de clișee gazetărești se află, indiscutbil, Pentagonul. Biroul Oval, Casa Albă sînt excelente cînd vrei să lauzi politica externă americană de azi. Cînd e vorba s-o critici însă, mai ales dacă lucrezi la un ziar de stînga, Pentagonul e mană cerească.

Lesne de înțeles, în aceste condiții, de ce m-am învoit să merg la Pentagon și într-a doua vizită oficială. Prima oară fusesem cu Ion Iliescu. Secretarul de Stat al Apărării îl invitase la prînz. A doua oară, am fost cu Adrian Năstase. Același secretar de stat îl invitase doar la o discuție. S-o fi gîndit, probabil, că premierul e mai bogat decît președintele și că, în aceste condiții, n-avea nevoie de o masă pe gratis! Și-o putea plăti singur, la un restaurant din oraș.

Ca și la prima călătorie, m-am confruntat cu două elemente profund ostile presei independente: Meteorologia și Securitatea.
La primirea lui Ion Iliescu ploua cu găleata. Soldații din Gardă ședeau nemișcați sub ploaia rece. Apa cădea pe caschete și se desfăcea în șiroaie, care se scurgeau apoi pe cefele rase. Ori de cîte ori ieșeam din țarc, trebuia să desfacem umbrelele.

De umbrele am avut nevoie și pe parcursul vizitei făcute de primul-ministru. De astă-dată, din cauza soarelui, fierbinte ca o tigaie în care sfîrîie o omletă cu jumări. După momentul primirii premierului, prin nimic deosebit de cel al Primii președintelui, noi, jurnaliștii, ne-am răsfirat care pe unde am putut. Printr-un capriciu al sorții, de astă-dată ni s-a dat voie să ieșim din țarcul din pridvor. Ba, mai mult, ni s-a dat voie și să coborîm în curtea cea mai păzită din lume. Fetele s-au așezat turcește la umbra unor boscheți. După cîteva minute, le-am văzut sărind în sus, speriate. Le ciupiseră niște gîngănii. Nu mai încăpea nici un dubiu. Pentagonul se apără nu numai de teroriști, dar și de jurnaliști. Teroriștilor, Pentagonul le opune tanchete, ziduri de beton, mitraliere. Jurnaliștilor, le opune gîngăniile. Mult mai eficiente, iată, decît rachetele balistice intercontinentale.

Ca la toate instituțiile federeale – de la Casa Albă pînă la Congres – te izbește aceeași imagine: tipi și tipe cu legitimații atîrnate peste tot (la gît, la șold, la piept), trecînd încolo și încoace, cu pungi cu mîncare chinezească și pahare de carton cu cafea americană.

Ce noroc pe noi că premierul n-a fost invitat la prînz, ci doar la o cafea! Calvarul canicular ia sfîrșit. Mașinile coloanei oficiale revin în fața scării, ocupînd poziția Gata de plecare. Cameramanii și fotoreporterii iau cu asalt prima treaptă. Trimișii radiourilor americane întind gîturile de girafe ale microfoanelor. Și-au făcut apariția și cei de la CNN. Am înțeles că filmează, așa, de rutină, în eventualitatea că s-ar putea întîmpla ceva de Breaking news. Un atentat cu morți și răniți, de exemplu. Cei din Gardă se întrec în tot felul de mișcări. La ieșirea celor doi, jurnaliștii americani răzbesc în față, aplicînd în practică, nu fără succes, un principiu folosit de noi, românii, zilnic, de o mie de ani încoace: datul din coate. În America încolțește acum sămînța unui scandal provocat de militari. Jurnaliștii americani au primit de la redactorii șefi misiunea eroică de a-i smulge Secretarului de Stat al Apărării o declarație despre asta. Donald Rumsfeld se eschivează cu brio. Își spune cuvîntul experiența îndelungată în gherila cu presa. Se întoarce spre partea de unde e strigat și-și așterne zîmbetul de campanie electorală. Zîmbetul cu toți dinții, ca și cum ar face reclamă pe șest la Palmolive. După care se apucă să vorbească despre vizita premierului român. Pe deasupra, la joasă înălțime, huruie asurzitor avioanele aflate în plină decolare.

Nu se aude nimic.
Nici o pagubă!
E o declarație pe care nimeni n-o ia în seamă.
Cei doi își iau rămas bun. Tipul de la Secret Service ține portiera larg deschisă. Șefa lui se uită profesional în toate părțile. A plecat și ultima mașină a coloanei. O luăm și noi spre microbuz.

(Din volumul În vestă printre fracuri, editura Historia, 2007)