Povestea lui Șerpilică (V)

“Chişeluţu dragă… îmi poţi vedea arsurile pe faţa mea?! Eu te mai visez cum îmi împroşti scuipatul tău pe astă relicvă! Nu fi laş!” exclamasem demn.

“I want to know your mysticism! Tell me about those abominations and of life’s miserly damnations. I want my ears abominated as you confess to your homeboy, on this blessed night!” persistase rânjind. Dintr-odată a explodat ceva în galeria infractorului. Erau nervii lui. Se zvârcoliseră atât de puternic, cu atâta turbăciune, încât crăpase zidul undeva mai în adânc, unde era el retras, iar gaura se mărise ca o hernie.

“Wait, don’t translate yet,” mă oprise comandantul. Era o tăcere cu suspans de calibru înalt, sutele de lunete atente pe deschizătura împuţitei făpturi târâtoare, gata să sloboadă plumbul la apariţia lui Chişeluţulu. “Now translate,” îmi şoptise cu o anticipare iminentă. Dar din cauza suspansului de calibru, uitasem ceea ce-i urlase comandantul. În timp ce îmi şoptea din nou frazele în huda urechii ca să le pot tălmăci mai apoi, pe nesimţite îşi făcu apariţia banditul în pragul vizuinei sale. Nimeni nu slobozi un glonţ.

“Ce vrei bă? De ce mă deranjezi bă de la treabă? Că amu gătasem o ratotă din icrele şerpoiacelor mele, stocate aci-ni lontru cu mine. Că dară io mă incubez cu ele, ce să mă fac, că doar n-oi putea trăi numai din căldura lor… d’aia mă mai hrănesc cu energia icrelor depuse de aceste exemplare tare sanguine şi fragede. Da’ chiar înainte de a-mi păpa ratota, mă ostoisem frate după ce făcui muie cu o şerpoiacă aleasă, dintr-una din miile de şerpoaice stocate în turnătoria asta încinsă. Ce ştiri vreţi să mai auziţi, bă? Că mă bag mintenaş înapoi ca să o ling pe una faină,” a spus îngâmfat, bossul patriarhal Şerpilică-A-Lu-Chişeluţu, în oraşul subţire Băile Romane. “Ale mele bat mă pe scheletele astea intercontinentale care vin să se scalde aci la Băile astea Romane în oraş. Bă, o şerpoaică de-a mea te muşcă de cărniţă dacă nu o satisfaci,” mai condimentase veteranul proaspetele lui dezvăluiri.

“What allegiance do you uphold?! l-a cercetat comandantul cu asprime. Chişeluţu ieşise din turnătoria sexuală acoperindu-şi glava cu o cepică, pe care erau înscrise trei majuscule impunătoare: DAH. Desigur, îşi avea ochii blindaţi de nişte ochelari fumurii şi avea o sumedenie de lanţuri aninate de grumaz, pentru a-i genera aura de boss de mare culpă. Toţi colţii, categoric, erau turnaţi în aur de iscusinţa vraciului de apartenenţă mafiotă şi bineînţeles, îşi tatuase solzii cu nişte şerpoaice, din vremea tinereţii, când se putea lăuda şi el cu o musculatură de gladiator.

“Care este apartenenţa…” am spus fără a-mi duce traducerea la capăt.

“Bă, io-s din clanul Fânăţenilor! De când m-o dezvăţat mama, io-s membru al clanului Fânăţianu!” a proclamat Chişeluţu arătând nişte colţi auriferi, făra a bănui că are sute de lunete chitite pe craniul său.

“And what about this unique chamber that you’ve got here in Roman Baths?!” l-a întrebat sever comandantul. Toată informaţia se înregistra pe un aparat audio receptiv.

“Artere, artere… apăi acest arter e fără fund ca toate celălalte artere pe care le-am cucerit. Ăsta are ieşire la Oradea. Este o gaură altundeva în oraş care are ieşire la Bacău. Nu le pot ţine minte pe toate ca să vă fac vouă acum o spovedanie detaliată a reţelei. Da’ ne descurcăm noi. Nu ne putem plânge de paguba percheziţiei organului,” mai dezvăluise veteranul Chişeluţu.

“And why did you ostentatiously dangle so publicly out this particular gallery for over two weeks?!” a mai fost interogat cu severitate. Pesemne, corpul statal nu mai avea trebuinţă de tălmăcirea mea, căci comunicarea dintre infractor şi organ era surprinzător de cursivă.

“Apăi, trebuiau să mă peţească nişte flăcăi abia dezvăţaţi de laptele matern, ca să se exorcizeze sexual aci la mine. Şi le-am spus să nu se bage în vreo vizuină prin oraş dacă nu ar vedea bălăbănit afară ca o mortăciune, un şerpe, căci acel şerpe voi fi chiar eu,” mărturisise veteranul. Mai erau doar trei zile pâna la vama finală a Brexitului şi gheşeftul traficant era destinat să moară pe insulă.

“Do you have anything else to confess to the police on this fine night?” a mai spus starostele trupei, având tot armamentul pus la pământ, fiind vasalii veteranului în postură defensivă.

“Eu sunt târâtor liber, iar voi sunteţi adevăratele dobitoace ale societăţii civile! Moarte PSD!” grăise veteranul, profund dezamăgit de starea naţiei.

Pare-mi-se că trecuse totuşi o veşnicie alduită. Căci voi ţine minte până când oi muri şi eu, cum toţi mercenarii lunetişti sloboziră plumbul lor integral, ca să-l răpună definitiv pe periculosul om de mare culpă, Şerpilică-A-Lu-Chişeluţu. Se auzi un pocnet sincronizat de câteva sute de lunetişti îndoctrinaţi. Batăr un glonţ alduit să fi nimerit căpăţâna nemernicului târâtor, ca să moară. Se uitară prin lupe la vizuina lui Şerpilică. Nu mai era acolo. Căzuse la pământ şi se vedeau nişte lanţuri grele de aur, peste trupu-i, ca un giulgiu.

“Sherpilika’s gone!” strigase un lunetist îndocrinat, lăcrimând. Batistele ştergând obrajii, musteau deja a lacrimi de pocăinţă amară. Toată echipa şi însuşi comandantul opărit, îndrăzniră să-şi ridice capetele deasupra scuturilor ignifuge, doar cât să vadă cu ochii emoţionaţi, leşul. Zăcând la pământ, era javra traficantă care îşi dăduse duhul nemuritor. Groază mare.

Moarte Toma Chişeluţu!
De ai fost om sau fiară!
Noi te îmbrăţişăm cu durere!
Căci murişi în externe, iar nu în ţară!

De-ai fi scăpat iute prin acea galerie!
Precum un glonte pe ţeavă!
Îţi vedeai copiii necăjiţi acasă!
Ţucai batăr o soţie suavă!

De ai ales să mori aşa!
Apăi slab de inimă ai fost, Chişeluţule!
Mai erau tri zile pâna la Brexit!
Şi ai fi putut pleca!

Da’ rău trăişi!
Faptele la greu săvârşişi!
Nu-ţi fie frică de văzduh!
Că te vei îndulci amu de rai!
Trecând toate vămile frate, fără bai!
Cu Îngeraşul spre tronul lui Dumnezău!