Pentru mine Breaza a fost, este și va rămâne o închisoare de maxima siguranță din care am reușit să scap la 18 ani (partea II)

În anul 1980 tatăl meu se căsătorește cu mama, originară din Buzău. Și uite așa se face o punte între cele trei județe din curbura arcului carpatic. Mama este dintr-o comună renumită, Pietroasele, unde s-a găsit Cloșca cu puii de Aur și unde există acea licoare magică extrasă din struguri care te ajută să gândești mai limpede în funcție de cantitatea consumată. În concluzie, mama mea, cum era obiceiul ca soția să își urmeze bărbatul se mută în localitatea soțului, Breaza. Așa se explică faptul că, odată ieșiți pe porțile maternității am plecat spre ceea ce urma să îmi fie casă, la Breaza, celebra localitate cu aer curat. Am avut parte de o copilărie minunată în primii ani și dragostea părinților era triplată de trei bunicuțe, care mi-au dat o educație interbelică bazată pe principii sănătoase și niște valori umane adevărate. De atunci sunt și voi rămâne monarhist, dar cu amendamentul că dacă ar exista în România un partid laburist autentic ca în Anglia m-aș înscrie fără ezitare. Acele trei bunicuțe sunt: mama tatălui meu, Elena Vasiliu, care era născută sub semnul zodiacal al Scorpionului. A fost și este marea mea iubire pământeană. Dacă poate există noțiunea bunicii perfecte, ea o întruchipează. Modul de exprimare, blândețea aproape dusă la extrem, bunătatea, totul creat de ea reprezenta un glob perfect într-o lume ideală. Dacă opreai la poartă și întrebai o adresă, plecai automat cu o plasă de fructe cadou. A doua persoană era o nepoată a bunicii mele, apropiată de vârstă, pentru că fusese un decalaj la un moment dat între anumiți frați la sfârșitul secolului XIX, pe care o chema tot Elena, pentru mine Tanti, cum se spune la noi. Un om pe care, la fel, l-am iubit enorm. O femeie puternică, cu o fire curioasă care îi oferea un farmec aparte și care de fiecare dată îmi dădea sfaturi. Nu o făcea pe față, ci le introducea într-o poveste cu oameni care trecuseră în neființă din familia noastră până în anul 1940. Aproape de majorat, am realizat că este o tehnică, dar binele se produsese în ceea ce privește educația mea. Al treilea personaj dintre cele trei bunici cum le-am denumit era chiar sora bunicii mele Elvira, farmacistă de profesie cum spuneam. Era un om cu care petreceam ore în șir stând de vorbă și tot atâtea ore uneori certându-mă. Era duală ca și zodia sa, Gemeni. Însă, dacă știai să pătrunzi dincolo de masca aceea ajungeai într-o lume bună. Era mândră de familia ei și întotdeauna îmi dădea sfaturi într-un mod aproape milităresc spunând că trebuie să deprind exact ceea ce au învățat ele în anii 20. În afara bunicii mele și celelalte două aveau nepoți la care țineau foarte mult, dar aceștia locuind departe și venind în vacanțe sau la sfârșit de săptămână au ratat miracolul trăit de mine al întâlnirii zilnice cu istoria în carne și oase, cu o lume aparte plină de oameni de valoare, cu o educație aleasa. O lume dispăruta cu baluri, cu trăsuri, cu muzică aleasă.

Și cum pe acest pământ nu există rai întotdeauna sau mai deloc, ci doar chin, ca să simți ce este viața și să te călești, a venit momentul când am împlinit 6 ani și câteva luni. Și tot așa, într-o zi de toamnă, îmbrăcat în uniforma aia tâmpită pe care am urat-o mereu, am pășit cu flori în mană în fața educatoarei. Nu e frumos tabloul? Nu e așa că îți vine, văzând poze, să verși și o lacrimă când îți aduci aminte? E, pentru mine întâlnirea cu învățătoarea s-a dovedit întâlnirea cu monstrul vieții mele. Sunt întrebat ce carte preferată am. E o întrebare stupidă că sunt multe, sau găsești uneori un paragraf genial dintr-una și altul din alta scrisă de autori diferiți și care au trăit în epoci diferite. Spun răspicat că acea carte preferată este David Copperfield. Ironia face ca Dickens să fi trăit niște clipe groaznice în copilărie și să le scrie. Am pățit la fel. Acest cadru didactic nu mă scutea de insulte, bătăi la palmă și umilințe. Nu rata ocazia să îmi dea notă mică și cu caietul deschis în față să mă târască prin toate sălile de la alte clase să vadă toți cine sunt. Totul țineam în mine și nu spuneam nimic acasă. Aveam, cred, impresia că mă pot lupta, eu, un copil, cu această viperă cu corn, numita Melnic. Nici nu mai contează. Acest balaur lucra zilnic la distrugerea psihică a unui copil care nu îi făcuse absolut nimic. Însă, într-o noapte nu am mai putut și am scris un mic jurnal pe care l-am ascuns. Nu mi-am dat seama și bunica mea a văzut locul și le-a arătat părinților. În general părinții au fost educați să stea cu capul plecat în fața profesorilor care le umilesc copiii chiar în fața lor. Se merge pe principiul: „Lasă că știe doamna ce știe”. Și astăzi e la fel, atât de dobitoci suntem. Știți câte generații s-au pierdut și distrus așa? Vă imaginați că în anii 80’ era groaznic. Numai că mama nu a fost așa și nici tatăl meu. S-au luptat pentru mine și mi-au luat apărarea. Acest monstru primea cadouri cum se căra înainte la învățătoare și cum se mai cară, iar pe cealaltă parte îmi aplica un tratament îngrozitor care nici la închisoare nu este permis.

(Va urma)

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *