Marcel Ciolacu: Săptămâna viitoare stabilim la care dintre cele două date, 15 sau 29 septembrie, se va desfăşura primul tur al alegerilor prezidențiale

Pledoarie pentru țara – pauză

MOTTO: „Discursurile, laudele, condamnarea în bloc a trecutului. Nimic schimbat în această țară”… Alice Voinescu, Jurnal

Vasăzică, în mărturisirea recentă a directorului Serviciului Român de Informații, „în aceste trei decenii, am încercat să recuperăm aproape șase decenii de pauză și de regres istoric.”[1] Adică din 1929 și până în 1989?! Ori e o exprimare nefericită și ambiguă? Să te crucești și alta nu! Oare cei șaisprezece ani, cât avea la discutabila revoluție, șeful molohului din Pădurea Băneasa, să fie un interval din biografia sa trăit în neant? Oare să nu fi observat rostitorul discursului evoluția spectaculoasă înregistrată în jumătatea de secol ce a urmat Primului Război Mondial, care a scos România din feudalism? Oare capodoperele cultural-artistice din epoca respectivă s-au creat în igluurile eschimoșilor? Oare izbânzile sportive de atunci, greu realizabile în perspectiva îndepărtată, sunt un vis? Oare prestigiul țării câștigat cu atâta trudă a fost în van? Dumnezeule, cum să susții ditamai aberația, că doar n-om veni de nicăieri ?! Altcumva zis, ex nihilo nihil ! Zău că „mi-a înnoptat judecata”[2] ! Apoi, dacă „România este o țară stabilă, cu liniște socială și multă prosperitate economică, o țară în care mulți tineri din alte zone ale lumii și-ar dori să poată trăi”[3], de ce milioanele de compatrioți au ales pribegia? Prosperitate economică? Haida-de, ce informații o deține distinsul vorbitor și adrisanții nu le cunosc? Despre abandonul școlar masiv și despre analfabetismul funcțional în expansiune contagioasă o fi aflat? Fenomene care nu existau în pauza aceea istorică de care perorează cu emfază oratorică… Culmea, când reușea să-și procure pe sub mână cărțile din marea literatură română interzise de dictatură… Iarăși simt că mi se urcă sângele la tărtăcuță auzind cogeamitea enormitate. Păi, eu împlinisem douăzeci și opt de ani la vremea evenimentelor din decembrie, „anul 0”, și nu prea îmi amintesc volumele ascunse de cenzura roșie. Știu însă că se citea cu mult mai mult, că o carte bună era asemenea mărfii de contrabandă, pe când astăzi datele statistice în domeniu sunt deznădăjduitoare și că o droaie de librării[4] și biblioteci[5] au dispărut, în locul lor apărând casele de pariuri și de jocuri de noroc… Ori de câte ori ascult astfel de expuneri, am senzația că-s prostit și pungășit ordinar, fiindcă România aia hulită va rămâne pe veci patria mea, ca și cea postdecembristă! Și indiferent de cursul întâmplărilor, nu mă voi dezice de ea nici măcar în fața plutonului de execuție tocmit de noile miliții morale… E ca și cum, la rubrica „Părinții” din actele de stare civilă, am șterge numele mamei și al tatălui și am scrie „Pauză”! Progresul unei nații nu se întemeiază pe negarea, pe anularea trecutului, ci „pe infidelitate. Trebuie să mori pentru ce ai iubit, ca să învii pentru altceva.”[6] Altminteri, geaba îndemnul la un „naționalism moderat, echilibrat” și „neasumat, nedefinit și necultivat.”[7] Dezgustat de vorbele goale ale politicienilor, chiar nu mă așteptam ca și baș-caimacamul uzinei de informații să mi le repete. Sau acesta dorește să preia în viitorul apropiat dârlogii Partidului Național Liberal și își ară deja mejdina? Apropo, sunt întru totul de acord că „prea mulți politicieni, în deceniile anterioare, s-au obișnuit să primească «indicații» sau «sugestii» despre ce au de făcut. Politicienii sunt aleși de oameni să gândească cu mintea lor, învestiți cu încrederea lor să ia decizii despre cum va arăta România în viitor, nu doar să stingă incendii ale prezentului și să aplice planuri gândite de alții. Cu toate acestea, prea mulți vor ca alții să ia decizii în locul lor, prea mulți chiar se așteaptă să primească sugestii de la servicii. Nu vom consolida democrația decât atunci când vom stimula fiecare instituție să își asume mandatul pe care îl are, fără abuzuri și fără excese”[8]… Nu cumva însă inșii respectivi s-au văzut siliți să ceară „indicații” și „sugestii” de la Servicii, destui fiind puși în înaltele dregătorii tocmai de către ultimele instituții? Să trăiți, am înțeles, la ordinele Dvs! Într-adevăr, „aceasta este de fapt elefantul din încăpere și această discuție nu va putea fi evitată la nesfârșit.”[9] Desigur, sunt și eu de părere că „democrația uneori dă impresia de haos, de dezordine, de lipsă de perspectivă. Dar democrația este cea care permite libertăți și proiecte de viitor pe care nicio societate iliberală nu o poate asigura.”[10] Până la un punct, deoarece nimic nu împiedică omenirea să caute și altceva, convinsă că democrația actuală a fost golită de conținut, și-a atins limitele. Trebuie identificat alt model social, cel actual a prăsit prăpastii uriașe și obscene între bogați și săraci, între țări, cu osebire. Cât să ne mai mințim că democrația este răul minor?

Zăbovesc nițel și asupra conceptului de patriotism invocat de Eduard Hellvig, la pachet cu mândria națională. Sună tare frumos și înălțător: „În această lume, naționalismul nu ar trebui să fie doar apanajul unor discursuri sau abordări extreme, ci și un tip de instinct pe care să-l aibă și cei cu gândire democratică, liberală, care astăzi au tendința greșită de a se îndepărta de subiecte precum patriotism sau tradiții.”[11] Dar, „jupuit sufletește”[12], sunt silit să recunosc că-i peste puterile noastre să fii animat de mândrie națională într-o vatră batjocorită și desconsiderată sistematic de fiecare trepăduș internațional, în cârdășie, bineînțeles, cu oficialii dâmbovițeni, un fel de slugoi ai străinilor. Cum să fiu mândru că sunt român (oricum, o inepție în sine !), de vreme ce euro-atlanticii ne umilesc public prin îngrijorările exprimate repetitiv la fiecare crampă stomacală? Și asta după ce le-am vândut pe doi arginți țara, inclusiv aia din pauză!

Cică ar exista o zicală veche a nemților transilvăneni, potrivit căreia „prima generație luptă, a doua generație muncește și abia a treia generație mănâncă.”[13] Nu contest cimilitura cu pricina, așa o fi, dar ea e valabilă pentru germani. În sud, la mine, țăranii aveau altă vorbă, încă la modă: „Beleaua se ține cu rândul!” Și de vă îndoiți, amintiți-vă că pe aici n-au viețuit neam generații care să se așeze la masă și să-și potolească foamea… Monarhia, ca și comunismul, s-au prăpădit înainte ca mesenii în ițari și-n ii să-și umple mațele chiorăinde de secole… De aceea, nu-i suficient că „vorbim liber și putem spera fără limite”[14], formularea sună propagandistic, ca-n filmele hollywoodiene.


[1] Discursul directorului SRI, Eduard Hellvig, la Universitatea Babeș-Bolyai, 15 ani de studii de securitate

[2] Alice Voinescu, Jurnal

[3] Discursul directorului SRI, Eduard Hellvig, la Universitatea Babeș-Bolyai, 15 ani de studii de securitate

[4] Potrivit Asociației Editorilor din România, azi mai funcționează circa 300 de librării, față de 1600, câte erau în 1990.

[5] Conform datelor furnizate de Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România, asistăm la o scădere vizibilă „a numărului de biblioteci în 2020, comparativ cu 2019, o diminuare cu 393 de unități. Astfel, în anul 2020, numărul bibliotecilor institutelor de învățământ universitar s-a diminuat cu 2 unități, ajungând la 89, iar cel al bibliotecilor specializate, care deservesc instituțiile publice și agenții economici, a scăzut cu 39 de unități, ajungând la 376. În același timp, au fost înregistrate 2034 de biblioteci publice (cu 134 mai puține față de anul precedent), formate din 41 de biblioteci județene (la fel ca în anul 2019), 246 de biblioteci municipale și orășenești (înregistrând o scădere cu 4 unități față de anul 2019) și 1747 de biblioteci comunale (cu 130 mai puține față de anul precedent). Numărul bibliotecilor școlare a scăzut, în anul 2020, la 6327 de biblioteci (cu 218 mai puține decât în anul 2019). Dacă în cazul bibliotecilor școlare poate fi justificată scăderea numărului de biblioteci școlare și CDI-uri prin comasarea de instituții de învățământ, închiderea celor 134 de biblioteci publice s-a făcut cu încălcarea legii.”

[6] Alice Voinescu, Jurnal

[7]Discursul directorului SRI, Eduard Hellvig, la Universitatea Babeș-Bolyai, 15 ani de studii de securitate

[8] Ibidem

[9] Ibidem

[10] Ibidem

[11] Discursul directorului SRI, Eduard Hellvig, la Universitatea Babeș-Bolyai, 15 ani de studii de securitate

[12] Alice Voinescu, Jurnal

[13] Discursul directorului SRI, Eduard Hellvig, la Universitatea Babeș-Bolyai, 15 ani de studii de securitate

[14] Ibidem


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Pledoarie pentru țara – pauză”

  • “[E] peste puterile noastre să fii animat de mândrie națională într-o vatră batjocorită și desconsiderată sistematic de fiecare trepăduș internațional, în cârdășie, bineînțeles, cu oficialii dâmbovițeni, un fel de slugoi ai străinilor”
    Inca mai tragic: cei ce incearca sa fie demni sant huiduiti de multimi decerebrate ,
    luati in raspar de elita telectoala abjecta , si condamnati la inchisoare pur si simplu de alti slugoi ai strainului din cloaca numita justitie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *