România a câștigat meciul contra Ucrainei cu 3-0, în primul meci al grupei E de la EURO 2024

Povara ultimei zile din an…

A șaizeci și una ultimă zi din an… Tristă, reflexivă… Cum au fost celelalte? Cam la fel, cu excepția celor trăite în Islazul copilăriei, când mergeam cu Sorcova. Atunci, satul mi se părea un uriaș pom înflorit, iar eu, o albinuță harnică și inocentă, pornită să ducă polenul armoniei și-al tinereții fără bătrânețe, al belșugului, din casă în casă. Pe nesimțite, timpul a uscat creangă după creangă, florile s-au scuturat și buturuga de acum mai amintește, singură, de vremurile acelea mitice. Mai apoi, colindătorii s-au auzit tot mai departe, din ce în ce mai departe, ca prin vis… Și mai rar… Cocoțat pe dâmbul dintre ani, mă uitam șovăielnic ba în spate, ba în față, și îmi căutam drumul. Dacă l-oi fi greșit? m-am întrebat adesea. Îmi trăgeam sufletul sfâșiat de îndoieli, îmi scuturam genele de praful atâtor frământări și o luam din loc. Drumul meu, mereu și mereu, nu cumva să-l ratez!

Astăzi, sunt iarăși în vârful ridicăturii de zile și nimic nu mai seamănă cu starea de altădată. Toate trăirile mi s-au domolit și atârnă ca niște roade coapte ce așteaptă să fie culese. S-a înseninat și s-au topit zăpezile de demult, o poartă aurie mi se deschide înainte. Mă opresc, îmi dreg glasul și mă pregătesc să-İ mulțumesc Celui de Neocolit:

„Doamne, m-am plâns că viaţa mi-e cumplit de grea
Te-am rugat să mi-o iei… n-ai vrut să m-asculţi…
Mi-ai spus atât: să nu mai fie numai a mea,
S-o-mpart cu alţii, cu cât mai mulţi…

Am pornit atunci să-mi arunc unora haina,
Altora pâinea, sandalele, banii;
Am colindat lumea, m-am despuiat, am pierdut anii…
Tot mai copleşitoare mi se făcea povara şi taina…

Din nou m-am întors şi m-am jeluit:
Doamne, sarcina, iată, sporeşte…
Abia mai pot, priveşte, zac strivit…
«Nu mai da tu!» m-ai sfătuit
«Ce să fac atunci?»

Mi-ai poruncit:
«Tu de-acum primeşte!»

Şi-am început să iau: de la unii sfat,
De la alţii necaz ori durere,
Am primit tot ce mi s-a dat;
Câțiva hulă şi ură mi-au aruncat,
Mulți cu lacrimile lor m-au încărcat,
Am împărţit cu mulţi deznădejdi, răni, suspine,

Mi-au dăruit atâta chin, cât mă mir c-a încăput în mine,
Rar de la cineva o lumină şi mai rar o tăcere…
Toţi în căuşul sufletului mi-au turnat
Numai bătăi, ruşini şi sfâşiere…

Doamne, darul a crescut mereu nemăsurat:
-Un munte de obidă şi nemângâiere –
Nu mă-ndur din inimă să mi-l smulg,
E al meu, l-am cules, milă de la ei şi gând de la Tine

Uitat,

Fără niciun păs ori grijă de mine;
Ca să-l duc mi-ai hărăzit atâta putere,
Că de-atunci povara mea n-o mai simt nici cât un fulg;

Doamne, fii binecuvântat!”[1]


[1] Vasile Voiculescu, Povara


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *