Vă mulțumim că ne-ați fost alături și în anul care a trecut, continuăm împreună! Vă dorim sănătate, fericire și noroc. La mulți ani! Echipa cristoiublog

Povești din Islazul de altădată

Prispa pe care stăm se deschide larg spre valea cu amintiri. O cercetăm cu ochii umeziți de nostalgie. Tudorel Grecu, septuagenar acum, reînvie întâmplări de demult. El este memoria vie și rodnică a Islazului, el și alții aidoma lui, Dumnezeu să-i veșnicească! „Tizu’” îi ține isonul, iar eu nu mai prididesc să ascult și să scriu…

Ion Vida era un adevărat personaj în satul bunicilor mei materni. Chisnovat  și mereu amator de șotii, tare îi mai plăcea să-i ia pe toți în tărbacă. Avea o târlă de copii pe bătătură (în limbajul  buruienos al sudului), însă nu-i plăcea neam munca. „E pentru tractoare, nu pentru oameni!” le-o întorcea ălora care îl înghimpau de zor că șade ziulica întreagă și taie frunză la câini. Într-o perioadă s-a dus  gardist la sfat, dar n-a adunat purici mulți, nu-i convenea să-și piardă vremea pe liniile Islazului, oricum pustii la lăsarea întunericului. Așa că a rupt-o la sănătoasa, preferând să-i batjocorească  pe alții și să-i beștelească în fel și chip, întotdeauna usturător de comic. Numai că s-au schimbat rânduielile și cine nu făcea caraulă trebuia să  plătească o sumă de bani la stat. Cum bani n-avea, s-au pornit perceptorii să-l viziteze, să-i ciocănească în ulucă. „De unde, bre, dacă n-am, n-am, altminteri v-aș da!”, le zicea el, exact ca Ilie Moromete. Șiret din fire și ager la minte ca nimeni altcineva, în miezul unei nopți s-a proptit în poarta postului de poliție de pe „șușaua mare” și a trezit câinii din mahala cu zbieretele sale. „Dom’ șef, dom’ șef, sunteți acasă?” s-a auzit în liniștea nocturnă. La etaj s-a aprins o luminiță și s-a deschis apoi o fereastră. „Cine-i acolo, ce nătărău îmi strică somnul?” s-a ițit țâfnos căpetenia milițienilor. „Eu sunt, Ion Vida”, i-a răspuns calm musafirul nepoftit. „Și ce dorești, zevzecule, nu vezi că nici cocoșii n-au cântat de deșteptare?” l-a muștruluit  „tablagiul” și l-a înjurat cu năduf, ca la ușa cortului. „De, mă, dom’ șef, coboară oleacă să încheiem un târg. Știi doar că n-am plătit caraula și ăștia mă pândesc ca pe hoți. Uite, haide cu mine prin sat să-i verificăm pe paznici, să vezi și dumneata că toți dorm la ora asta. Unu’, unu’  singur de-o fi treaz, eu mâine merg și achit datoriile, da ? Dacă nu, nu scot un franc, ce părere ai?” Comandantul suprem al afacerilor interne din comună și-a îmbrăcat uniforma de organ vigilent și s-a prins în jocul vicleanului sătean. Desigur, toți gardiștii trăgeau aghioase, nici nu era de mirare, tot satul cunoștea melicul ăstora. Și uite astfel a scăpat Ion Vida de corvoadă.

*

Altădată, Ion Vida l-a chemat deoparte pe gestionarul matului și i-a spus direct în față: „Bă, Stelică, tu te pensionezi la iarnă, am dreptate?” Interlocutorul a înclinat din cap și discuția și-a urmat cursul. „Vasăzică, te pensionezi. Știi, am hotărât să-mi bag dosarul și să-ți iau locul, nu că m-am gândit bine?” l-a fixat poznașul  țăran. „Bă, nenorocitule, la cât bei tu, o să ieși lipsă în gestiune și vei putrezi în pușcărie, ai înnebunit?” l-a suduit starostele bețivilor. „Bă, da’, prost ești, eu tocmai asta îmi doresc, să fiu condamnat la locul de muncă, adică la mat!” și Ion a izbucnit în hohote  de râs de se zguduiau  paharele pe tejgheaua năclăită de muștele hulpave.

*

Prin anii ’60, o știre a răsturnat cu fundul în sus așezarea de la marginea României.  În ziare și la difuzor  s-a anunțat  cu surle și trâmbițe că o cometă, parcă Halley, umblă bezmetică  prin Univers și în curând va izbi apocaliptic Pământul. „Ptiu, drace, ăsta va fi sfârșitul lumii!” s-au resemnat, tremurând de spaimă, dar și împăcați cu soarta, islăzenii mei. „Vere, a fost ceva ce nu se poate povesti, mi se confesează cu haz un prieten statornic. Să fi avut atunci șapte-opt ani, începusem deja școala. Seara de dinaintea ciocnirii cometei de Pământ n-am s-o uit în veci. Mamița ne-a scăldat în albie, ne-a lăiat părul cu leșie și ne-a gătit ca  de Paști,  de, pe lumea ailaltă nu se cădea să ajungem decât cu țoalele de sărbătoare. Eu îmi trăsesem pe mine malagambele albe, şpilhozenii și cămașa de pionier, iar pe  pernă îmi așezasem cu fereală basca bleumarin cu moț. Am adormit fără să pricep mare lucru, într-atât mi se împuiase scăfârlia că a doua zi nu va mai sosi, încât nu cutezam să-mi închipui că va fi altcumva… M-am sculat când o vecină o striga  pe a’ bătrână: «Marieto, or veni, ghea, sfârșitul lumii și nu văzui eu?» Cele două femei s-au amuzat ca la bâlci, la «Marioara și Vasilică», după care altă voce răzbătu de mai încolo, dinspre alde Cacăbani: «Mărine, hai, bă, să bem o cinzeacă de țuică, nu vezi că suntem tot ca-nainte?» Celălalt îi întoarse cu tâlc vorba: «Bă, Tomo, da’ dacă om fi pe lumea cealaltă și noi n-avem habar, ce, știe careva cum e dincolo?» Și se întinseră toți la băutură, și eu îmi dezbrăcai  hainele din odaia de la drum și le aruncai în cufăr, și o zbughii la joacă, neînțelegând tevatura  ce cuprinsese deodată satul”.

S-a amurgit deodată și de pe țiglele caselor triste se prelinge negureala – groasă și împresurătoare. Gerul mușcă vârtos, dar noi ne încălzim cu vinul roșu, din strugurii culeși în toamnă din viile de la vărsarea Oltului, și cu amintirile de altădată. Din când în când, la pomenirea  câte unui nume de răposat, picurăm stropi de licoare parfumată pe pământul spuzit de flori de gheață și rostim șoptit: „Dumnezeu să-l ierte!” Că se apropie și Crăciunul…


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii