Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Popasuri prin Vrancea

S-a terminat și săptămâna aceasta! Las deoparte toate cele lumești, criza sanitară, guvernanți, opoziție și gândul îmi zboară pana în Vrancea. Unul din cele mai oropsite județe din România. Dar care este așezat pe cea mai de preț comoară care nu este viața ci via. Câte vieți nu s-au prăpădit în numele ei prin toate anotimpurile. Vara aceasta a fost rea. Soarele a pârlit frunzele din vie care își protejau boabele încă de Rusalii să nu fie distruse. Așa e și la oamenii mari când își apără pruncii de furtuna vieții. În fiecare parte există un Ion al locului care iubește via și o sărută ca și cel din Rebreanu care săruta țărâna făcătoare de grâu bun de pită. Toată vara a mers printre rânduri și a privit-o, a tăiat-o a mângâiat-o și i-a testat boabele să îi vadă concentrația. Tot ce crește în vie este aur. Vița crudă e bună de mâncare pentru capre, cea uscată și moartă pentru focul din sobe iarna, iar rodul este bun pentru orice vreme bună sau rea, dar cu cumpătare și cu frică de Dumnezeu.

Și ce vrajă este când mergi desculț prin vie în apus de soare și mângâiat de frunzele cât palma unui copil, să guști roadele pământului. Ce sevă anume creată de zei în pântecele țărânii se soarbe prin rădăcina puternică și se face bob cu bob și ciorchine cu ciorchine și gust dumnezeiesc! și frunzele din vie au magia lor când femeile fac minunile acelea de sărmăluțe care îți zâmbesc din spatele unei pături calde din smântână să nu se rușineze prea tare și să dea în clocot. Doamne și câte mândre or fi fost strânse în brațe de flăcăi viteji în viile Vrancei de la Decebal, Ștefan cel Mare și până în zilele noastre. Și câți prunci nu au văzut lumina zilei la umbra viei și s-au hrănit cu laptele sânilor rozalii pe o rogojină.

Și poate că tot via a fost ascunziș pentru cei fugăriți de cei răi, lăsați anume pe pământ ca să învățăm cum e viața. Și tot aici s-a spus „Pe aici nu se trece! “. E locul de unde au plecat nume mari ca Duiliu Zamfirescu, Leopoldina Bălănuță, Simion Mehedinți, Gheba, Ion Mincu, Emanoil Petruț, Anghel Saligny, Tudor Vornicu și alții care au fost binecuvântați de soartă pe acest pământ atât de roditor. Există în satele acestor personalități vreo-o scoală sau cămin cultural purtând numele lor? Ce forță avea Petruț în orice juca. Ce voce, ce greutate. Cum a putut să îl interpreteze pe Tudor Vladimirescu. Leopoldina în O batistă în Dunăre și nu văd nicăieri un bust.

Spre ce ne îndreptăm? Am uitat să prețuim oamenii și îi prea mărim doar din gură după ce dispar. Ne este jenă, lehamite să le spunem unor oameni că sunt geniali. Ne este frica să folosim cuvântul iubire. Devenim așa niște caricaturi care se schimonosesc, se contorsionează la auzul acestor cuvinte atât de firești și atât de normale pană în 1947. Răutatea aceea cultivată în anii negrii a pătruns și în educația pruncilor și în formarea tinerilor, în toate și a devenit un mod de viață. Și te întrebi cum e posibil la un popor care odinioară era atât de cald și sfânt? Am ales Vrancea, dar sunt exemple în toată țara.

În Odobești a văzut lumina zilei și bunicul meu Gheorghiță Vasiliu care se trage dintr-o familie de mici boieri vrânceni. Oameni buni și gospodari care au iubit pământul acela și via mai presus decât viața. Bunicul era absolvent al Școlii Superioare de Științe de Stat, un fel de ASE de astăzi, după care a creat Stațiunea Viticolă Odobești împreună cu alți colegi. Mergea cu cei angajați să muncească la vie și nu se dădea în lături să pună și el mâna la treaba zilnică. Toată ziua se sfârșea cu un ospăț privind la apusul soarelui care se ascundea dupa dealurile din Șarba. În ziua de 24 februarie 1952 este arestat și i se confiscă totul pentru lansări de zvonuri alarmiste cu privire la reforma monetară și este trimis la Canal. Pe 13 ianuarie 1961 moare în urma unui neoplasm făcut din cauza detenției. Un copil de 13 ani rămâne orfan neștiind de ce tatăl său a părăsit scena vieții. Așa e viața ca și vinul acestor locuri magice. Ba alb, ba roz, ba roșu ca sângele pierdut în marile bătălii ale vieții.

Am făcut acest popas asupra locului de unde mi se trage numele de peste 150 de ani ca să vă imaginați cum sunt oamenii de aici. Toți merită respectul nostru pentru această muncă minunată dedicată unei industrii viticole trecute pe ultimele rânduri în planurile guvernanților. Dacă puteți să faceți un bine pentru aceste meleaguri e bine să le faceți pentru că roadele de aici sunt bogate, dar cu oameni săraci care se zbat într-un evul mediu modern. Măcar onorați oamenii care au făcut ceva în această țară și reparați istoria asta urâtă. Așadar rămâneți cu bine în acest sfârșit de săptămâna și să auzim și vești mai bune!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *